ATAL

Tot încruntată, doamnă şi neîndurătoare?
Nu voi putea surprinde-o privire zâmbitoare,
Privirea ce, c-un zâmbet de-asprimi să se ferească,
Şi care să surâdă când vrea să cucerească?
LAODICE

De nu vă cucereşte severitatea mea,
Voi şti să fiu şi altfel, dar numai când voi vrea.
ATAL

Mi-e inima, regină, de voi înlănţuită.
LAODICE

Deci nu mai e nevoie să fiu mai îmblânzită.

ATAL

Acum, vă rog păstraţi-o, când aţi ştiut s-o luaţi.
LAODICE
Este un bun pe care vă rog să vi-l păstraţi.
ATAL

Înapoindu-mi darul nu-i daţi nici o valoare.
LAODICE

Eu nu pot adevărul să ţi–l ascund. Mă doare,
Dar rangul meu şi al nostru impun acelaşi crez:
Ca să-ţi primesc iubirea, n-am unde s-o păstrez.
De-atâtea ori v-am spus-o, că inima mi-e dată

Ca despre asta, prinţe, să-mi mai vorbiţi vreodată.
Să socotim această poveste ca sfârşită.
ATAL

E norocos acela chemat să-i fiţi sortită!
Şi-i fericit acela ce astăzi ar putea
Să vă pătrundă-n suflet chiar şi prin luptă grea!
NICOMED

Ar cere multe jertfe acest loc închinat:

Cuceritorul ştie păstra tot ce-a luat;
Şi nimeni nu cunoaşte în lumea asta toată,
O artă ca să-i smulgă ce-a cucerit o dată.
ATAL

Totuşi, acesta poate fi atacat în casă,
Şi, brav cum vrea să fie, va trebui să iasă.
LAODICE

Vă înşelaţi!
ATAL
Dar d#că porunca-i de la rege?

LAODICE

Un rege poate numai ce-i consfinţit de lege.
ATAL

Şi, totuşi, ce nu poate regala sa lumină!
LAODICE

Dacă el este rege, eu sunt, cum ştiţi, regină,
încât, până la mine, întreaga lui silinţă
Prin rugăminţi ajunge şi bună-cuviinţă.
ATAL

Nu; astfel se permite prea multe să urzească

Reginelor ce umblă prin ţara sa regească;
Şi dacă nu-i destulă augusta rugăminte,
Vorbi-va însăşi Roma, ca să luaţi aminte.
NICOMED

Alteţă, Roma?
ATAL

Roma, sau poate vă miraţi?
NICOMED

Alteţă, mi-e cam teamă să nu fiţi ascultaţi,
Căci de s-ar şti la Roma ce gânduri tăinuiţi,
în loc de ajutorul de care ne vorbiţi,
Mustrări vi s-ar trimite, fiindcă al său nume
De cel crescut de dânsa, e insultat în lume,
Şi-ndată, printr-un ordin, privindu-vă duşman,
Aţi pierde titlul nobil de cetăţean roman.
Nu vi l-a dat cu gândul să-i meritaţi mânia,
Şi nici pentr-o regină să-i insultaţi mândria!
Cum, nu mai ştiţi că-n Roma, străinul, chiar de preţ,
Nu poate sta alături nici chiar de-un târgoveţ?
Trăind lângă eroii ce-atât v-au învăţat
A lor învăţătură, curând aţi şi uitat.
Recăpătaţi mândria demnă, de ea şi voi,
Şi întregind un nume sub care gemem noi,
Nu mai cercaţi într-una să-l terfeliţi în tină
Iubind în van pe mândra Armeniei regină.

Gândiţi-vă mai bine, că drumul cel mai bun,
Alteţă, e o fată de pretor sau tribun!
Iar Roma să consacre înalta cununie,
Din care veţi exclude păcatul din pruncie,
Dacă cinstirea însăşi că ea v-a adoptat
Nu vă îndreptăţeşte un vis întemeiat.
Sfărmaţi, zdrobiţi aceste vechi lanţuri de ruşine;
Daţi regilor, de Roma urâţi, pe-a lor regine,
Apoi, urziţi în voie dorinţi mai fericite,
Să meritaţi onoruri care vă sunt sortite.
ATAL

Dacă e omul vostru, daţi ordin s-amuţească;
Nu voi permite, doamnă, atâtea să-ndrăznească.

Mi-am reţinut mânia să văd ce poate spune,
Şi unde vor s-ajungă cuvintele-i nebune,
Dar dacă mai vorbeşte, mă voi simţi silit
Să-mi pară rău că braţul atât mi-am stăpânit.
NICOMED

Nu am dreptate, prinţe, oricui aş aparţine?
Se strâmbă adevărul dacă-i rostit de mine?

Vă rog, uitând iubirea, să judecaţi cinstit:
Un dar de-a fi al Romei, e foarte preţuit,
Căci regele, regina, cu greu l-au cumpărat
Ca să le placă astăzi, să-l vadă aruncat.
Doar pentru titlul ăsta şi-a lui puternicie
V-au dat aşa departe, chiar din copilărie.
La patru ani, la Roma, v-au dus, v-au zălogit,
Nu ca să vadă rangul de cetăţean zvârlit,
Iar voi, pentru-o regină armeană, să uitaţi,
De slava ce, la Roma, aveaţi ca aliaţi.
Pentru acest tezaur, au sufletul pizmaş.
ATAL

E din suita voastră, acest flecar ostaş?
Şi pentru gluma-i proastă, ce pare să vă placă,
Nu mai găsiţi cuvinte să-i porunciţi să tacă?
LAODICE

Sunteţi mâhnit fiindcă v-a socotit roman;
Vă voi privi, alteţă, ca fiu de suveran.
Şi veţi admite astfel, ca fratele mai mare,
Prin dreptul lui vă cere deplină ascultare.
Fugiţi de a-i displace, căci sângele, să ştiţi,
Prin rang nu vă opreşte, să vă deosebiţi;
Păstraţi-i tot respectul cerut de treapta lui,
Şi nu-i furaţi ce are, când el de faţă nu-i.
ATAL

Dacă-i sunteţi, cu cinste, acum averea sa,
Aştept o vorbă, doamnă, şi ea va fi a mea;
Şi dacă rangu-mi este de vârstă adumbrit,
Prin voi, tot neajunsul fatal, va fi-mplinit;
Iar dacă datoria ca fiu de suveran,
îmi cere renunţarea, vorbi-voi ca roman.
Să ştiţi că nu există roman sau chiar păgân,
La regi să poruncească făr-a avea stăpân;
Iar dragostea mă-nalţă, aflaţi, atât de sus
Să nu îndur ruşinea să fiu al ei supus.
Aflaţi.
LAODICE
Mă tem, alteţă, că farmecul coroanei
V-atrage cât şi vraja ce-o acordaţi persoanei.
Oricum, coroana asta cu mine, se-nţelege,
Sunt date-acelui care va fi al nostru rege.
De-ar fi aici, alteţă, aţi şti să-l respectaţi;
V-ar sfătui prudenţa să nu-l mai insultaţi.
ATAL

De ce nu-l am în faţă! Ar şti iubirea mea.
NICOMED

Fiţi mai prudent; dorinţa vă poate dăuna,
Alteţă; căci el însuşi de-ar şti, poate-ar veni
Să-şi apere iubirea şi pentru-a pedepsi.
ATAL

Eşti insolent! Respectul nu-ţi este cunoscut?
NICOMED

Nu ştiu, alteţă, care din noi doi l-a pierdut.
ATAL

Ştii cine sunt şi totuşi poţi să-mi vorbeşti aşa?
NICOMED

Ştiu cine-mi stă în faţă, dar e tăria mea
Că voi nu mă cunoaşteţi şi, astfel, ignoraţi
De merit eu respectul sau voi îl meritaţi.
ATAL

Îngăduiţi-mi, doamnă, să-l fac să-şi deie seamă.LAODICE
Alteţă, cereţi sfatul de la augusta mamă
Ce vine.