PRUSIAS

Eşti aicea; dar cine te-a chemat?
NICOMED

Numai dorinţa vie de-a pune în persoană,
Acuma, la picioare, supus, altă coroană,
Şi să mă bucur, sire, de-a ta îmbrăţişare,
Fiind eu însumi martor la marea-ţi sărbătoare.
Regatul Capadochii prea fericit unit

Cu Pontul şi Bitinia, vin să mă plec smerit,
Să mulţumesc şi tatei şi regelui, în fine,
Că marea-ţi bunătate s-a folosit de mine
Şi, alegându-mi braţul pentru aceste glorii,
Trecu pe ai mei umeri slăvitele-ţi victorii.

PRUSIAS

Puteai să n-ai nevoie de-a mea îmbrăţişare,
Şi să-mi trimiţi raportul cu-această închinare;
Nu trebuia să-nfăşuri în zdreanţă unei crime,
O slavă dăruită unei înalte stime.
A părăsi armata e grav, şi-n special
Când fapta-i săvârşită pe-ascuns, de general,
în locul tău oricare, cu tot ce-a cucerit,
Asemenea greşeală cu capu-ar fi plătit.

NICOMED

Sunt vinovat, văd bine, dar viselc-mi fierbinţi,
S-au dăruit prea tare unei prea mari dorinţi;
Iubirea pentru tine mă-mpinse în greşeală:
Să ceară datoria iubirii socoteală!

De-avea un preţ mai searbăd icoana ta în mine,
Eram fără de vină, dar nu şi lângă tine,
încât prefer, stăpâne, să pierd puţin din stimă,
Şi marea mea iubire să facă astă crimă
Ce n-are a se teme de legea cea mai grea,
De-o judeca iubirea de tată, pe a mea.

PRUSIAS

Chiar scuza cea mai slabă pe-un tată îl împacă;

Uşoară e greşeala ce fiul poat's-o facă.
Eşti singurul meu sprijin; aşa mă uit la tine.
Primeşte-ntreaga cinste ce azi ţi se cuvine.
Ambasadorul Romei, cerându-mi să-l primesc,
Acum va înţelege ce mult te preţuiesc.
Ascultă-l bine, prinţe, şi-n locul meu răspunde;
Tu eşti, ca mine, rege şi nu ţi-o pot ascunde.
Eu sunt, cum vezi, o umbră şi, ca un biet bătrân,
Mai am doar onorific un titlu de stăpân,
Pe care o zi sau două să-l port încă mi-e dat.
Gândeşte-te că, astăzi, eşti suveran în stat;
Ia, deci, înfăţişarea înaltă şi regală,
Dar nu uita o clipă şi marea ta greşeală,
Şi cum, pe rangu-acesta ce-l ai, ea este-o pată,
Ca să o ştergi, în lagăr întoarce-te îndată.
Repune-n strălucire puterea absolută;

Aşteapt-o de la mine, cum ea mi-a fost trecută:
întreagă, neatinsă şi credincios păzită,
Prin cei mai răi ca tine să n-o văd terfelită.
Poporul ce te vede şi curtea gânditoare,
Urmând al tău exemplu, nu-ţi vor mai da crezare;
Deci, fii înaltă pildă, aşa cum ţi-am mai spus,
Că tu, moştenitorul, eşti cel mai bun supus.

NICOMED

Mă voi supune, sire şi fără amânări,
Dar cer un preţ în schimbul acestei ascultări.
Regina Laodice doreşte să revie
În ţara sa, stăpână prin marea-ţi vitejie;
E vremea să se ducă şi-acolo să domnească;
Dă-mi voie, maiestate, ca braţu-mi s-o-nsoţească.

PRUSIAS

Atârnă doar de tine, căci rolul, se-nţelege,
II cere sau pe rege sau pe un fiu de rege;
Dar, ca s-o pot trimite până în ţara sa,
Ceremonia este, cum ştii, destul de grea;
Deci, până pregăti-vom plecarea, tu aşteaptă în lagăr,
judecata şi hotărârea-mi dreaptă.

NICOMED
Ea vrea să plece mâinc, fără suită multă.

PRUSIAS

Mă tem să fac reginei o astfel de insultă.

Dar iată pe Flaminius; se cade-a-l asculta;

Vom chibzui în urmă, ce ordine vom da.