Prusias, Nicomed, Atal, Flaminius, Arasp, gărzi.

FLAMINIUS

Pentru mine atât v-aţi supărat?
Vai, maiestate, prinţul abia m-a insultat;
Senatul este-n stare adânc să se mâhnească;

Dar am câţiva prieteni ce-or şti să-l cucerească.
PRUSIAS

Voi împărţi dreptatea iar mâine, lui Atal, Eu îi voi da coroana şi sceptrul său regal;
În Pont să fie rege; mi-l fac moştenitor;
Cât de ingratu-acesta şi-acest răzvrătitor, Senatul are dreptul insulta să-i plătească;
Deci, ca zălog la Roma pe-Atal să-nlocuiască;

? I ca să simtă bine, el vă va fi predat ndată ce pe tronu-i Atal s-o fi urcat.
NICOMED

La Roma mă trimiteţi!
PRUSIAS

Să-ţi dea dreptatea-ntreagă
Da, du-te şi îi cere pe Laodicea-ţi dragă.
NICOMED

Voi merge, maiestate, fiindcă voi o vreţi
Şi voi fi rege cum voi aicea nu sunteţi.
FLAMINIUS

Vă ştie faima Roma şi îi sunteţi iubit.
NICOMED

Mai potolit, Flaminius! Că încă n-am sosit:

Nu e prea sigur drumul de stai şi chibzuieşti
Şi-alăturea de mine poţi chiar să rătăceşti.
PRUSIAS

Arasp, plecaţi cu dânsul şi garda i-o-ntăreşte.
(Lui Atal.)
Tu, nu uita o clipă şi Romei mulţumeşte, Că după cum puterea-i e astăzi forţa ta, Când nu ţi-o fi ea sprijin nimic nu vei avea.
Iertaţi-mă, ilustre, ca sunt îngrijorat, Dar spusele reginei profund m-au întristat;
Mă duc acum s-o mângâi; vă las cu el. Atal

Să-i mulţumeşti căci dânsul îţi dă sceptrul regal.