Are Dochia mult cât are,

Nu e mult o fată mare?

Că-ntre domni, dar orișiunde,

Dacă-ți știe ea răspunde

Grai ales și lin ca apa,

Apoi las că Rada știe

Și-n ce fel să poarte sapa.

A fost și ea-n școli o toamnă,

Dar găsești ca ea vro doamnă?

Cu cosiță gălbioară,

Ea e naltă și ușoară

S-o vezi numai și să tremuri!

Și de-abia pe la Sân-Petru

Umple optsprezece vremuri.

Sunt și-n sat destule fete,

Cari de n-au cu ce să-mbete

Ochii omului, au pieptul ele

Alb de taleri și mărgele.

Rada, când o vezi, te fură

Cu necontenitul zâmbet

Și cu-a vorbelor căldură.

Harnică, din zorii zilei

Nu stau mâinile copilei

Fără lucru, tot să prindă,

Casa lor toată-i oglindă.

La izvor vezi pe Rodica

Până-n zori, când pe sub streșini

Încă doarme rândunica.

Pe izlaz nu-i multă hrana,

Dar vezi albă ce-i Joiana!

Și-n amurg copila-n tindă

Foc în vatră vrea s-aprindă,

Dar mu-mu, Joiana muge

Radă, fă, s-alergi degrabă,

Că-n șopron vițelul suge.

Doar e tare! Haid mai iute!

Și din drum, ca să-i ajute,

Vin flăcăii totdeauna.

Nu-l înjugi așa cu buna

Pe vițel, și Rada-i slabă,

Știu flăcăii! Și-și fac seara

Pe-aici vecinic ceva treabă.

Vaca-i tot ce-au ei, ea biata!

Toarce-n sat cu ziua fata,

Dar e veselă din fire;

De noroc și-ndestulire

Inima-i în veci e plină:

Când e fericită, spune-mi,

Mai mult ce-are o regină?

Rada-i nălucire vie,

Când aleargă pe câmpie

Și-i bat vânturi în cosiță,

Ori când seara stă-n portiță,

Și-o întrebi: Ce-aștepți, iubită?

Și pe dup-un stâlp s-ascunde,

Galbenă și zăpăcită.

Dar la holdă! Arde soare,

Fetele secerătoare

Râd și cântă, snopi fag grâul,

Murmură-ntre sălcii râul:

Fug la râu vro patru fete,

E și Rada? Fug flăcăii

Și ei, toți, și nu le-e sete.

Și-n genunchi atunci pe țărmuri

Ea din pumni cât două sfărmuri

Bea, iar Nicu: Dă-mi și mie!

Taci! și bea din pălărie!

Cere el, cer mulți să-i deie:

Rada râde, le dă apă,

Toți din pumnii ei să beie.

Zece stropi nu pot să-ncapă:

Prea e mic păhar de apă!

Și-atunci ea, când el glumește,

Joacă pumnii și-l stropește

Pe obraz, dar drăgălașă

Tot ea-l zvântă,-n loc de cârpă

Mâneca de la cămașă.

Și cum știe ea s-aleagă

Ce-i frumos! Atât de dragă

O dă portul îmbrăcându-l!

Când o vezi, te-mbată gândul

Că, iubind-o trei dumineci,

S-ar mira de tine-altarul

Ce păcat ai să cumineci!

Iat-o veselă și-aprinsă;

Joacă hora! Cum e-ncinsă,

Cum își poartă-a ei făptură,

Toată-i ca-n zugrăvitură

Mamele, privind-o-n horă,

Să cotesc: Olio, tu leică,

Ce mai drac frumos de noră!

De-o-ntâlnesc în drum bătrânii,

Ei fac pod cu palma mâinii

Peste ochii slabi, s-o vadă:

Draga moșului, tu Radă!

Și uimiți de fata Dochii

O dezmiardă și, când pleacă,

Umezi au de lacrămi ochii.

Dar de-i Rada cât de blândă,

Ea de mic-a fost osândă

Pentru sat. Și nu-i mirare,

Ei flăcăi, ea fată mare:

Pentru-un râs al ei se ceartă,

Și din joc se prind feciorii

La trânteli, cât Doamne iartă!

Da! Și Rada-i mare hoață,

Poate satul tot să-l scoață

Din sărit, ea știe bine!

Dar se teme de-oarecine.

Mă-sa e? Ferească Domnul!

Alt temut: ca să nu-și piardă

Pe acel ce-i pierde somnul.

Unde mergi? Mă duc la moară!

Viu și eu! Și din uscioară

Vladu iese-n cap de stradă.

Nu m-ajungi! Te-ajung eu, Radă!

Dar fugind i se desprinde

Șorțul alb din brâu, iar Vladu

Nu-i dă șorțul, ci i-l vinde.

Ieri mi te-am făcut scăpată;

Azi nu-mi scapi nesărutată!

Cum nu scapi din mână fumul

Nu-mi ești drag, de ce-mi ții drumul?

Ea nu-și crede-a ei cuvinte;

De le-ar crede Vladu însă,

Rada și-ar ieși din minte.

Și cum vrea și nu vrea fata,

Dragul ia, dragul dă plata.

Un sărut păcat să fie?

Numai popa să nu-l știe,

Că te sperie cu iadul

M-ar putea speria pe mine

Popii toți, de-aș fi eu Vladul!