Avea și dânsul trei feciori,

Și i-au plecat toți trei deodată

La tabără, sărmanul tată!

Ce griji pe dânsul, ce fiori,

Când se gândea că-i greu războiul,

N-ai timp să simți că mori.

Și luni trecut-au după luni

Și-a fost de veste lumea plină,

Că steagul turcului se-nchină;

Și mândrii codrului păuni,

Românii-au isprăvit războiul,

Că s-au bătut nebuni.

Scria-n gazetă că s-a dat

Poruncă să se-ntoarcă-n țară

Toți cei plecați de astă-vară

Și rând pe rând veneau în sat

Și ieri și astăzi câte unul

Din cei care-au plecat.

Și-ai lui întârziau! Plângând

De drag că are să-i revadă,

Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă

Cu ochii zarea măsurând,

Și nu veneau! Și dintr-o vreme

Gemea, bătut d-un gând.

Nădejdea caldă-n el slăbea,

Pe cât creștea de rece gândul.

El a-ntrebat pe toți d-a rândul,

Dar nimeni știre nu-i știa.

El pleacă-n urmă la cazarmă

Să afle ce dorea.

Căprarul vechi îi iese-n prag.

Ce-mi face Radu? el întreabă,

De Radu-i este mai cu grabă,

Că Radu-i este cel mai drag.

E mort! El a căzut la Plevna

În cel dintâi șirag!

O, bietul om! De mult simțea

Că Radu-i dus de pe-astă lume,

Dar astăzi, când știa anume,

El sta năuc și nu credea.

Să-i moară Radu! Acest lucru

El nu-l înțelegea.

Blăstem pe tine, braț dușman!

Dar George-al nostru cum o duce?

Sub glie, taică, și sub cruce,

Lovit în piept d-un iatagan!

Dar bietul Mircea? Mort și Mircea

Prin văi pe la Smârdan.

El n-a mai zis nici un cuvânt;

Cu fruntea-n piept, ca o statuie,

Ca un Cristos bătut în cuie,

Ținea privirile-n pământ,

Părea că vede dinainte-i

Trei morți într-un mormânt.

Cu pasul slab, cu ochii beți

El a plecat, gemând p-afară,

Și-mpleticindu-se pe scară,

Chema pe nume pe băieți,

Și se proptea de slab, sărmanul,

Cu mâna de păreți.

Nu se simțea de-i mort ori treaz,

N-avea puteri să se simțească;

El trebuia să s-odihnească

Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz

S-a pus, înmormântând în palme-i

Slăbitul său obraz.

Și-a stat așa, pierdut și dus.

Era-n amiazi și-n miez de vară

Și soarele-a scăzut spre seară,

Și-n urmă soarele-a apus,

Iar bietul om sta tot acolo

Ca mort, precum s-a pus.

Treceau bărbați, treceau femei,

Și uruiau trăsuri pe stradă,

Soldați treceau făcând paradă,

Și-atunci, deștept, privi la ei

Și-și duse pumnii strâns pe tâmple:

Trei, Doamne, și toți trei!