Ea mergea căpșuni s-adune,

Fragi s-adune

Eu ședeam pe prag la noi.

Ea, ca șarpele prin foi,

Vine-ncet, pe ochi îmi pune

Mânile ei mici și moi,

În ureche-o vorbă-mi spune,

Râde lung și fuge-apoi.

Pieptul plin cu mâna-l ține,

Strâns îl ține,

Că-i piept tânăr și mereu

Ar sălta, și-n salt e greu.

Stă pe loc și-i pare bine,

Bate-n palme: Te știu eu:

Nu mai viu! De viu la tine,

Mă săruți și nu mai vreu!

Eu o chem și-i spui de toate,

Multe toate,

Multe bune și-n zadar,

Nu-mi faci capul călindar!

Nu te cred și nu să poate!

Eu mă-ntorc: Ei du-te dar!

Capul mi-l proptesc pe coate,

Stau pe prag, pe gânduri iar.

Stând așa, un braț ridică,

Blând ridică,

Părul meu, pe frunte dat.

Când mă-nalț rămân mirat.

Te-ai întors? Și, supțirică,

Ea pe piept mi s-a lăsat

Și zâmbea c-un fel de frică:

Răule, te-ai supărat?