Stăpânul țării feudale

Râdea de Basarab, pe cale

Venind cu sutele de-arcași

Turnați în zale,

Ce-i pentru-acești viteji ostași

O țară largă de trei pași?

Sărmanul vodă, cum îl cheamă,

O fi-n pământ acum de teamă!

Ce minte-o să-l învăț! Să-l fac

Să ție seamă

Că eu sunt eu, și nu mă-mpac

C-un biet ca el, cioban sărac!

Uitat-a că-i născut să fie

Păstor de oi și slugă mie?

De barbă însă am să-l scot

Din vizunie.

Ce câini îl apără? Socot

Să-l spânzur eu cu câini cu tot!

Curând, flăcăi! E plin paharul!

Auzi ce-mi scrie-acum tâlharul

Dar cine crede el c-ar fi

Maghiarul?

Și regele râzând s-opri

Și-aceste vorbe le citi:

Mărite crai! Îți spui prin carte,

Că vecinic dinspre-a noastră parte

Vrem binele! Suntem cei foști

Și mai departe

Și-acum tu uiți că ne cunoști

Și-alergi în strângere de oști!

Eu sunt mai slab. Zic eu de mine.

V-am dat hăraci, că se cuvine,

Pe plac eu multe v-am făcut

Să fie bine.

Voi Severinul l-ați bătut:

Vi-l las, măcar eu n-aș fi vrut!

Dar o rugare eu ți-aș face:

Să mi te-ntorci în bună pace,

Să te ferești, măria ta,

De drumu-ncoace.

Că mai pe-aproape de veți da

Nici unul viu nu veți scăpa!

De hohote vuit-a malul;

S-a dat cu spaimă-n lături calul

Lui Robert. Tomo, fii stăpân

Că-ți pierzi Ardealul!

Nu-i prost românul că-i bătrân,

E prost că-i minte de român!

Și-așa râzând, în zi de vară,

Frumoasele lor oști intrară

Adânc prin munții românești,

Adânc spre țară.

O, nu ți-aduc vulturii vești,

Roberte,-n drum ca să te-oprești?

Căci iată, colo la strâmtoare,

S-aude-un corn de vânătoare

Și multe-apoi, chiuituri

Răsunătoare.

Se umple codru-ntreg de guri

Și ies românii din păduri.

Jucându-și coiful alb pe creste

Ei vin, și nu le prinzi de veste,

Năvalnic cad și iuți răsar

Ca din poveste.

Ei intră-n desetul maghiar

Și unde-ajung, îl lasă rar.

O, bieți maghiari, striviți în vale!

Ce mândri-ați mai venit pe cale,

Atâtea sute de arcași

Turnați în zale!

Cum pier acum acești ostași

În țara largă de trei pași!

Și, fala lor uitând-o toată

Mureau zdrobiți, și ca să poată

Să-și scape capul, rupți și goi

Fugeau în gloată.

O, și la ziua cea de-apoi

Vor râde-aceste văi de voi!

Tu-n gând bolboroseai o rugă

Și nu gândeai decât la fugă,

Și-n spate, rege, tu ți-ai pus

Vestmânt de slugă

Un gând nebun mi te-a adus

Și-acum te bate Cel-de-sus!

Venit-a Dumnezeu să certe

Mândria ta, Carol Roberte!

De nimeni n-ai voit s-asculți,

Cel Sfânt te ierte!

Din pilda ta cunoaștem mulți

Că știu și regii-umblă desculți!