Auzi! ca valuri după val

Năvalnic tropotit de cal!

Și sună văile-ndrăzneț,

O, ăsta e voinic drumeț!

Și-n zarea lunei vezi pe mal

Un tânăr călăreț?

Ochi dragi, de-atâta timp pustii!

Mi-ai zis plecând: aici să fii,

Și-aici, aici tu mă găsești!

Dar uite, obosit ce ești!

Știam eu doar că ai să vii

Știam că mă iubești!

Dar ah, cât m-ai lăsat s-aștept!

Dar unde-ai fost? O, spune drept!

De-acum tu nu vei mai pleca,

Să-ți lași plângând iubita ta:

O, vino, strânge-mă la piept...

Ce bine mi-e așa!

Și nu mă-ntrebi, ce plâns nebun

Am plâns de-atunci? O, cum s-adun

În vorbe-atâta gând pribeag,

Și cum să-ncep... O, dă-mi toiag!

O, cât ești de frumos și bun

Și cât îmi ești de drag!

Dar n-a venit!... Și ea cu zor

Oprea din drum pe călător,

Râzând cu hohot îi spunea

Povestea ei; apoi plângea:

Ei l-au văzut, dar ei nu vor

Să-i spuie ce făcea?

Pe unde-i el? Nu s-a gătit

De-ajuns acum pentru nuntit?

O, nu! Pentr-un alai domnesc

Atâtea lucruri trebuiesc

Și-atâta vreme! N-a venit

Că-i tânăr și-l gătesc!