Se-nserase bine. Turmele trecând

Zângăneau vrun clopot, și veneau pe rând

De la câmp. Amurgul înnegrise zarea.

S-auzea-n departe tremurat cântarea

Buciumului jalnic, ca un psalm în vânt.

Și plângea Simina și privea-n pământ

Și-și vedea viața toată pustiită

Dintr-o vorbă numai! Se simțea slăbită

Ca d-un veac de boală. Toate-acum s-au dus!

Și din ce? Simina n-avea chip de spus.

Ieri, de către seară, a plecat Simina

Ca să duc-o mustră de cusut la Lina,

Prietena ei, poate cea mai bună-n sat

Mă-sa-n târg fusese ieri și-a cumpărat

Mere; și Simina a luat trei mere

Să le ducă Linei. Și Lisandru-i cere,

Întâlnind-o-n stradă, mărul cel ținut

Pentru el! Ea-l dete însă necerut:

De pe piept cămașa vesel ea-și desface,

Singur el s-aleagă mărul care-i place.

Dar dacă iau două? Bine, dacă vrei,

Îmi ajunge unul! Dar dacă iau trei?

Și Simina râde: Mi le iei pe toate!

Dacă-ți place, ia-le! Tu te superi, poate?

Nu, Lisandre; uite, aș fi vrut, așa,

Să dau Linei unul. Lasă, că-i voi da

Altă dată; Lina n-are doar să piară!

Dacă-i pentru asta, fac eu astă-seară

Să-ntâlnesc pe Lina, să-i dau mărul, vrei?

Eu ți le dau ție, nu i le dau ei.

Bine, îi dau mărul, spui că-i de la mine,

Și-așa mi-e mai dragă Lina decât tine.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .