Toți au dreptul cîteodată

Să se piardă-n aiurări!

O, dar nu pentru visări

Ni-e viața dată!

Uite, graurii pe luncă,

Veseli, fericiți ce sînt,

Șoimul se rotește-n vînt

Și spre ei s-aruncă.

Ei poeți sînt ai cîmpiei,

Șoimul este-al lor despot —

Firea lumilor e-n tot

Chipul tiraniei!

Legea ei e-nlănțuirea

Unui șir de nedreptăți:

Dar eu văd de-atîtea dați

Ce cuminte-i firea!

Numai prin nedrept ea poate

Pe cei slabi să-i facă treji,

Pe fricoși bărbați viteji,

Dînd schimbării toate.