Nu mă plîng! îmi pare mie

Uneori că sînt învins,

Sufletul mi-l simt cuprins

De melancolie.

Iar atunci îmi vine plînsul.

Sînt copil, și plîng ușor!

Plînsul meu e-al tuturor;

Ce păcat e-ntr-însul?

Cînd mă văd în prada sorții,

Plîng — eu știu! — dar nu mă plîng!

Mă-ndoiesc, dar nu mă frîng

Gîndurile morții.

Soartea pe nedrept mă bate :

Poate e mai bine-așa !

Iată, suferind, voi da

Șoimului dreptate!

Plîng? Dar lîngă leagăn cîntul

Mamei de-obicei e trist —

O, eternule psalmist,

Mare ți-e cuvîntul!

„De durere, chin mi-e somnul;

Foc și fiere traiul meu:

Dar tu laudă mereu,

Suflete, pe Domnul!”

(1896)