Anei nu-i plăcea

Mă-sa ce zicea,

Deci se tot gândea,

Moartă se făcea

Și mi se punea

P-o laviță lată

Mândru ridicată,

Iar Fira-i punea

La cap făclioare,

Făclii la picioare,

Giolgiul preste față,

Cruce peste brață

Și-apoi Fira mea

Prin casă plângea

Și se dăulea

Și ieșea p-afară

Și-ntra-n casă iară

Tot cu jale-amară.

Clopote sunau,

Oameni s-adunau,

S-adunară finii

Și-au venit vecinii,

S-adunară frații

Și-au venit cumnații

Și-au venit nepoții

Supărați cu toții;

Care cum venea

Prin casă plângea

Și se dăulea.

Ana-i asculta,

Se cutremura

Și mi se-nnora,

Căci vedea prin casă

Lacrimi cum se varsă

Și-auzea p-afară

Bocete amare

Și biata copilă

Se umplea de milă

Și era mai gata,

Era p-aci fata

Lumina s-o stângă,

Pânza să o-nfrângă,

S-arăte la lume,

Că nu-i moartă-anume,

S-arăte la țară,

Că ea-i vie iară.

Dar pre când voia

Giolgiu-a sfâșia

Iată vai de ea

Ionel venea!

Fira veseloasă

Cât ce-l vede-n casă,

Prinde-a suspina,

Prinde-a lăcrima,

Prinde-n gura mare

Să geamă mai tare.

Însă cum plângea

Inima-i râdea:

Dinafară plânsul

La inimă râsul,

Pe limbă suspinul

Sub limbă veninul.

Ana tremura,

Fira cuvânta,

Vezi drăguța ta?!

Doamne, Doamne, ea

Până ce trăia

Cât te mai iubea

Și te mai dorea!

Și mi-a spus anume,

Că nu-i trebe-n lume

Numai el și el

Singur Ionel!

Iar când îi spuneam

Și-n glumă ziceam,

Că mie nu-mi place

Cum vrea și cum face,

Atunci biata fată

Umbla supărată

Și plângea mereu

Suspinând din greu;

O, scumpa mea floare,

Raza mea din soare!

Ce-am făcut cu tine

Nu mai facă nime

Și ce-am făcut eu,

Ierte-mi Dumnezeu!

Atunci Ionel,

Dalbul feciorel,

De Fira-nvățat

Mai întâi zâmbea,

Mai apoi râdea

Și glumind grăia:

Multe se vorbiră,

Multe, lele Firă,

Dar adevărate

Nu-s în lume toate!

Auzit-am eu

Povestind mereu,

Că Ana mă place

Încât moartea-și face

Și că mă iubește

De se prăpădește!

Ci nu-i drept, căci ea

De mine fugea

Și mă ocolea

Si nu-ngăduia

Să vorbesc cu ea!

Căci așa zicea,

Că io-s sărac tare,

Om fără de stare

Nu-i de casa mea

Și eu nu-s de ea!...

Ionel zicea

Însă cum zicea

El îngălbenea

Și rău îi părea,

Că-a vorbit minciună,

N-a zis vorba bună,

Și-i venea să zică,

Că n-a zis nimică

Precum trebuia,

Și-i venea, venea

Lumini să le stângă,

Pânza să o frângă,

Feșnici să dumice,

P-Ana s-o ridice

S-o pună-n picioare

Și apoi să joare

Că fata nu-i moartă

Făr Fira o poartă

De ocară-n țară

Și la sat de-ocară!

Și să joare-apoi,

Că el cum vorbise

Fira-l amăgise.

Dar pre cât el sta

Și se frământa,

Lelea Fira-l scoase

Greu plângând din casă.

Iar dacă se-ntoarse

Fira iar în casă,

Dusu-mi-s-a-ndată

La draga ei fată

Și râdea, râdea

Și din grai grăia:

Vezi! Drăguțul tău

Te-a vorbit de rău

Și te ocărăște!

Crezi că te iubește?

Dar Ana tăcea,

Deci Fira mergea

Și mi-o dezvălea,

Giolgiul ridicat-a,

Dar și-acuma fata

Tot tăcea, tăcea,

Fira mi-o privea

Și cum o privea,

Fața-i înnegrea

Și-mi înalbăstrea.

Albă se făcea;

Inima-i bătea,

Ochii-i se-nvârtea,

Creierii-i fierbea

Căci Fira privea:

Rugă albă ruptă,

Fața fetei suptă

Doi bujori tânjiți,

Doi ochi veștejiți,

Două flori pălite,

Buze-nalbăstrite

Cărunjea brumată

Ana, fata moartă!

Și când mi-o vedea

Fira vai de ea,

Jos pe loc cădea

Și plângea, plângea

Cât de jale-amară

Inima să-i sară:

Iar după ce finii,

Frații și vecinii

La dânsa-alergară

Și mi-o ridicară,

Ea strângea în brață

Trupul fără viață

Și cu-amor gemea

Și cu-amor zicea:

Bujorel, bujor,

Inimă de dor,

Scumpe bujorele,

Inimă cu jele,

Cât te-am iubit eu

Suflețelul meu!

Te-am iubit pe tine

Mai mult ca pe mine,

Pentru-al tău noroc

Aș fi mers prin foc,

Aș fi mers în țară

Și din lume-afară!

Vai, de-aceea eu

Te-am sfădit mereu,

Ca să nu iubești

Pe cine voiești

Ci s-asculți pe mine

Ca eu îți vreu bine

Să te dau departe

Dupa om de carte;

O, de-ar fi să fie

Să fii iarăși vie,

Cum te-aș asculta,

Pe braț te-aș purta

Și te-aș mărita

După placul tău...

Ierte-mi Dumnezeu!

Blăstămat să fie

Ceasul de urgie,

Care m-a-ndemnat

Să alerg prin sat

Și s-alerg prin țară

Pe la vrăjitori

Și descântători!

Blăstămați să fie

Finii și cumnații,

Cumetrii și frații,

Că nu mă opriră,

Nu-mi desfătuiră

Vrajul de cu zori

Pentru ca să mori!

Și Fira, sărmana,

Plânge după Ana

Și plângea, plângea,

Mâinile-și frângea,

Căci așa mult, biata,

Își iubise fata!