Petrea

Urlă Petre prins de trude

Și răpus de munci.

Tată-său din coast-aude,

Stă mirat și pari înșiră;

Iar ascultă, iar se miră,

Pleac-apoi pe lunci.

Ce ți-e, Petre, cu strigarea?

Dat-au lupii-n oi?

Isprăvit-ai, poate, sarea?

Ai vătui de șarpe supte,

Ori opincile-ți sunt rupte

Și ți-e dor de noi?

Adormii prin vale, tată,

Sub un tei bătrân.

Vântul s-a stârnit deodată

Și-a tot nins pe mine floarea,

Până m-a-ngropat ninsoarea

Și mi-a-ntrat un șarpe-n sân.

Și mă strânge, biet de mine,

Parcă-i lanț de fier

Învălește-ți, tată, bine

Cârpe groase până-n coate,

Pleacă-te-n genunchi și-l scoate

Tat-al meu, că pier.

Am să-l scot eu, nu te teme,

Capul să i-l crăp

Dar acum n-am, Petre, vreme.

Fânu-i ud pe coasta luncii,

Rag de sete-n brazdă juncii,

Cată să-i adăp.

Urlă Petre prins de trude,

Urlă-n chip păgân.

Maică-sa din cas-aude,

Fir și fus și ghem aruncă

Și-și găsește fiu-n luncă

Șarpe-având în sân.

Învălește-ți în năframă

Mâna până-n cot

Că să nu te muște, mamă!

Tu n-ai boi să duci la apă,

Fă-mi un bine și mă scapă,

Că m-a rupt detot.

Petre-al meu, tu muști țărână,

Vezi, că tot visam

Cum să prind eu șerpi cu mâna?

Fără mână nu mi-e bine,

Dar mi-e lesne fără tine,

Că băieți mai am!

Urlă Petre prins de trude,

Url-acum murind.

Fata din grădină-aude

Cu cosița despletită

Și cu inima sărită

Pleacă hohotind.

Și de plânset mult se-neacă

Alergând grăbit

Și sosește și se pleacă,

Și sumeasă până-n coate,

Ea din sân mirată-i scoate

Brâu întraurit.

Petrea râde, fata plânge;

Dar sărind de jos,

Vesel Petrea-n brațe-o strânge:

Poartă-l sănătoasă, dragă,

Ca să-mi știe lumea-ntreagă

Pe-omul credincios!

Share on Twitter Share on Facebook