La nucii din livezi m-am dus,

Să văd ce e prin vale,

Am mers la vii pe deal în sus

Și mi-am făcut o cale

Pe câmpii de către Damasc

De ce m-am dus eu oare

La locul unde turme pasc?

Vă jur, fete fecioare,

Să nu cercați voi a trezi

Iubirea-n piept cu sila,

Căci ea de sine va veni!

Cunoașteți voi copila

Sionului? Cine-i ca ea?

Frumoasă ca ea, cine?

Frumoasă ești, iubita mea,

Nici roza nu-i ca tine!

Vai, las să te mai văd, căci fierb

Vii, scumpă porumbiță,

Sărind pe deal ca pui de cerb,

Jucând a ta cosiță

Prin crinii câmpului, dar las

Să-ți văd obrajii, dragă,

S-aud fermecătorul glas;

Să tremur ziua-ntreagă

Căci te aseamăn, roza mea,

Cu roibii de la carul

Lui Faraon și-am zis: Ca ea

Nici una n-află harul!

Oh, cât de drag știi să zâmbești,

Plăcută ești ca luna,

Ca soarele curată ești,

Tu singură-a mea una!

Al tău sunt eu, a mea ești tu!

Am optzeci de regine.

Dar nu-mi sunt dragi ca tine, nu!

Vezi, dragă, vara vine,

Pe câmpuri vițele dau flori

Și merele granate

Se nasc, iubito, noi din zori

Vom merge-n vii la sate.

Dar trage-mă de mână, hai,

Cu fuga după tine!

La Baal-Hamon, la vii, să-mi dai

Săruturi, fi-va bine?

De, beți de multe sărutări,

Ne va umbri smochinul,

Știi tu, c-a tale dezmierdări

Mai dulci sunt decât vinul?

Întoarce-te să te privim

La joc între fecioare!

Voi, fete din Ierusalim,

Vă jur pe căprioare,

Să nu-mi râdeți voi draga mea

E neagră Sulamita,

Căci soarele-a privit la ea,

Dar cine-i ca iubita

Lui Solomon? Frumoasă ești,

Tu blândă porumbiță,

Un crin în văi, așa-nflorești!

Și neagra ta cosiță

Ca purpura lui Dumnezeu,

Cum fir de fir s-alege,

Și-n lanț făcut din părul tău,

Tu sclav ai prins un rege!

Grădină-nchisă ești, izvor

Oprit ca sub pecete,

Privește-o, tu uimit popor!

E soare între fete!

Ca un sigil ea mi s-a pus

Pe inima rănită;

Cu văl p-obraz, la spate dus.

Atât e de iubită,

Ea, cea mai scumpă-ntre femei!

Cuvintele-i ca mustul,

Ca palmul e statura ei

Și trupul ei ca bustul

De fildeș în vestmânt safir

Din piept până-n călcâie,

Tu, Sulamito, deal de mir

Și munte de tămâie!

Șiragul dinților tăi, des,

Ca turmă păscătoare

De oi nesterpe, care ies

Șirag din scăldătoare!

C-un turn de marmur oare nu-i

Frumosul gât asemeni?

Și țâțele-ți sunt ca doi pui

De cerb ce se nasc gemeni!

Doi crini sunt buzele și strat

De flori îți e obrazul;

Și nu sticlesc înviorat

Nici apele din iazul

Lui Heșbon,ca și ochii tăi,

Pe fața ta senină

Ei seamănă cu porumbei

Pe țărm de apă lină!

O, spune-mi, unde stai în vai

Și unde porți tu turma?

Fugi, dragă, fugi de soții tăi,

Căci eu, pândindu-ți urma,

Veni-voi către-miez de zi

Tiptil preste coline,

Acolo unde tu vei fi

Aș merge pentru tine

Și-n munți cu pantere și-n gropi

Cu lei și pe tot locul!

Oh, dă-mi să beau măcar doi stropi

De vin, căci ard ca focul!

Cu ochii m-ai aprins detot;

Când gura ta zâmbește,

Eu nici să mai respir nu pot

Și sângele-mi vuiește!

Ai tăi frați, în mânia lor,

Te-au pus străjer la vie;

Cei răi cu gândul, din popor,

Ne-au zis într-o mânie:

Ea are rochia până-n pulpi.

Ce vrea cu el băiata?

Sunt ambii tineri, dar sunt vulpi!

Veniți să prindem fata!

De ce așa? Căci m-ai iubit.

Vigilii de la poartă

Bătutu-te-au și te-au rănit

De te-au lăsat mai moartă;

Oh, nu ieși-n Ierusalim,

Căci ei îți rump vestmântul!

Dar ce ne pasă! Ne iubim

Chiar de-ar pieri pământul!

Și noaptea eu la voi am mers,

Tu nobilă mireasă,

La poartă rugătoru-mi vers

Cerea să intr-un casă.

Și tu mi-ai zis: M-am dezbrăcat

Și cum sa mă-mbrac iarăși!

Și-atunci tu toat-ai tremurat.

Mâncați și beți, tovarăși,

Că eu d-acum nu sunt cu voi!

Mă bate noaptea vântul

Și, cum sunt plin de-a nopții ploi,

Îi picură vestmântul,

Și părul meu de rouă-i ud

Voi, patimi, mai dormi-veți?

Deșteaptă-te, tu vânt de sud,

Ridică-te, tu crivăț!

Eu ard în flăcări, ard detot!

Prin mii de mări aș trece,

De-aș ști că ele-n parte pot

Iubirea să-mi înece!

Aș vinde sceptru și popor

Și-n joc mi-aș pune soartea,

Dar bine știu c-al meu amor

Mai tare-i decât moartea!

Ca iadul, gelozia lui

Atât e de turbată:

De ce nu poți oare să-ncui

Și-amorul sub lăcată?!

Veninul dragostei îl sug

Și-s bolnav de iubire,

Căci tu m-oprești, d-aș vrea să fug.

Cu-o singură privire!

Fugi tu de mine, fugi, căci eu

Nu pot fugi de tine!

O, dați-mi vin și must să beu,

Să-nec durerea-n mine!

Atâta farmec d-unde-l ai?

Tu cea mai dragă floare,

Eu tremur când te văd și vai,

Când nu te văd mă doare!

Oh, când va face Dumnezeu

Văpaia să se stângă

Și stânga mea sub capul tău

Și dreapta să te strângă?

Nu mi-ar păsa de m-ar vede

O lume; să mă vadă!

Oh, dac-ai fi tu sora mea,

Te-aș săruta pe stradă.

*

Era-n amurg. și Solomon

Cânta pe Sulamita.

Castelul nalt de pe Sion,

Frumos împodobita

Cetate, strălucea-n amurg

Cu turnuri de metale,

Și s-auzeau domol ce curg

Pâraiele din vale.

Sub nuci, sub boltuitul arc

De frunze, sta poetul,

Și-un vânt pribegitor în parc

Bătea-n frunziș duetul.

Dormeau toți cei din Israel,

Și noaptea ea venit-a,

Târziu în noapte însă el

Cânta pe Sulamita.