ACTUL V

(Palat. Un camerier.)

CAMERIERUL

Eşti om!

De-ai fost pe lume gigant, ori un pitic,

Şi de-ai făcut de toate, ori n-ai făcut nimic,

De-ai pus tu robi în lanţuri, ori ei te-au pus pe tine:

Un giulgi partea toată, când ceasul morţii vine.

Când moartea e totuna, nebun eşti dac-alegi

Dintre nebuni pe-un geniu, pe-un mizer dintre regi!

Un rege! Cum e dânsul mai mult decât noi oare?

Îl dor aceleaşi patimi şi griji, durerea-l doare

Ca şi pe noi, iubeşte şi uită ca noi toţi!

(Vede pe Duşanta)

A, iată-l! Slab şi palid, uh. mort! Şi când socoţi,

Că el e pus de Indra să judece pământul,

La rău se-nalţă mâna, şi la nedrept cuvântul,

Să fie scut şi spadă poporului întreg —

Mă tremură chiar gândul, când stau să-i înţeleg

Durerile din suflet! Sacontala, ea cine-i?

O fată neştiută, rivală a reginei.

Un nume! Ş-acest nume — atâta ştiu să spui —

Duşanta îl rosteşte prin visurile lui,

Îl plânge ziua-ntreagă şi-l murmură şi-l geme!

Cum s-a schimbat la curte întregul trai de-o vreme!

E mut de pasări crângul; şi ele parcă ştiu

Că sufere Duşanta! De când nu mai e viu

Acest palat, chiar codrul clătindu-şi creaţa coamă,

Mai jalnic parcă plânge! Duşanta-i o fantoamă,

Dintr-un mormânt ieşită, de plâns cu ochii roşi,

Iar cei ce-l înconjoară sunt parcă chiparoşi

Ce vâjie prin noapte şi-n vânt ridică graiul

Să plângă la mormântul din care iese craiul!

(El iese, în vreme ce intră Duşanta Vataiana)

REGELE

Eşti singur?

VATAIANA

Astăzi, rege, sunt patru luni.

REGELE

Aduci de la sihastri?

Ce veşti

VATAIANA

Nimic din ce doreşti.

REGELE

Şi haina ei de nuntă cum a primit-o?

VATAIANA

Rece.

Când i-am vorbit de tine, vedeam că ea-mi petrece

Cuvintele c-un zâmbet nepăsător, ca ea.

Şi mi-a răspuns cu silă, şi-ntruna se ferea

De ochii mei, întocmai ca una vinovată.

REGELE

Ţi s-a părut.

VATAIANA

Nu, rege. M-ai prins minţind vreodată?

Avea ceva pe suflet. Ce-avea, ea n-ar fi vrut

Să ştiu şi eu.

REGELE

O vină?

VATAIANA

Şi nu mi s-a părut!

O vină, da! (Se opreşte, patetic)

Ascultă-l pe acel care te roagă!

Duşanta, fii cuminte! Să nu-ţi mai fie dragă

Sacontala! Iubirea te mistuie ca-n foc,

Orbit tu mergi spre dânsa, şi nu spre noroc!

De fete-i plină lumea, ce vrei tu poţi alege —

O fată de sihastru nu-i vrednică d-un rege!

REGELE

Dar Canva ce va zice?

VATAIANA

Tu prea mult la el!

Şi te-a minţit.

REGELE

Dar fata?

VATAIANA

Ea cine-i?

REGELE

Un inel

Am dat atunci copilei, şi câtă vreme-l are

Pe deget, jurământul e tare, e mai tare

Ca voi, ca mine însumi, ca toată legea mea.

VATAIANA

Duşanta ş-o ţărancă! Ce vrei să faci cu ea?

Gândeşte-te la ţară, socoţi că ai o mamă,

Şi eşti născut din Poros! Tu nu te iei de seamă,

Că blastemă poporul, te afiă vinovat,

Că mergi pe drum de taină, faci tot nejudecat...

REGELE

Voi râdeţi, dând din umeri, vă pare poate bine

Că sufer.

VATAIANA

Ia-mi toiagul, mă fă de el nedemn,

El, sprijin bătrâneţei ş-al slujbei mele semn!

O, ia-mi-l, dar m-ascultă! Al mele licur

Tu stinge-l, dar mă crede! Ca-n lampă, pic de picur,

Oleul — mi se scurge tot astfel zi de zi:

Tu, rege, suflă numai ş-am încetat de-a fi!

Fă tot ce vrei cu mine, zdrobeşte-mă-n picioare,

Dar las' să ni se-ntoarcă demult apusul soare —

REGELE

O, du-te, du-te, du-te!

(Face semn, se întoarce, se a,sază pe scaun. Pauză)

UN GLAS

De mult nu zis: "Vino!"

Tu plângi acum, albino,

Şi tremuri alungată Din rumenele flori,

Aşa de tristă zbori,

Aşa de resignată!

S-a stins ce-a fost lumină!

Un flutur, o albină

Bărbaților le pare

Nimic; un flutur ce-i?

Dar bietele femei

Găsesc un lucru mare!

Un flutur e iubirea,

Zburdalnic e cu firea.

Dar aripa-i se frânge! —

Din mâini când l-am scăpat,

Bărbatu-i supărat,

Femeia însă plânge!

(intr-această vreme vine Viduşaca)

REGELE

N-ai auzit ce cânt

Duios a fost acesta?

VIDUŞACA

Nu prea. Ş-apoi, eu sunt

Duşman acestor cânturi.

REGELE

El mi-a adus aminte

De-o altă lume, caldă, din vremi de mai nainte,

Când eu trăiam! Odată, de mult...

VIDUŞACA

Cum s-a schimbat!

REGELE

O, parcă eu sunt altul! eu cel adevărat

Sunt mort de mult!

VIDUŞACA

Duşanta! Vorbeşte ca nebunii!

Sărmani nebuni! Sunt astfel creaţi pe lume unii

Că-s veseli şi deodată îi prinde-un gând duios,

Şi plânsu-i podideşte, când văd un trup frumos

Şi-aud un ton armonic. Ei nu pot să mai poarte

Aducerile-aminte de vremurile moarte,

Şi toată suvenirea ce-i leagă de trecut,

Îi face melancolici.

REGELE

Un codru străbătut

De negură — şi limpezi curg apele din vale,

Prin vârfuri bate luna şi flori azvârle-n cale,

Şi ea, frumoasa, cântă.

VIDUŞACA

Vasumati.

REGELE

(Ridicând capul)

Iar ea?

VIDUŞACA

N-auzi ce jalnic cântă?

REGELE

Dar nu-nţeleg, ce vrea?

VIDUŞACA

Puţin de tot, Duşanta.

Tu ştii că te iubeşte,

Ea numai când te vede, atunci numai trăieşte.

De tine-i afipită ca umbra, şi tu-i dai

În schimb întreg dispreţul! Şi-ai vrea mai mult să ai:

Atât cât ai n-ajunge! De ce? Poet eşti, rege,

Ce nu-nţeleg savanţii, poetul înţelege.

REGELE

Mi-a fost şi dânsa dragă! Mi-a fost dar e de mult!

Azi nu găsesc puterea s-o văd, s-o mai ascult.

Şi vai! ea e frumoasă! Cu faţa ei aprinsă,

E parcă trandafirul aflat sub neaua ninsă

Pe-o vale — cât de dulce e tot cuvântul ei

Şi cât e ea de bună!

VIDUŞACA

(Aparte)

A cuceri femei

Poţi numai prin femeie!

REGELE

Şi ea de unde vine?

VIDUŞACA

De când ai alungat-o din casă, de la tine,

A stat la mama noastră. Regina, precum ştii,

O ţine-aşa de dragă ca ochii, ş-ar dori

S-o vadă iar la tine.

REGELE

Mi-ai spus destul! Tu pleacă

Şi spune-i că mă mustru de ce-am făcut.

VIDUŞACA

(Aparte)

Se-neacă

De plâns. El o iubeşte! Plec, iată-mă! Ba nu!

Îmi vine ceva-n minte. De ce nu te duci tu?

REGELE

Totuna e.

VIDUŞACA

Nu, rege. Şi vezi de ce, ea ştie,

Că dacă-i ceri iertare, tu nu-i mai ții mânie,

Dar ea nu-ţi cere asta. Iubirea ei a fost

Rănită de dispreţul purtării fără rost;

Să meargă deci el însuşi, dispreţul, s-o împace!

Şi câtă bucurie nu-i faci!

REGELE

Şi tu-i poţi face!

VIDUŞACA

Eu? Pun pe rană numai un leac alinător,

Dar tu? Tu vindeci rana.

REGELE

Ah, cât e de uşor

Să zici — dar nu pot face! De-ajuns e s-alini rana.

VIDUŞACA

Tu mergi la ea, o-ntâmpini cu vorbe dulci, sărmana,

Ea râde printre lacrimi ş-atunci se uită tot.

REGELE

Viduşaca...

VIDUŞACA

Vii rege?

REGELE

Nu pot! Aş vrea să pot!

VIDUŞACA

(Pleacă)

Mereu şi azi şi mâine şi zile-ntregi de-a rândul

Voi sta de el! Să-i piară pe nesimţite gândul

Sacontalei. De grijă avea-voi eu de-acum,

Porniţi pe drum odată, să nu ne-oprim din drum.

(Se intâlneşte cu Bradasena)

Fă tot, ca să-l îndupleci!

BRADASENA

Cât pot, voi face toate.

(Către rege)

Tot trist mereu, stăpâne?

REGELE

Sunt trist?

BRADASENA

Ori, poate, pari.

Tu mă fereşti cu ochii, eşti palid şi tresari.

Te tremură durerea. Vezi, focul din scânteie.

REGELE

Cât timp mi-e credincioasă din suflet o femeie,

Nu pot s-o uit.

BRADASENA

Şi totuşi! Vasumati, nu Aşa de cu credinţă, ş-o uiţi? Ştiu eu, de ce?

REGELE

Sacontala e cerul, Vasumati, pământul,

Şi numai cea dintâie îmi are jurământul.

Cât timp mi-e credincioasă, cum ceri să fiu mişel?

BRADASENA

Dar dacă ea te-nşală?

REGELE

Dar, n-are ea inel

Ca semn al logodirii? Ea n-are cunoştinţa

Că-i fermecat inelul ş-arată necredinţa

În dragoste! El cade din deget, când te-ai dat

Unei iubiri străine.

BRADASENA

Oricât de fermecat

Ar fi, el nu-i dovadă! Fiind chiar, nu-i sigură;

De unde crezi mai lesne, femeile nu fură,

Cât timp pricep să fure de unde nici nu crezi!

Tu vrei pentru credinţa femeilor dovezi?

Ajunge numai una, dar iadul nu e darnic,

Nu-ţi dă nici pe-asta, rege! Dar totul e zadarnic.

Chiar de ţi-ar da ș-o sută.

REGELE

Inelul însă...

BRADASENA

Bine,

Tu crezi c-ar fi inelul dovadă pentru tine?

N-ai altceva? Şi-n urmă ce-ai zice de-ai vedea,

Că fata nu-l mai are pe deget? Cine-i ea?

Nu-l poate perde?

REGELE

Perde? Nu-l poate! Ea nu-l poate!

BRADASENA

Şi dacă?

REGELE

Ah, mai bine să mor!

BRADASENA

Se-ntâmplă toate!

Ş-aceasta-i cu putinţă.

REGELE

Iar dacă va veni

Sacontala săracă de-acel inel, voi fi

În dreptul meu s-o lapăd, s-o uit! Atunci să-mi fie

Aşa precum vrea mama, Vasumati soţie!

(Intră un paznic)

PAZNICUL

Etern cu slavă, rege! La prag două femei

Şi doi sihastri preoţi imi cer intrare. Ei

Sosesc trimişi de Canva, din codrul sfânt.

BRADASENA

De unde?

E prea târziu să intre! Tu mergi şi le răspunde,

Că domnul nostru astăzi cam sufere.

REGELE

Nu-i drept!

Străinii pot să. intre. Du vestea că-i aştept

În haina lor de jertfă preoţii să s-adune

La focul sfânt, ş-acolo cu glas de rugăciune

Să-ntâmpine pe solii lui Canva, cum e scris

În Veda.

BRADASENA

Cine-s solii? Şi cel ce i-a trimis

Ce vrea?

PAZNICUL

Aduc pe...

BRADASENA

Cine? Sacontala?

REGELE

O, pleacă Să vezi dacă inelul...

BRADASENA

Te temi acum de "dacă"?

El trebuie să fie pe deget! Dacă nu-i,

E vinovat inelul, nu fata.

REGELE

Şi să-i spui,

Că eu — dar stai mai bine! De ce să mergi?

Ba, du-te,

Şi spune-i — Nu! Aşteaptă, de ce pleci aşa iute?

Ba mergi, nu perde timpul!

BRADASENA

Să stau? Să merg?

REGELE

Ti-am spus!

BRADASENA

Aceşti străini ai naibei ne-ncurcă rău!

(Pleacă Bradasena. Regele se plimbă neastâmpărat)

REGELE

S-a dus —

Aş vrea s-o văd! E dânsa şi azi ce-a fost odată?

Ori eu sunt altul? Parcă mi-e inima-ngheţată

De-atâta neastâmpăr; ş-acest cutremur ce-i?

Poporul meu şi mama! Şi de credinţa ei

Mă prind fiori ! Mi-e teamă, vai, teamă că se poate

Să perd ce cred pe lume mai tare decât toate!

Ah, dacă-i adevărul aceea de ce-mi tem

Pe draga mea, mai bine lăsaţi-mă să gem

În neştiinţă! Valul orbirii să mă poarte —

A te-ndoi e viaţă şi-a şti deplin e moarte!

(El iese. Vataiana intră)

VATAIANA

Intraţi! Aici e sala. Eu merg ca să vestesc Pe rege. (Sieşi)Nu se poate! În codri sfmţi de cresc

Frumoase flori, de-a pururi în codri să rămână!

O floare de urzică să fie-acum stăpână

Palatului? O broască? Ferească Dumnezeu

Să ne-ncuscrim cu popii! Dar nu va fi, zic eu!

(Iese. Intră popii, Sacontala cu fratele ei de suflet si Gautami)

SACONTALA

Ah, cât de rece-i, mamă, splendoarea din palaturi!

Păreţii sunt spoiala şi, cât privesc în laturi,

Splendoarea lor m-orbeşte! Străin, acest loc strâmt

Mă umple de cutremur. Şi nu ştiu cum mă sâmt

Aşa neliniştită. Mă tem.

GAUTAMI

Orice mireasă E astfel, draga mamei.

u eşti aici acasă.

SACONTALA

O, de-ar fi stat în codru eternul meu iubit —

De ce-am venit eu, mamă? De n-aş mai fi venit!

Acolo era dânsul întreg al meu, şi dragă

I-am fost numai acolo, a lui fiind întreagă!

Aici, la ce-i sunt bună? Prea sus mă sui de jos,

O floare răsădită în strat nepriincios!

(Intră regele cu mamă-sa, cu suita)

VATAIANA

Iubitul nostru rege, Duşanta, vi s-arată, Plecaţi-vă-nainte-i!

SACONTALA

(Se strânge către mă-sa)

O, mamă, niciodată

Nu l-am văzut ca astăzi! Nu-i el! Nu-s ochii lui!

(Regele privind-o pe furiş)

REGELE

Frumoasă, tot frumoasă! E ea, şi totuşi nu-i

Aşa cum e ascunsă sub văl, ea mi se pare,

În mijlocul acestor bătrâni păliţi, o floare

Ce creşte între frunze căzute din tufiş

Bătut de ger.

(Către Vataiana încet)

Inelul? Priveşte pe furiş!

Îl are?

VATAIANA

(incet) Nu-l mai are!

(Regele, până aici neastâmpărat devine galben mânios)

UN SIHASTRU

Etern noroc, stăpâne! Mulţi ani de-acum cu glorii!

De-a pururi biruinţă!

AL DOILEA

Precum se pleacă norii

Când plini îşi au tot trupul de rodnicele ploi,

Aşa, tu rege nobil, pleci inima spre noi!

Nu-i bun ca tine nimeni, nu-i nimeni drept ca tine;

Virtutea-ţi cea mai mică e facerea de bine!

REGELE

Îți mulţumesc. Vorbeşte-mi ce griji v-au abătut?

Ce rău? Aici mi-e dreapta menită să v-ajut.

S-au răzvrătit tâlharii şi v-au ieşit în cale?

Sunt oameni răi în codru? Ori turmele, ce-n vale

Pasc colţul ierbii sfinte prin crânguri, s-au ascuns

De spaima vrunei fiare?

UN SIHASTRU

Nimic nu ne-a ajuns

Din câte-numeri, rege. Mulţi ani fie anii!

Pe arc când pui tu braţul, stau galbeni toţi duşmanii

Şi-n vis tresar de spaimă! Cât timp stă braţul tău,

De nimeni nu ne temem, cel mult de Dumnezeu!

REGELE

Şi Canva ce mai face?

SIHASTRUL

El? Bine. Iar noi, rege,

Venim trimişi de dânsul.

REGELE

Vro rugă, se-nţelege.

SIHASTRUL

Întâi de toate, dânsul întreabă azi prin noi

De eşti în sănătate Măria-ta, ş-apoi

Îți zice-aceste vorbe:

(O ia de mână pe Sacontala o duce spre tron)

"Stăpânule, iubite!

O binecuvântare din codru trimite

Bătrânul Canva. Zeii să-ţi fie buni în veci!

Iar dânsul te mai roagă, cu dragoste să-ţi pleci

Tot sufletul şi gândul spre cea de tine-aleasă!

Pe fata mea voit-ai să numeşti mireasă,

Primeşte-o, dar! Noi cerem de-acum locaşul tău;

Iubirea nu cerem, că ea-i la Dumnezeu!"

Aceasta-i este vorba, o ştii din vorba mea.

SACONTALA

O, inimă, tu tremuri! Taci, taci, nu mă durea!

GAUTAMI

Ea n-a luat pe nimeni de martur al credinţii,

A mers şi ea nainte, şi n-au ştiut părinţii

Pe care drum li-e fata. De capul ei s-a dus,

Făcea ce-ai făcut spunea ce tu i-ai spus —

Şi la logodna voastră, voi singuri aveţi ştire

De ce-aţi vorbit; mireasa noi ţi-am adus-o, mire.

SACONTALA

El tace!

REGELE

(Către Sacontala)

Totu-i bine. Şi tu, tu ce mai ai

De-adaos?

SACONTALA

(Ca fulgerată)

Eu — de-adaos? nimic — nimic...

SIHASTRUL

Tu stai

Pe tron şi ştii ce-i Veda. Datoare-i o femeie,

Când are soţ pe lege, la soţul ei să steie,

De-o are ori n-o are iubită al ei soţ.

Iar dacă stă acasă la mama sa, noi toţi

Şi tu, şi lumea toată, nu credem că-i cinstită,

Chiar şi de e. Primeşte-ţi mireasa, ori iubită

Ori neiubită! Dânsa-i de-acum soţia ta;

La casa părintească ea nu mai poate sta.

REGELE

A mea? Îmi e nevastă femeia asta?

SIHASTRUL

Asta? Un rege n-are dreptul să-şi lepede nevasta

Aşa numai fiindcă îi pare rău acum

De fapta lui! Gândeşte, că n-ai s-arunci în drum

Un suflet mort prin tine! Mustrarea ta te doare,

Ţi-o simt în tot cuvântul, ţi-o văd în ochi, dar oare

Ajunge ea să spele păcatul tău? Sunt legi,

Şi legea dă dreptate la robi ca şi la regi!

REGELE

E totul o poveste ce-mi spui. Cine s-o creadă?

Eu nu cunosc femeia!

GAUTAMI

(Vrea săridice vălul Sacontalei)

Las', dragă, să te vadă! Descopere-ţi obrazul!

REGELE

Să nu ridice vălul!

Pe-a altuia nevastă nu vreau s-o văd!

GAUTAMI

(ridică vălul)

Mişelul!

Pe-a altuia? Cunoşti-o? Mai îndrăzneşti să spui?

(Sacontala începe să plângă)

Nu plânge, draga mamii, că n-ai în faţa cui!

DUŞANTA

(Aparte)

Ah, gândul că ea poate şi altora să placă,

Că ei îi place altul, e-n stare să mă facă

Nebun! Eu sunt asemeni albinei pe-nnoptat,

Când ea, grăbind spre casă, de-o floare-n drum a dat

Şi nici n-ar vrea să lase în floare mierea-ntreagă,

Dar nici să-şi piardă timpul, să steie s-o culeagă.

SIHASTRUL

Şi care răspunsul?

REGELE

Al meu? Nu pot ţinea

În casă-mi pe-o străină, şi mai ales că ea

E tânără; iar trupul o spune că e mamă!

SACONTALA

Ah, Doamne, el m-alungă!

SIHASTRUL

Atât? Şi nu teamă

De noapte şi de trăsnet? De iad nu te-ngrozeşti?

În ochii mei priveşte, că-ţi spun ei cine eşti!

REGELE

Nemernice! Aibi grijă; hotar are şi mila —

Tu vrei să mă faci soţul acesteia cu sila?

(Regele furios, mişcare în sală)

GAUTAMI

(Către Sacontala)

Vorbeşte tu! Vorbeşte!

Că poate-n faţa ta

Ori nu va şti să minţă, ori nu va cuteza!

(Sacontala vorbeşte fără să ridice capul)

SACONTALA

Iubitul meu! Iubirii nu-i trebuie dovezi!

Sunt eu, sunt tot aceeaşi, Sacontala, mă vezi!

M-ai biruit cu fapta - şi n-o zic cu mustrare -

Ori eu am fost prea slabă, ori tu ai fost prea tare,

Aceasta numai Indra o ştie-n cerul lui.

Mi-e greu şi mi-e ruşine de vorbele ce-mi spui!

Un fiu ai tu, Duşanta, şi ştii cine-i e mamă...

REGELE

O, taci, că mă cutremuri din cât eşti de infamă!

Voi aţi venit, nemernici, să-ngrămădiţi noroi

Pe tron! Nu vi-e ruşine de lume şi de voi,

Să-nvinuiţi un rege?

SACONTALA

(Plăngănd)

Dac-ai ştiut tu bine

Că fata cea săracă nu-i vrednică de tine,

De ce-ai venit în codri, umblând după păcat?

De ce mi-ai ţinut drumul? De ce nu m-ai lăsat

În pace? Tu, cuminte, cinstit de lumea toată,

Tu n-ai găsit să birui nimic decât o fată?

Tu, cel chemat să aperi pe slabi cu braţul tău,

Mişel înşeli pe oameni şi minţi pe Dumnezeu

Cu inima! Baţi codri, să-ţi afli jucăreie

Pornirii de om nobil pe cea dintâi femeie

De care te împedici în drumu-ţi glorios! T

e miri apoi de tine, ce bine şi frumos

E tot ce faci; iar lumea din faptul tău să-nveţe

Cum trebuie să-şi râdă de-o slabă tinereţe

A trupurilor noastre şi cum să-şi bată joc

De-o viaţă despuiată de cinste şi noroc!

VATAIANA

(Către rege)

Dă semn, să-i închid gura...

REGELE

Povestea ta întreagă

E că voieşti cu sila să faci ca să-mi fii dragă.

Cum poţi să minţi atâtea? Mai spune, ce-am făcut?

Nu ştii vro întâmplare din viaţa noastră? Poate

Că-mi vei aduce-aminte că te cunosc! Ori toate

Sunt vânt? Dar fie, spune-mi, că miturile-mi plac.

SACONTALA

Nu-i mit. Şedeam odată pe ţărmul unui lac.

Duios şoptea frunzişul în baterea uşoară

A vântului. Stam singuri. Un pui de căprioară

Ieşind din umbra văii, spre noi a alergat.

Şi când a fost aproape, tu-ncet te-ai aplecat

Să iei cu pumnii apă; ş-obrazul tău sub plete

sta-ngropat cu totul. Iar el mugea de sete;

I-ai dus la gură pumnii şi n-a băut. Privea

Fricos, lipit de mine. Şi când din mâna mea

Tu l-ai văzut, sărmanul, bând apa de-mbiare,

Ai zis: "Iubirea-n lume nimic mai dulce n-are,

Decât o nesfârşită încredere la tot!"

REGELE

Poveşti, frumos scornite! Femeie! ele pot

Să placă, dar nu-i nimeni naivul să le crează.

VATAIANA

(Regelui)

De ce nu-i ceri inelul?

REGElE

(incet)

O, nu cutez!

VATAIANA

Cutează!

GAUTAMI

Mai iartă-mi două vorbe, şi-n unnă fă ce vrei.

Aici sunt doi sihastri, doi preoţi; dacă ei

Minţesc şi dacă-ntocmai Sacontala minţeşte

Eu cer s-aducem martor pe Canva. El trăieşte.

Trei luni de ispitire el însuşi cerut,

Şi ieri a trecut ziua din urmă...

REGELE

A trecut! Ieri a trecut, sihastri! Minţit v-a fost cuvântul!

Ieri n-aţi venit, deci astăzi sunt liber. Jurământul

E rupt de voi.

SIHASTRUL De tine! Aşa ştii tu să juri?

Virtutea-i pentru rege să caute-apucături?

Sunt lungi trei luni de zile Sacontalei, dar scurte

Mişelului! O, rege, că n-am ajuns la curte

Ieri, ieri! Nu-ţi dam prilejul, aşa mişel de-a fi —

Iubirea unui rege se-mpiedică de-o zi!

GAUTAMI

Îți pare rău de faptă, te mustră, ruşine,

O, spune-o, asta-i totul!

REGELE

Ba tu-ţi măsoară bine

Cuvintele! Nu pune în joc mânia mea!

GAUTAMI

Degeaba ridici mâns a, că nu mă tem de ea!

Aşa uşor pe-o fată nici regii n-o înşeală,

Şi eu sunt mama fetei, şi am o socoteală

Cu tine! Om eşti, rege, dar om mai rău ca toţi!

Tu mi-ai intrat în casă pe-ascunsul ca un hoţ

Voind să-nşeli copila! Ai stat de ea întruna,

Căci te mâna păcatul şi te ferbea furtuna

Scârboasei tale patimi! De-aş fi ştiut atunci

La ce te bate capul, azi n-ai trăi, s-arunci

Atâta mişelie ca văl peste-o viaţă

Nemernică! Stăi, rege! Priveşte-mi drept în faţă

Ş-ascultă-mă! Cu gândul trăiam de la-nceput

Că nu eşti om de cinste; azi spun tot ce-am avut

Pe suflet, tot! Eşti galben, te văd! O, nu te-ascunde!

Ştii şi tu ce-i ruşinea? N-ai cum şi n-ai de unde!

(Pauză)

Când te-ai legat de vorbă cu fata, cătând rost

Să-ţi făptuieşti gândirea, aşa-i că nu fost

Ruşine? Neagă-mi, rege, să văd şi eu o dată

Pe-un rege cum minţeşte! Viteazule! Pe-o fată

Săracă şi orfană s-o bagi tu în pământ

De vie! Cu puterea să rupi al ei vestmânt

Ca să te-mbete goală! Ce păsat, ce-ţi pasă

Şi azi că biata fată era o preoteasă

A zeilor, că dânsa în codru sfânt trăia

În sfânta pocăinţă! Tu te-ai legat de ea

Acolo, la altarul de jertfă, s-o faci mamă!

Tu eşti Duşanta? Spune-mi! Nu, nu, altfel te cheamă!

Azi te cunoaştem bine! Te ştim noi cine eşti!

De-acum poţi merge, fiară, pe care drum voieşti!

Ucide-ne-n biserici ş-aprinde-ne prin sate,

Cu zi de zi tu pune păcat peste păcate,

Ca astfel să trimită mai iute Dumnezeu

Un fulger al urgiei cereşti, în capul tău!

(Mişcare)

REGELE

De n-ai avea tu haina, pe care-o ai, nebună,

Desigur acel trăsnet, cari ai dori să-mi pună

Sfârşit, ar cădea astăzi din mâna mea trimis

În capul tău. Tu însăţi nu ştii ce vorbe-ai zis!

Eu singur sunt de vină, şi fata nu?

GAUTAMI

O fată,

Când fură mintea ş-o lasă înşelată,

Să moară-n drum izbită de ochii tuturor!

O, tu eşti ca pârâul în zilele cu nor,

Când tulbure s-azvârle din matca lui cea plină

Şi-nnămolind tot câmpul, el rupe tot. De vină

E câmpul, zici tu, rege?

(Se întoarce, gata să plece)

Rămâi în noaptea ta!

Sacontala, noi mergem, n-avem ce căuta

Mai mult aici!

SACONTALA

Hai, mamă!

REGELE

Sacontala,ți-e pripă?

Mai vreau o vorbă numai; mai vreau să stai o clipă.

Tu taci, şi taci întruna. De ce nu zici nimic?

SACONTALA

A zis tot Gautami, eu n-am ce să mai zic.

REGELE

Dar zi măcar o vorbă, şi zece, şi o mie,

Vreau să te-aud! Răspunde-mi! Ce ai să-mi spui tu mie?

SACONTALA

Nimic.

REGELE

Aşa de bună şi blândă, precum eşti,

De ce nu-mi spui? Vro vină de ai...

SACONTALA

Tu mă priveşti

Cu ochii stinşi! Şi-n suflet, când ţi s-a stins iubirea,

De-o cauţi pretutindeni, n-o afli nicăirea!

O vină, -ntrebi? Da, vina că sufer azi, că sunt

O umbră plângătoare, legată de mormânt!

De s-ar întoarce iarăşi acele vremuri foaste,

Aş şti acum că drumul ce duce la prăpaste

E-ncrederea! Ştiu astăzi. Târziu. De n-aş mai şti!

De azi iau capăt toate! De-acum ne-om despărţi

Cărările, şi vecinic tu perde-vei cărarea,

Vei pune între mine şi tine-ndepărtarea

Ca stavilă, şi strajă tu pune-vei de-acum

La uşi întreaga ură.

(Resignată, ştergând lăcrimele)

Eu plec! Gătitul drum

De tine! Mă voi duce şi-n chip de mişelie

Murind mereu trăi-voi ş-această moarte vie,

Îmi voi sili durerea să moară-n piept, cu ea

Luptându-mă, şi-n urmă, când nu voi mai putea,

Atunci — se iartă toate! De plâng, e că mi-e jale

De moarta-mi fericire, de gândurile tale,

De calea veciniciei pe care mi-o dai tu!

REGELE

Te simţi tu vinovată?

SACONTALA

Mă simţ, mă simţ d-acu!

S-alerg d-acum prin lume de-a lungul şi de-a latul,

În ochii stinşi cu moartea şi-n suflet cu păcatul.

REGELE

Tu mă iubeşti!

SACONTALA

Nu cere un lucru de prisos!

Nu e nimic în lume mai rău, mai dureros

Nimic, decât iubirea cea pusă la-ndoială!

Se crede înşelată, când nimeni n-o înşală,

Aude unde n-aud nimic — o las' !

Din vechea ta iubire nici urmă n-a rămas,

Ş-acum pui la-ndoială p-a mea!...

REGELE

E cu putinţă

Să afli o femeie cinstită, cu credinţă

La dragoste.

SACONTALA

O, Doamne, ce-otravă poartă-n el!

Ţi-e josnic chiar şi gândul!

REGELE

Aveai tu un inel.

SACONTALA

Şi-l am şi azi.

REGELE

(Cu silă)

Arată-!

SACONTALA

(Văzând că n-are Inelul)

Inelul!Unde-i, unde-i?

Tu ştii de dânsul, mamă! Ce l-am făcut?

(Se privesc inmărmunte)

REGELE

(Către Gautami)

Răspunde-i!

GAUTAMI

Inelul! Ştiu anume că astăzi l-ai avut.

VATAIANA

Se poate. Unde-i, dară? Desigur, e perdut!

Sacontala, răspunde! De ce taci, Gautami?

GAUTAMI

Tu l-ai scăpat în apă la Gange, draga mamii, -

Când te-ai scăldat sub maluri.

VATAIANA

Te-apucă de obraz!

Femeile ştiu vecinic să scape de necaz,

Întotdeauna vorba din urmă! Iacă felul!

REGELE

(Ironic)

Voi stoarce, dragă, râul întreg, s-aflăm inelul!

Ah, cât ţineam la tine şi cât mă mângâiam

Cu gândul că un suflet mai drag ca tine n-am!

Acum la mine-i rândul să-ntroienesc mustrarea

Pe capul tău! Tu însăţi ai pus îndepărtarea

De stavilă-ntre mine şi tine, şi pus

De strajă necredinţa! Ridică fruntea sus

De mai cutezi! Ridic-o: umblat-am eu ca hoţii,

Ori tu? De fac vro faptă, o fac de-o văd cu toţii

Şi toţi mă ştiu! Tu însă — pe-ascuns!

SACONTALA

Nici sfinte legi,

Nici drepturi nu cunoaşteţi, nimic, voi sarbezi regi!

Poporul vi se-nchină şi el vă dă dreptate,

Iar voi, vă credeţi trup fără de păcate —

De n-aţi fi voi puternici, şi dac-ar fi deştept

Poporul, să vă spună ce crede el pe drept,

Voi aţi vedea că-n urmă cenuşă va rămâne:

Ieri slavă, azi părere, prostie însă mâne,

Aceasta-i munca voastră!

Tu râzi, că uşor!

Hai, mamă, hai acasă! De ce mai stăm? Mi-e dor

De codri, de căscioara pe ţărmurile văii,

Acolo, unde vecinic departe ne sunt răii;

Acolo, unde-i totul creat să-l înțelegi

Şi cerul ne scuteşte de fiare şi de regi!

REGELE

Eşti liberă, poţi merge.

Să-ţi pară însă bine,

Că scapi iară pedeapsă. Căci moartea se cuvine

Tot omului ce caută pe rege-a-l cleveti.

SACONTALA

(Se opreşte)

Ori azi, ori mâine, moartea totuna e. De-o zi

Nu-mi pasă! Uite, rege, mi-e gol de haină peptul

Tu l-ai rănit o dată; străpunge-l, căci ai dreptul!

Din mâna ta, ca moartea nimic nu poţi să-mi dai

Mai bun! Tu mi-ai promis-o! Aleargă, de ce stai?

Dă-mi moartea, ca o milă, să scap de suferit,

Ori dă-mi-o ca pedeapsă, că prea mult te-am iubit,

Mi-o dă, ca datorie de împrumut, pe care

Am s-o plătesc. Ori dă-mi-o ca jertfă de-mpăcare

Cu zeii cei puternici, scârbiţi de fapta mea —

Împacă-te cu tine, şi conştiinţa rea

Împacă-ţi-o prin moartea acestui trup ce poartă

Un suflet mort! Ah, gândul să mor, să fiu eu moartă!

O, rege, milă, şi întoarce-mă-n pământ

Şi moartea mea să-ţi fie etern binecuvânt!

(Regele vine de pe tron, vrea să o prindă de mână)

REGELE

Sacontala!

(Gautami strânge cu braţul drept pe Sacontala,

cu stânga împinge pe rege)

GAUTAMI

Feri, câne! În mâna ta e laţul,

Ca s-o sugrumi! Pe dânsa n-ai dreptul să pui braţul!

Nevrednic eşti de-atâta! Mai ai ceva să-i ceri?

Feri, monstru fără fire şi suflet! Fiară, feri;

Ajungă-te răsplata durerii ei nebune,

Şi ţipătul ei jalnic ca blestem să răsune

Urechii tale vecinic! S-o vezi în vis mereu!

SACONTALA

Nu, mamă, eu nu-l blestem! Să-l ierte Dumnezeu!

GAUTAMI

Tu nu! Dar ce m-opreşte să nu fac eu aceasta?

Tu, care-ţi dai peririi şi-ţi necinsteşti nevasta

Pentr-un inel, tu care minciuna ți-o aleg

De haină, tu acela ce singur faci legi

Şi scuipi pe toată Veda şi joc baţi de lume,

Tu rege după haina ce-o porţi, şi după nume,

Dar sclav în gând şi-n faptă, mişel întunecat —

Tu, tu trăind în lacrămi, să mori un blestemat!

De-acum nici o femeie să nu te mai iubească,

Nici un copil din tine în veci să nu se nască,

Să nu te-asculte nimeni, s-alergi necunoscut,

În veci purtând cu tine întregul tău avut,

Să simţi nefericirea spre crime cum te trage,

Şi-n veci să nu se afle vrun preot să se roage

La Indra pentru tine! Zăcând să veştejeşti,

Să pieri văzând cu ochii şi ars să te topeşti

De boale, cu trup schilav, cu ochii supţi, cu graiul

Uscat şi stins, pe lume mişel cerşinduli traiul,

Să mori mişel, sub garduri, neplâns de nici un cânt,

Şi să-ţi îngropi tot neamul cu tine-ntr-un monnânt!

REGELE

Închideţi-o!

SIHASTRUL

Stăi, rege! Pui crimă peste crime!

SACONTALA

(Regelui)

Vai, lasă-mi-o, ai milă, că nu mai am pe nime!

GAUTAMI

(Se lasă să o lege paznicii)

O, las, drăguţa mamii, să facă tot ce vrea!

Rămâi cu bine!

SACONTALA

Mamă!

REGELE

(Către paznici)

Ieșiți acum cu ea!

SIHASTRUL

(Către rege)

Ne-am 'implinit solia, ne ştim şi judecata,

Putem pleca.

(Dânşii pleacă; Sacontala vrea să iasă cu ei)

UN SIHASTRU

(O împinge Indărăt)

Tu, unde?

SACONTALA

Eu, unde? Eu la tata.

SIHASTRUL (Cruht)

Tu stăi! Tu eşti nevasta acestui om! Nu-ţi cei

Dreptatea? Stăi, femeie! La tată-tău ce vrei?

El nu te mai primeşte.

SACONTALA

Nici el! O, biata mamă!

Nu mă primeşte nimeni şi nimeni nu mă cheamă,

M-alungă toţi! Şi milă n-am cui să cer! Şi cui

Să mă mai plâng.

SIHASTRUL

(Arătând spre rege)

Bărbatul! Tu plânge-i-te lui!

(Sihastrii ies, Sacontala iese-n urmă; ținându-se de perete)

SACONTALA

Eu singură pe lume, pierdută şi pustie —

Pământule, ai milă şi-nghite-mă de vie!

(Iese; regele trist s-aruncă pe tron)

REGELE

Se duce! Ea se duce! De veci acum s-a dus!

Un soare-al primăverei apus!

VATAIANA

Toate-au apus!

Regina, mama voastră, aşteaptă după tine,

E-n sală. Şi cu dânsa Vasumati.

REGELE

E bine.

Eu plec, acum sunt liber.

PAZNICUL

(Intrând in sală)

Sacontala.

REGELE

(Tresărind)

Ei, ce?

PAZNICUL

E moartă.

REGELE

(Ţipând)

Moartă?

PAZNICUL

E moartă-n prag afară!

REGELE

E moartă!

VATAIANA

Las' să fie!

(Regele aleargă să iasâ'. Vataiana 11 prinde de mână)

REGELE

Sacontala — ce vrei?

VATAIANA

V asumati...

REGELE

Dă-mi pace!

VATAIANA

Şi mamă-ta...

REGELE

Şi ce-i?

E moartă-n prag afară...

VATAIANA E moartă, se-nţelege.

Şi chiar findcă-i moartă, eşti liber, liber, rege!

(Regele se smulge; pune mâna la frunte)

REGELE

Eu liber? Am zis asta? Ori tu, ori eu minţesc!

(Furtunatic, dă spre uşă, strigând)

Eu liber? Doamne, Doamne! Şi simţ că-nnebunesc!