Cu sfărâmate catapulturi

Turnul muced stă-nclinat,

Iar în poartă surii vulturi

Frântă-și au de mult aripa,

Stând să cadă-n toată clipa

Peste pragul fulgerat.

Însă-n veci vor sta la poartă,

Că-i din cer blestem de veci.

Noaptea-nvie-o oaste moartă,

Și-i de coifuri valea plină

Fă o cruce și te-nchină.

Călătorule, când treci.

Noaptea din ruini răsare

Tot castelul, precum fu.

Șanț și ziduri de-apărare,

Turnuri albe cresc deodată,

O cetate-nfricoșată

Unde-Agripa cuib avu.

Iar din văi un prinț se suie

Alb de arme, spre castel;

E tăcere-n cetățuie,

Dar stafiile pe coaste

Repezi vin, o-ntreagă oaste,

Toți ai prințului cu el.

Lupi ce cască largul gurii

Au pe coif, și parc-au strâns

Toate fiarele pădurii.

Sunt de-acei ce-au stat în cale,

Varro tu, oștirii tale

Și-au făcut pe-August de-a plâns.

Când ajunge la cetate

Albul prinț al celor morți

De trei ori cu pumnul bate

Repede-n arama porții

Scări aduc în grabă morții,

Cu berbecii bat în porți.

Și-auzind cum vin barbarii,

Ușa tainiții-o deschid

Și tresar legionarii;

Ei din bărbi, din păr, cu mâna

Iuți își scutură țărâna,

Ies, aleargă, sar pe zid.

Sub un râu de creste roșii

Albe coifuri strălucesc,

Și-n amestec furioșii

Respingând pe cei de-afară

Cad și mor, se nalță iară,

Rane fac și le primesc.

Zăngăt însă n-are-arama

Când se bate scut de scut,

Tuba nu-și cunoaște gama:

Fără zuzăt lancea zboară,

Iar al spăzii-oțel doboară

Cald și strălucind, dar mut.

Pe deasupra lor cu spaimă

Luna se ascunde-n nor,

Glas de bufnițe se-ngaimă

Și, cu aripi speriete,

Lilieci zburând în cete

Se izbesc de coiful lor.

De-ați avea voi pace-odată,

Voi ce vă luptați mereu!

Pacea însă nu vi-i dată,

Ca să știți în veșnicie

Dreapta Domnului mânie

Și că-i unul Dumnezeu!

Cei trădați, ei dorm în pace!

Vouă-al morții dătător

Partea asta nu vi-o face!

Voi când ați văzut pe-o seamă

Că pe Crist cel mort îl cheamă

Martor al jurării lor.

În nedreapta voastră ură

Vrând să-i pierdeți, ați făcut

Cu barbarii-o legătură.

Și-au venit pe-ascuns barbarii

Și-au pierit legionarii

Câți pe Crist l-au cunoscut.

Noapte-a a fost. Pe zid creștinii

Se luptau pentru-mpărat:

Voi îns-ați deschis, hainii,

Toate porțile cetății

Dreapta cumpăn-a Dreptății

Iat-acum s-a răzbunat.

Cei trădați, ei în morminte

Dorm în pace. Însă voi

Vă luptați și-acu-nainte

Cu oștirile chemate

Și de-a pururi vă veți bate

Până-n ziua cea de-apoi.

Astfel parcă-ntruna plânge

Turnul obosit și el

De-a vedea tot morți și sânge.

Căci de veacuri vede-ntruna

Noaptea cum aduc furtuna

Morții-aceștia din castel.

Iar când ziua se revarsă,

Pier și ziduri și cohorți,

Ruinată-n deal și arsă

Stă cetatea tristă-n soare

Dar în noaptea următoare

Vin din nou aceiași morți.