Departe-n zarea culmii

Pe Cynthus, pe sub ulmii

Ce dorm pe la cascade,

Din umed fapt de zori

Întins-au lanț de hori

O gloată de-oreade ⁴ .

Și râd în joc și cântă

Și-n tropote frământă

Pământul ud de rouă,

Și tot mai mult s-aprind —

Iar ulmii stau privind

Minunea asta nouă.

Ici una cu vestmântul

Săltat pe pulpi; iar vântul

Dezleagă colo zânii

Frumosul bâru cu flori,

Dincoace-omorâtori

Răsar din umbră sânii.

Ce zimbete șirete,

Și ochi aprinși, și plete

Lăsate-n vânt plutirii!

Pe umerii lor goi

Cum plouă roșii foi

Din plete trandafirii!

Iar ele râd mai tare;

Și tot mai cu mirare

Pletoșii ulmi s-apleacă

Cu ochi aprinși și mari:

Răsufletele rari

În piept acum le seacă.

Și-un ulm, părându-i poate

De râs acestea toate,

Da hohote, nebunul.

Și toți c-un gind la fel

Râd ulmii după el;

Treizeci de ulmi ca unul.

De spaimă zăpăcite,

Se-ntorc dezlănțuite

Și caută prin zare

Copilele-adăpost.

Dar asta ce-a mai fost?

Iar ulmii râd mai tare.

Din râpi acum gramadă

Ies satirii să vadă

Ce hohote răsună

Pe culme, și curind

Vin roiuri întrebând,

Și tot mai mulți s-adună.

Alt hohot se pornește,

Râd ulmii nebunește

Nevrând nici să-i audă.

Vuiesc din mii de guri

Vazând ce strâmbături

Fac satirii de ciudă.

În loc ca să-i împace

Pe satiri, râsu-i face

Mai răi, se smulg de barbă

Și sar cu pas de țap,

Cu pumnii-și dau în cap

Trintinud-se prin iarbă.

La urmă, însă, iată

Râd satirii deodată:

Râd ulmii că găsiră

Pe satiri caraghioși,

Râd satirii voioși

De ulmi că-nnebunira.

Și-acolo-n zarea culmii

Și satirii și ulmii

Cu râsul lor urmară

Mai știu eu cit și cum —

Dar cred că rid și-acum

Și-or râde și la vară.