Ce mai chiu și chef prin ramuri

Se-ncinsese-atunci !

Numai frați, și veri, și neamuri

De-ar fi fost umpleau o țară!

Dar așa, că s-adunară

Și străini din lunci !

De mă-ntrebi, eu nu știu bine,

Alții poate știu —

Ce să-ntrebi calici ca mine !

Știu că lumea dintr-o dată,

S-a trezit că-i adunată

Și c-o duce-n chiu.

Că-ntr-o zi, purtând în mână

Un colac ș-un băț,

Prepelița cea bătrână

S-a pornit și-n deal și-n vale,

Și chema-ntâlnind pe cale

Lumea la ospăț.

— „Ce-i tu, soro?“ — “Ce să fie?

Nuntă mare-n crâng !

N-ai văzut tu veselie

De când ești și porți un nume.

Și-am plecat trimeasă-n lume,

Oaspeții să-i strâng.“

— „Dar pe mire cum îl cheamă,

Cine-i el și-al cui?“

— „N-auziși de sturz, bag samă !

Până și-mpăratul știe.“

— „Și-i bogat?“ — „Ce-i pe câmpie,

Tot ce vezi, i-al lui !

Iar mireasa ! Din cosiță

Numai flori îi cad.

Mierla e. Și e pestriță,

Și gătită ca o cruce:

Cizme galbene și-aduce

Tot din Țărigrad.“

— „Ei, atunci să știi, vecino,

C-am să viu și eu.“

— „Păi, de bună seamă, vino !“

Tot așa, cu voie bună,

Prepelița-n sârg adună

Pe nuntași mereu.

Și s-a strâns din zare naltă

Neamu-ntraripat,

Și din crâng, și de la baltă,

Și din șesuri, de prin grâne;

Ba și vrăbii mai bătrâne,

Musafiri din sat.

Până-n noapte tot veniră

Și prin crengi au mas.

Iar în zori se răscoliră,

Și-n gorun aveau altarul —

Ia-nchinați-mi cu paharul,

Să-mi mai vie glas.

Mă-ntrebați de nun? Ei, nunul,

Soare-ntr-adevăr:

Dumnealui, mă rog, păunul !

Nună mare-a fost găița,

Stete-acasă păunița,

Că-i murise-un văr.

— „Pop-aveau?“ Tu, maică sfântă !

Stai să mai vorbești?

Știi pe ciocârlan cum cântă?

Dumnezeu să-i ție firea !

A-nvățat trei veri Psaltirea

La vlădici sârbești.

Drusce-aveau o coțofană

Și-un cârstei bălțat.

Pitpalacul, nene,-n strană !

Iar cădelnița de aur

O ținea jupânul graur

Dascălu-nvățat.

Dar să vezi ! La socru mare

Zgomote din zori:

Pițigoiu-ntr-una sare,

Steag pe casă șoimul suie.

Gheunoaia bate cuie

Ca s-anine flori.

Iar prin cuhnii sfat și vorbă,

Asta s-o vedeți !

Prepelița face ciorbă,

Presurile fac friptură,

Vin sticleții și le-o fură,

Dracii de sticleți!

Șoimii repezi scot în gheare

Carnea din căldări,

Corbul cel cu ciocul tare

Dumicată-n blide-o lasă,

Cintițoii duc la masă

Rândul de mâncări.

Și, cu șorț de jupâneasă,

Rândunele vin

Și deretică prin casă,

Iar pe mese-aștern prosoape

Și dau lavițele-aproape,

Cane-aduc cu vin.

Dar te miri tu, prin pahare

Cine le turna?

Cucul sur, că-i meșter mare

La urat și-nchinăciune,

E proroc și-ți știe spune

Tot ce-o fi și-o da.

Cântă-n cobză-acum buhaiul

Cel cu gâtul strâmb,

Mierla șuieră cu naiul,

Cu cimpoiul cântă cioara,
Pitulicea cu vioara,

Bufnița c-un drâmb.

Codobaturi iuți ca focul,

Tot bătând din cozi,

Măturară-n clipă locul

Și făcur-o bătătură,

Și ce horă mai făcură

Ca la voievozi !

Jucau sârba porumbeii,

Că e jocul lor,

Și-au luat la joc cârsteii

Pe-o rățușcă vai de mine ! —

Graurul juca pe vine,

Barza-ntr-un picior.

Numai cioara cu cimpoiul,

Tot izbind cu el,

Se bătea cu pițigoiul,

Iar sitarul dup-o ușă

Se certa c-o găinușă

Pentr-un gândăcel.

Vin de-ar fi, că cearta vine,

Astfel cum s-o zici?

Să te superi tu, creștine,

Pentru dinții scoși din gură?

Pentr-un ghiont și-o-mbrâncitură

Cheful să ți-l strici?

Și țipau de-a valma-n ramuri,

Miile de guri !

N-alegeai, străini și neamuri,

Și pe plac cânta tot insul —

Clocotea de chiu cuprinsul

Veselei păduri.

— „Tu erai?“ Mă-ntrebi ca prostul !

Vorba din bătrâni:

Eu la chef ca-n marte postul.

Vinu-l beam din coji de-alună

Și-azvârleam, de voie-bună,

Cu căciula-n câni.

Ba, și-n ciur le-adusei apa,

Ca să fiu în rost,

Lemne le-am tăiat cu sapa —

Și, sărind pe-o buturugă,

Am venit la voi în fugă,

Să vă spun ce-a fost !