Capul al șaselea
Încep. 1. Pre Ștefan-vodă Tomșea nu l-au știut Letopisețul cel leșesc ce neam de om au fost. Iară au fost dirept moldovan, din sat den Otéști, de pre rîul ce se chiamă Răcătăul, în ținutul Putnei. Era pre acéle vrémi Tomșea-vodă la Poartă pre trébile țărîi, pre lîngă capichihăi și vădzîndu-l om de țară, cunoscut amu la căpeteniile Porții, i-au scos domniia și i-au orînduit împărățiia și pre Cantemir-bei, cu ordile lui, care pre acéle vremi lăcuia în Bugeac, să-l ducă pre Ștefan-vodă în scaun.
Zac. 2. Apropiindu-se Ștefan-vodă Tomșea de țară, Costantin-vodă cu îmă-sa și cu frații săi au purces la leși și cu cîțva și din boieri, între carii era și Nistor Ureche, tatăl lui Grigorie Ureche vornicul, carele au scris Letopisețul țărîi pănă la Aron-vodă.
Zac. 3. Léșii avea atunci mare amestecături cu Moscul și nu era vremea să facă oști și în Muldova. Ce, Ștefan Potoțchii, cumnatul lui Costantin-vodă, carele ținea pre doamna Mariia, fata lui Ieremie-vodă, cu puterea sa, peste voie și porunca craiului (că-i trimisesă singur craiul un copil din casa sa, să nu cumva să să ispitească să între în Muldova, întărîtînd pre turci), au strîns oaste di prin cetăți și de pre la rudeniile sale, ca vro 6.000 de oameni strînsură, lăsînd pre soacra-sa, doamna lui Ieremiei-vodă, în Țara Leșască. Iară singur cu Costantin-vodă și cu Alexandru-vodă, frate-său, au purces asupra lui Ștefan-vodă.
Zac. 4. Au prins veste Ștefan-vodă îndată de léși că vin și au strîns și el oastea țărîi toată. Și să prilejise atunce sosiți și niște slujitori de a lui Mihai-vodă, căpitanii lui cei vestiți, neputînd a lăcui, după moartea lui Mihai-vodă, în Țara Ungurească, chemați pre cărți de Ștefan-vodă, anume Mîrze și Ghiețè și Racè cu cîțva oameni. Și au pus Ștefan-vodă tabăra deasupra satului Popricanilor, dînd știre și la Cantimir, la carele, pre acéle vremi era mulțime de nohai tătari. Și au venit si Cantimir, cu oștile într-agiutor lui Ștefan-vodă.
Zac. 5. Veniia Potoțchii sămăț cu izbîndele ce făcuse frații lui aicea într-aceste țări împrotiva lui Răzvan-vodă și apoi împrotiva lui Mihai-vodă, ce, cum dzice muldovanul, nu sint în toate dzile Pastile. Mergea fără nice o tocmală, fără străji, a puterea hi fără limbi, să știe ce fél sau ce samă de nepriietini are unde merge și avîndu și oaste strînsură. Nu i-au dodeit nimica Cantimir, nice muldovenii, pănă au sosit léșii cu tabăra lor la un loc, ce să dzice Cornul lui Sas. Atunce au vădzut Potoțchii unde au venit.
Zac. 6. Acela loc, Cornul lui Sas, este cotit Prutul, însă cotul este din partea despre răsărit, iară din partea aceastalaltă, unde era tabăra leșască, este ieșită apa Prutului piept la cîmp. într-acéia loc au făcut oștile lui Ștefan-vodă și tătarîi la leși năvală. Și n-au ținut războiul léșii nimica, cît în cela război, așè de sirg, s-au spăi-mat si s-au amestecat léșii, cît nice tunurile o dată n-au apucat să sloboadză. Singur Potoțchii, pentru să i să tăinuiască numele, au dat între carăle haiducilor, ce apoi l-au vădit haiducii. Pre Alexandru-vodă încă l-au prins moldovenii. Iară Costantin-vodă au cădzut pre mîna unui tătar, carele înțelegînd cine este, vrînd să-și facă cinste la hanul, ferindu-se de Cantemir, depreună cu niște cetași ce avea tătarul, au fugit cu Costantin-vodă și cu un comis a lui, anume Mihăilescul. Și cînd au sosit la Dașău, ferindu-se iarăși și acolo de turci să nu-l ia pre Costantin-vodă, au găsit o luntre mică și s-au băgat să treacă singuri tătarîi. Trecînd apa Niprului, s-au scornit vînt și s-au împlut luntrea de apă și acolè s-au înecat Costantin-vodă în Nipru. Iară pre Potoțchii și pre Alexandru-vodă i-au dus oșteni de țară la Ștefan-vodă și pre amîndoi i-au trimis la împărățiie. Potoțchii apoi au ieșit cu răscumpărare pren sol. Iar Alexandru-vodă au cădzut la legea turcească, în care au și murit.1 Spun să hie sosit la turci și la boierie, anume... la împărățiie.
Zac. 7. Céialaltă oaste leșască toată au cădzut în robie la tătari și s-au înecat mai mulți în Prut, cît de-biia de au scăpat cineva de poveste, că cîți au și înotat Prutul, pline erau luncile de țărani și coșurile tătarîlor era peste Prut, tot i-au prins și i-au adus la Tomșea-vodă, pre mai mulți i-au și ucis țăranii.
Zac. 8. Perit-au și boierii toți, cîți s-au prilejit de venise cu oastea, tot oameni de casa lui Ieremiei-vodă: Vasilie Stroici logofătul, Balica hatmanul, Chirița postelnicul, Miron stolnicul. Numai Nistor Ureche n-au vrut să vie din Cameniță și așea-i sfătuia și pre dînșii, să nu margă, dzicîndu-le să lase să să mai vechiască domniia lui Ștefan-vodă, că acmu fiind domnia noaă, moldovenii sint den hire purure la domniea noaă lacomi. Ce nu s-au ascultat sfatul lui Ureche vornicul, cum mai multe în lume sfaturi bune la domni nu să ascultă, ce apoi vin la primejdii și ei si casele lor. Iară pre Vasilie Stroici îl iertase Ștefan-vodă, numai învățase pre Nicoriță armașul să-l ducă să vadză perirea celoralalți, să-i hie grije mai pre urmă de moarte, că era om tînar Stroici si din casă mai vechi și cinsteș decît toate casele în țară. Ce dzilele lui cele fîrșite, cum să dzice cuvîntul, vădzind că merge la perire și nu-i spusesă armașul povestea, s-au apucat de sabiea unui dărăban să moară cu răscumpărare, că era om din hirea lui inimos. Ce l-au împresurat îndată darabanii și n-au apucat să scoată sabiia. Care lucru dac-au spus armașul lui Ștefan-vodă, îndată au pus de l-au omorît si pre dînsul, răcnind: „Ai, cînele, au vrut să moară cu soții”. Și pre cîți-și aducea, pre toți li omorîea, pănă si în slugi și prostime. Acela vărsători de sînge s-au arătat dintîiaș dată Tomșea-vodă.
Zac. 9. Pentru un diiac care era foarte de treabă de scrisoare, s-au rugat boierii să-l ierte, că ieste cărturari bun. Au răspuns: „Ha, ha, ha. Mai cărturar decît dracul nu este altul.” Și totuș l-au omorît și pre acela.
Zac. 10. Și așea au fost stingerea casei lui Ieremie-vodă. Fost-au acesta război la Cornul lui Sas, v leato 7120 <1611>. Tătarii după acéia, îndată au mărs în pradă în Țara Leșască și lovind fără veste și de sirg, mult plean au luat și mare, robiie au făcut în oameni.
Zac. 11. Domniia lui Ștefan-vodă Tomșea, cum s-au început în vărseri de sînge, tot așè au trăit. Avè un țigan calò, ce să dzice pierdzători de oa-meni, țigan gros și mare de trup. Acela striga de multe ori înaintea lui, arătînd pre boieri: „S-au îngrășat, doamne, berbecii, buni sint de giunghiat”. Ștefan-vodă rîdè la ceste cuvinte și dăruia bani țiganului.
Zac. 12. Ce cum a tuturor tiranilor, adecă vărsătorilor de singe, la toate țărîle în lume urîtă este stăpîniia, așea și a lui Tomșea-vodă. Îl urîse și boierii, carii, măcar că era mai toți de casa lui, anume Beldiman logofătul, Bărboi vornicul, Sturdzea hatmanul, Boul visternicul, iară nice ei fără grijea morții nu era, ce îmbla în tot ceas, cum să dzice, cu dzilele amînă. Și hiecînd unde este frica, nu încape dragoste. Pentru acéia, întrebînd un împărat pre un dascăl: cum ar fi împărat să hie drag tuturora? Au răspuns: „De nu vei hi, împărate, groznic nemăruie”. Fericiți sint acéia domni, cărora țărîle lor slujesc din dragoste, nu din frică, că frica face urîciune și urîciunea, cît de tîrdzî tot izbucnește.
Zac. 13. Așè s-au prilejit și la Tomșea-vodă, in toate dzile petrecînd boierii supt grije, s-au vorovit cu toții și au tras slujitorii toți în partea sa și pre mîrzești și într-o noapte au ieșit cu toții la sat, la Cucuténi și de acolea au poruncit lui Ștefan-vodă, cu bine să iasă din scaun, că nu poate nimé a suferi domniia lui cu atîtè vărseri de sînge.
Zac. 14. Sa spăriiesă Tomșea-vodă de o turburare ca acéie, ce îmbărbătîndu-l cine era pre lîngă dînsul, au strîns darabanii, carii tot pe un cuvînt era cu céialalți slujitori. Ce, dacă au vădzut banii vărsindu-le Ștefan-vodă, au stătut ei cu domniia. Și au strigat și tîrgul în leafă. Și s-au strîns din tîrgoveți și den slugile neguțitorilor și oameni nemernici, cîtăva gloată și la Ștefan-vodă. Și s-au prilejit de veniia atuncea si din ținuturi din gios niște steaguri de călărași la căutare și era descălecați la Toméști. Au răpedzit Ștefan-vodă și la céia cu léfe și i-au tras în partea sa.
Zac. 15. Slujitorii ce era cu boierii audzind că strigă Ștefan-vodă în leafă, măcar că giurasă boierilor, ce, pre obiceaiul neamului nostru, au în-ceput mulți de cei mai necunoscuți a să rumpe de la boieri și a veni la Ștefan-vodă și în loc au înce-put a slăbi partea boierilor.
Zac. 16. Dacă au vădzut boierii că nu va să iasă Ștefan-vodă de bunăvoie din scaun, au vinit cu război, cărora au ieșit Ștefan-vodă cu gloatele sale de laturea tîrgului, deasupra Fîntînii lui Păcurarii și scoasesă și tîrgul tot Ștefan-vodă, cu arme, cine cu ce avè. Și despre vii au orînduit de au lovit călărimea ce avè din dos pe gloata boierilor.
Zac. 17. Fără zăbavă au început a să răsipi gloata boierilor, deci și boierii, care încotro au putut, au plecat fuga, din carii în loc au prins pre Bărboi vornicul și apoi și pre fecior-său. Deci pre Bărboi cel bătrîn îndată l-au înțepat de laturea tîrgului, iară pre feciorul lui au trimis de l-au spîndzurat în poarta casei tătîne-său. Iară Beldiman și. Sturdzea și Boul scăpasă în Țara Muntenească, ce și acéia tot n-au hălăduit, precum vei vedè povestea la rîndul său.
Zac. 18. Pre cîțiși aducea prinși, pre toți îi omorîia, cu mustrarea ce avea el obiciai: „Să nu te ierte Dumnedzău, cu cel cap mare al tău”. Tuturora această mustrare făcè.
Zac. 19. Aceste neaședzări a lui Ștefan-vodă audzind doamna lui Ieremie-vodă, avîndu încă rămas un fecior copil mic, anume Bogdan-vodă, au îndemnat pre ginerii săi, pre Vișnovețchii și pre cneadzul Corețchii, din Țara Leșască, și atuncea amu era și cu sfatul lui Nistor Ureche. Au venit singură doamna cu ginerii săi, cu oști asupra lui Ștefan-vodă și le-au ieșit și Ștefan-vodă cu oști înainte la sat la Tătăréni. Ce au ținut foarte puțină vréme războiul, îndată au plecat fuga călăreții, iar bieții darabani, părăsiți de călăreți, să buldzisă la o rîpă deasupra Tăuteștilor și să apăra. Ce au venit léșii de le-au făgăduit viață, numai să-și dea armele. Și au credzut darabanii și au dat armele de la sine. Și dacă le-au luat armele léșii, au întrat cu săbiile într-înșii și au perit toți acolea. Le stau movilele și pănă astădzi deasupra satului Tăuteștilor.
Zac. 20. Era la Ștefan-vodă darabanii foarte îmbrăcați bine, după credința céia ce făcuse, de stătusă cu dînsul la rădicarea boierilor, cum n-au fost nice la o domniie grijită bine pedestrimea cu haine tot de feleandrăș, cu nasturi și cu ceprage de argint, în pilda haiducilor de Țara Leșască, cu pene de argint la cumănace și cu table de argint la șoldure pe lădunce. Fost-au acest război a lui Ștefan-vodă cu léșii la Tătăréni, în anul 7123
Zac. 21. După cea răzsipă a oștii lui Ștefan-vodă, au ieșit Ștefan-vodă în Țara Muntenească și măr-gînd aproape spre Focșeani, l-au tumpinat ceaușii împărătești cu Beldiman logofătul și cu Sturdzea hatmanul și cu Boul visternicul în obedzi, că-i pornise Radul-vodă, domnul munténesc pre atunci, de mersesă cu pîră la Poartă asupra Tomșei-vodă, că-i era Radul-vodă lui Ștefan-vodă mare nepriiatin. Ce, cine era vezir la împărățiie, era priiatin lui Ștefan-vodă și au dzis veziriul, pricepînd lucrul: „Ce să acoliséște Radul-vodă de cel sărac”. Și îndată au trimis ceauși de au tîmpinat pre boieri, carii sint mai sus pomeniți și i-au pus în obédzi și i-au dus la Ștefan-vodă. Deci, cît i-au adus ceaușii, îndată le-au tăiat capetele și le-au arun-cat trupurile în Siréti.
Zac. 22. Ședea Ștefan-vodă în Țara Muntenească în bejenii, la Radul-vodă și loviia oamenii lui pănă i la Bîrlad, pănă la Vaslui, ce totu-i împengè léșii. Iară doamna lui Ieremiei-vodă în Iași cu fecioru-său, cu Bogdan-vodă, însă toate divanurile era pre Nistor Ureche, și au trăgănat acea domnie acei domniei, mai pănă la anul.
Zac. 23. Să urîsă turcilor aceste dodeiale despre leși asupra Țărîi Moldovei și mai vîrtos că tot atunce luasă cazacii Trapezondul, cetate turcească, dincolo de Marea Neagră și pre mare multe corăbii turcești cu negoață și pre un Țical-pașea cu cîteva corăbii de oaste l-au luat viu și ținea toată Marea Neagră închisă. Deci au orînduit pre Schinder-pașea de Silistria cu oști asupra léșilor, ce era în Moldova cu doamna lui Ieremiei-vodă. Și vădzind și pre Ștefan-vodă în turburări totdeauna și despre ai săi și despre; streini, l-au mazilit, luîndu-l în obédzi din Țara Muntenească, iară domniia, în locul lui, au dat Radului-vodă, carile are nume în țară, de-i dzic Radul-vodă cel Mare. Și cu adevărat cade-i-să acest nume în véci să aibă, precum vei afla hirea acestui domn la rîndul său scrise. Este aceștii Radul-vodă fecior Mihnei-vodă, domnului muntenésc, carele Mihnea-vodă au domnit pre o vreme cu Pătru-vodă Șchiopul la noi în țară.
