A lumii cântu cu jale cumplită viiața,

Cu griji și primejdii cum iaste și ața:

Prea supțire și-n scurtă vreme trăitoare.

O, lume hicleană, lume înșelătoare!

Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară,

Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară.

Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată.

Fug vremile ca umbra și nici o poartă

A le opri nu poate. Trec toate prăvălite

Lucrurile lumii, și mai mult cumplite.

Și ca apa în cursul său cum nu să oprește.

Așa cursul al lumii nu să contenește.

Fum și umbră sântu toate, visuri și părere.

Ce nu petrece lumea și în ce nu-i cădere?

Spuma mării și nor suptu cer trecătoriu,

Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu?

Zice David prorocul: „Viața iaste floara,

Nu trăiaște, ce îndată iaste trecătoarea”.

„Viiarme sântu eu și nu om”, tot acela strigă

O, hicleană, în toate vremi cum să nu să plângă

Toate câte-s, pre tine? Ce hălăduiaște

Neprăvălit, nestrămutat? Ce nu stăruiaște

Spre cădere de tine? Tu cu vreme toate

Primenești și nimica să stea în veci nu poate,

Ceriul faptu de Dumnezeu cu putere mare,

Minunată zidire, și el fârșit are.

Și voi, lumini de aur, soarilă și luna,

Întuneca-veți lumini, veți da gios cununa.

Voi stele iscusite, ceriului podoba.

Vă așteaptă groaznică trâmbiță și doba.

În foc te vei schimosi, peminte, cu apa

O, pre cine amar nu așteaptă sapa

Nu-i nimica să stea în veci, toate trece lumea,

Toate-s nestătătoare, toate-s niște spume.

Tu, părinte al tuturor, doamne și împărate,

Singur numai covârșești vremi nemăsurate.

Celelalte cu vreme toate să să treacă.

Singur ai dat vremilor toate să petreacă.

Suptu vreme stăm, cu vreme ne mutăm viiața,

Umblăm după a lumii înșelătoare fața

Vremea lumii soție și norocul alta,

El a sui, el a surpa, iarăși gata.

Norocului zicem noi ce-s lucruri pre voi

Sau primejdii cându ne vin, sau câte o nevoe.

Norocului i-au pus nume cei bătrâni din lume;

Elu-i cela ce pre mulți cu amar să afume.

El sus, el coboară, el viiața rumpe,

Cu soțiia sa, vremea, toate le surpe.

Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul.

Anii nu potu aduce ce aduce ceasul.

Numai mâini și cu aripi, și picioare n-are

Să nu poată sta într-un loc nici-odinioare.

Vremea începe țările, vremea le sfârșește.

Îndelungate împărății vremea primenește.

Vremea petrece toate; nici o împărăție

Să stea în veci nu o lasă, nici o avuție

A trăi mult nu poate. Unde-s cei din lume

Mari împărați și vestiți? Acu de-abiia nume

Le-au rămas de poveste. Ei sântu cu primejdii

Trecuți. Cine ai lumii să lasă nădejdii?

Unde-s ai lumii împărați, unde iaste Xerxes,

Alixandru Machidon, unde-i Artaxers,

Avgust, Pompeiu și Chesar? Ei au luat lume,

Pre toți stinsu-i-au cu vreme, ca pre niște spume.

Fost-au Tiros împărat, vestit cu războae,

Cu avare preste toți. Și multă nevoe

Au tras hândii și tătarii și Asiia toată.

Caută la ce l-au adus înșelătoarea roată:

Prinsu-l-au o fămee, i-au pus capul în sânge.

„Satură-te de moarte, Tiros, și te stinge

De vărsarea sângelui, o, oame înfocate,

Că de vrăjmășiia ta nici Ganghes poate

Cursul său să-l păzească”. Așa jocurește

Împărățiile, lumea, așa le prăvălește.

Nici voi, lumii înțelepții, cu filosofia

Hălăduiți ce lume, nici theologhia

V-au scutit de primejdii, sfinți părinți ai lumii,

Ce v-au adus la moarte amară pre unii.

Nime lucruri pre voe de tot să nu crează

Nime-n grele, nădejdea de tot să nu piarză,

Că Dumnezeu au vârstat toate cu sorocul,

Au poruncitu la un loc să nu stea norocul.

Cursul lumii ați cercatu, lumea cursul vostru

Au tăiat. Așa iaste acum vacul nostru.

Niminea nu-i bun la lume, tuturor cu moarte

Plătește osteneala, nedireaptă foarte

Pre toți, ci nevinovați, ea le tae vacul.

O, vrăjmașă, hicleană, tu vinezi cu sacul.

Pre toți îi duci la moarte, pre mulți fără deală,

Pre mulți și fără vreme duci la aceasta cale.

Orice faci, fă, și caută fârșitul cum vine.

Cine nu-l socotește, nu petrece bine.

Fârșitul ori laudă, ori face ocară;

Multe începături dulci, fârșituri amară.

Fârșitul cine caută, vine la mărire;

Fapta nesocotită aduce perire.

Moartea, vrăjmașa, într-un chip calcă toate casă,

Domnești și-mpărătești, pre mine nu lasă:

Pre bogați și săraci, cei frumoși și tare.

O, vrăjmașă, priiatin ea pre nimeni n-are,

Naștem, murim, odată cu cei ce să trece,

Cum n-ar fi fostu în veci daca să petrece.

Paimâini suntu anii și zilile noastre.

Sfinții ingeri, ferice de viiața voastră.

Viețuim și viiața iaste neștiută,

Și până la ce vreme iasta giuruită,

Așa ne poartă lumea, așa amăgește.

Așa înșală, surpă și batjocorește.

Fericită viiața făr de valuri multe,

Cu griji și neticneală avuțiia pute.

Viețuiți în ferice, carii mai puține

Griji purtați de-a lumii; voi lăcuiți bine.

Vacul nostru cu-mprumut dat în datorie.

Ceriul de gândurile noastre bate

Mulți au rostu și mulți suntem și mulți te-așteaptă;

Lumea din primenele nu să mai deșteaptă.

Orice iaste muritoriul cu vreme să petrece;

Trece vremea și pre-ai săi toți îi părăsește.

Cei ce acum petrecem, pomenim alții

Trecuți; de noi cu vreme vor pomenii alții.

Născându-ne, murim; murindu, ne facem cenușă

Dintr-această lume trecem ca pentr-o ușă.

Astăzi mare și puternic, cu multă mărire:

Mâine treci și te petreci cu mare mâhnire.

În lut și în cenușă te prefaci, o, oame,

În viiarme, după care te afli în putoare.

Ia aminte, dară, o, oame, cine ești pe lume

Ca o spumă plutitoare, rămâi fără nume.

Una fapta, ce-ți rămâne, buna, te lețește,

În ceriu cu fericie în veci te mărește.