Calomniile d-lui profesor Ioan Pop Florantin

D-l Ioan Pop Florantin văzînd că nimene nu-l bagă în samă și nu-i ia în serios cele publicate în ziarul Liberalul, printr-un panflet publicat în no. 294 al ziarului Lupta, din 8 iulie 1887, întitulat Plagiatura, ascunzîndu-se de astă dată sub inițiala Z, voiește a ne arăta lumei ca pe niște coțcari și potlogari. Pînă a nu-și ieși din marginile bunei cuviinți, tot mai era de respectat: dacă nu făptura sa, cel puțin numele de profesor ce-l poartă. Dar după ce ș-a ieșit din bunele măsuri, ne-am putea crede în drept de a nu-i mai da considerațiunea și respectul cuvenit.

Cu toate aceste, deși nu se respectează singur, pentru numele de profesor ce-l poartă, cît și pentru respectul cetitorilor, îi vom răspunde pe un ton de bună cuviință și ne vom sili a-i spulbera în vînt toate calomniile aruncate asupra noastră cu atîta ușurință și răutate.

În acel panflet, d-l Florantin punind față-n față texturi din ambele cărți, ni ușurează foarte mult pozițiunea și sarcina de a-i răspunde, iar domnia-sa se face și mai caraghios, căci toate cîte le arată, cu intențiune de a ne doborî și a ne prinde cu plagiatul, se potrivesc întocmai ca nuca în părete.

La început, ca introducere, iată ce zice: „De mult se vorbește (adică d-lui vorbește) că așa numita Metodă nouă de scriere și cetire, publicată de către 6 institutori din Iași, I. Creangă etc., n-ar fi o lucrare destul de originală, ci ar fi copiată din un alt abecedariu românesc (vorbă să fie), atît ca metodă cît și prea mare parte (auziți stil) ca material de cetire. Lumina se va face, dacă vom pune amîndouă lucrările din chestiune față-n față. Iată-le:

Curs de scriere și cetire de M. Șvartz, ediția II-a, 1867, Iași, Tipografia H. Goldner.

Metodă nouă de scriere și cetire de institutorii: I.C. — C.G. — G.I. — N.C. — V.R. — și A.S. Lucrată în 1867-68, în Iași.

Oare ce se potrivește la aceste titluri? Și ce a voit să arăte prin aceasta?

Răspundă d-l Pop Florantin!

Mai departe:

Cartea lui Șvartz Partea I-ia Litere mici și mari. Silabe, vorbe și fraze.

Metoda nouă Partea I-ia Litere mici de scris și de tipar. Cuvinte de cîte o silabă și propoziții.

Oare ce se potrivește și aici, între una și alta și unde este măiestrie dăscălească, în cartea lui Șvartz, unde se fac deodată exerciții de scriere cu litere mari și mici și exerciții de cetire cu vorbe și fraze, sau în cartea noastră, unde se fac la început numai exerciții de scriere cu litere mici și exerciții de cetire, alcătuite numai din cuvinte monosilabe și propoziții ușoare? Răspundă iarăși d-l Pop Florantin!

Mai departe, d-l Florantin pune în paralel cîteva lecții, și dintr-o carte și din alta, pe care orice om binevoitoriu și competent cetindu-le și văzînd nepotrivirea între bucățile uneia și bucățile celeialalte, precum și exercițiile cele ușoare din cartea noastră și bucățile cele grele și nepotrivite din cartea lui Șvartz, n-ar putea întîmpina pe d-l Pop Florantin decît cu expresiunea: mințești!

Într-o notiță din panfletul său, suntem învinovățiți că am fi copiat pînă și semnele intuitive de la 1 —10, puse la numerele lecțiilor; însă, de astă dată, furătura am fi făcut-o din aritmetica lui Șvartz (?!).

La bucățile de cetire, zice d-l Pop Florantin că Șvartz arăta bucățile care le-a luat de la alți autori români, cît și acele pe care le-a prelucrat singur; pe cînd noi nu o facem aceasta.

Are greșală d-nia-lui. Mai întăi, Șvartz, după cum am arătat, n-a prelucrat nimica singur, pentru că nu știa românește, și toate bucățile de cetire i le-au prelucrat alții, și i le-a cercetat și corectat d-l Darzeu, lucru, despre care răposatul M. Șvartz, fie-i țărîna ușoară, n-a avut macar modestia și recunoștința de a pomeni. Afară de aceasta, nu este adevărat că toate bucățile luate de la alți autori le arată Șvartz; dovadă, bucata Șoarecele șiret și alte bucăți despre care ne impută autorul panfletului că le-am fi copiat de la Șvartz, sunt bucăți ce le aveam în caietele noastre încă din școala normală, date de d-l Maiorescu ca exemple de bucăți ușoare de cetit, pentru copii, bucăți, pe care nu le arată Șvartz, de unde le-a luat. Iată dar cum autorul panfletului știe să respecte adevărul! Prin urmare, bucățile pentru care ne mustră d-l Florantin că le-am fi luat de la Șvartz, unele, după cum am arătat, sunt date de d-l Maiorescu, bucăți care se văd și astăzi în Regulele limbii române.

Cîteva bucăți, afară de cele arătate mai sus, le-am luat și noi, bineînțeles, de prin alte cărți; însă, pe cît ne-am priceput, am căutat a le stiliza, credem, după firea limbei românești, potrivit cu priceperea copiilor începători. Aceasta n-am făcut-o numai noi, ci o fac și alți autori. Poate cineva să lucreze singur, totul, din talpă? A văzut d-l Florantin vrun abecedar, în partea de cetire, lucrat, în totul, de autoriu? Poate fi cineva și scriitor în proză și poet și fabulist etc.? Așadar, ce ni impută d-l Florantin? Ceea ce n-a văzut la nimene?

Între altele, d-nia-lui, crezînd că ne-a prins cu plagiatul, aduce de mărturie cuvîntul sigur, din bucata Copilul și cucul, aflată în cartea lui Șvartz, cuvînt pe care îl crede că ar fi din eroare tipărit altfeliu, în loc de singur, zicînd că l-am copiat și noi întocmai. Se înșală d-l Florantin. Acest cuvînt, după înțelesul ce-l are în această bucată, trebuie să fie sigur și nu ''singur, ''după cum crede d-nia-lui; căci sigur însemnează fără nici o grijă, adecă, nebîntuit de nimene, pe cînd cuvîntul singur, însemnează altăceva; și dacă alți autori îl întrebuințază după cum zice d-sa „singur” sunt greșiți acei autori. De pe aceasta se cunoaște cît știe să judece autorul panfletului. Ne mai acuză d-l Florantin că n-am fi arătat care bucăți din partea a III-a a cărței noastre sunt prelucrate de noi și care le-am luat de la alții. Are greșeală d-nia-lui. Noi am arătat, prin semne convenționale, care sunt bucățile noastre și care le-am luat de la alții; și dacă la vro poezie, din eroare de tipariu, nu s-a pus cumva acel semn convențional, însemnează cu asta că noi ne însușim acea poezie? Lumea nu știe de cine e făcută acea poezie, bunăoară? Și de pe asta se cunoaște, cîtu-i de serios în critică și tare în argumente autorul ascuns după paravan!

Apoi autorul panfletului nemaiavînd ce zice, se leagă pînă și de dreptul de proprietate. Iată ce spune: „Asupra acestei cărți d-nia-lor s-au declarat de autori, iar patru dintre d-nia-lor (I.C. — C.G. — G.I. și V.R.), s-au declarat editori și proprietari, amenințînd că dacă vreun altcineva i-ar imita, d-nia-lor îi vor urmări conform legei”. Auziți, oameni buni, mustrare!... Ce a voit oare autoriul panfletului să scoată de aici, tăgăduindu-ne dreptul de proprietate? Aceasta nu-i decît o simplă notiță, prin care arătăm că, din cei 6 institutori, cîți am fost la început, 2 s-au retras de bunăvoie, luîndu-și atît partea ce li s-a cuvenit de la edițiile tipărite pînă la acea dată, cît și un plus oarecare, după învoiala făcută între noi, rămîind numai cu partea morală; adecă, să li figureze numele pe coperta cărței, pe cît timp se va tipări Metoda nouă. Prin urmare, din cei 6 rămîind numai 4, aceștia sunt acum și autorii și proprietarii și editorii cărței. Ceilalți 2 nu mai fac parte. Aceasta o arată notița și nimic mai mult.

Văzînd autorul panfletului că nu poate găsi dovezi că am copiat, se leagă apoi de cuvîntul manual, pus la rugăciuni, ca titlu, și zice că l-am întrebuințat și noi greșit, ca și Șvartz, căci, manual, însemnează broșură aparte. Cuvîntul manual, întrebuințat la rugăciuni ca titlu, nu era numai în abecedarul lui Șvartz, ci era și în abecedarul lui Iarca, precum și în alte abecedare vechi, deci l-am întrebuințat și noi. Și ce-i dreptul, mai pe urmă, după ce am văzut că are înțeles greșit acel cuvînt, l-am dat afară. Mai departe, zice: „Fiindcă Metoda nouă nu are numai calități bune, ci și mari defecte, faptul cel mai caracteristic rămîne că (cel puțin de la ediția a V-a din 1871), d-nii institutori n-au cores acele defecte deși și alți români au realizat de atunci sub ochii tuturor progrese văzute”. Auziți contrazicere, într-un loc spune că în edițiile celelalte am făcut îndreptări, și aici spune că n-am făcut. Vedeți-l cîtu-i de consecvent autorul panfletului? De pe aprecierea ce face unor abecedare, față de cartea noastră încă, se pot vedea întinsele sale cunoștinți pedagogice, cît și imparțialitatea de a critica. Tot aici, încheie cu următorul calcul: „Și să nu uităm, că timpul de 15 ani pentru 6 institutori reprezintă pentru un institutor 90 de ani”. Oare ce-a fi mai însemnînd și acest calcul după capul filozofic al d-lui Florantin? Binevoiască a ne lămuri, ca să-l înțelegem, căci altfeliu, numai D-zeu să-l înțeleagă și să-l îndrepteze pe calea drepților!...

La urmă, celebrul pedagog și filozof ca să ne strivească cu desăvîrșire, își încheie panfletul cu următoarele: „Ceilalți abecedariști români, pun în cărțile lor și literele străine, pe cari le întîlnește copilul român în toate părțile în scrieri românești și e constrîns să le cetească. Aceste sunt literile:. Y.y. — K.k. — Q.q. — W.w. — și X.x. în cartea Metoda nouă, toate aceste litere, 10 semne deosebite, lipsesc cu totul pînă și în edițiile cele mai nouă, (și în ediția 19-a din anul 1886!). Care să fie cauza? Judecați; toate aceste litere lipsesc din cartea lui Șvartz. Iată dar o mare plagiatură, speculată timp de aproape 20 de ani”.

Va să zică, argumentul cel mai tare al d-lui Florantin că am copiat este că n-am pus literele: Y, K, Q, W și X, caractere mari și mici, care lipsesc și din cartea lui Șvartz!... Bravo!... Minunat!... Ia, acum suntem prinși cu plagiatul! Ce-i drept, n-avem încotro!... Auziți, oameni buni, cu ce dovezi și temeiuri ne-a gîbuit d-l Florantin că am copiat?! Deși n-ar trebui să ni mai pierdem vremea cu toate aceste, îi răspundem atît d-sale cît și altor boboci curioși ca d-nia-lui, că literele Y, K, Q, W și X, caractere mari și mici, nu le-am pus în cartea noastră, nu pentru că nu erau în cartea lui Șvartz, ci pentru că nu trebuiesc împovărați copiii cei mici cu aceste semne streine. Mustre dar deșteptul filozof și pe d-l T. Maiorescu care, nici d-nia-lui n-a găsit cu cale a înșira acele caractere streine în Regulele limbei române pentru începători. Oare și d-l Maiorescu să fi copiat pe Șvartz?

Spuie acum oricine, cu mîna pe conștiință, dacă din toate cîte le-a arătat d-l Florantin, este vrouna pe care se poate pune temei! Și dacă între bucățile din cartea noastră și cele din cartea lui Șvartz, puse față în față, este vreo asămănare?

Dacă d-l Florantin ar fi avut puțină pricepere și simț de demnitate, nu s-ar fi făcut de rîs într-un mod așa de vădit.

În ceea ce privește însă învinuirea ce ni se aduce, că de la început și pînă acum n-am fi făcut nici o îmbunătățire în cartea noastră, lăsăm ca lumea competentă și nepărtinitoare să ne judece dacă în timp de 20 de ani, am făcut sau nu îmbunătățiri și dacă am lucrat din interes de cîștig sau din zel dăscălesc. Mai ales că noi n-am făcut alte cărți decît acele cu care ne slujim la predare, cărți pe care și colegii noștri au știut a le aprecia, primindu-le și întroducîndu-le în școală cu multă bunăvoință.

Pe lîngă aceste, mai ținem a da și următoarea lămurire: că, în cît se atinge de bucățile de cetire din partea a III-a, ele se pot reforma, după cum se și reformează, și unele se pot schimba cu totul, dacă trebuința ar cere.

Meritul unei cărți începătoare, însă, este la început, în partea I-a și a II-a, unde stă tot meșteșugul de a duce pe copil mai cu înlesnire la cetire și scriere; și, după cum sunt întocmite bucățile din aceste părți, în cartea noastră, ele n-au nevoie de reforme niciodată. Astfeliu dar, Metoda nouă, care astăzi este așa de hulită de cătră d-l Florantin, în ciuda d-sale, tot nouă va rămînea și de acum înainte! Iar d-nia-lui va rămînea un calomniatoriu de rînd, precum și este!...