Figurile ca mijloc de a sprijini memoria copiilor la cunoașterea literelor

Din toate cîte le spune d-l Florantin în critica sa năstrușnică, intitulată: Cărțile didactice în clasa I-a primară, la un lucru avem să ne oprim și anume, la chestiunea figurilor, ca mijloc de a sprijini memoria copiilor la cunoașterea literelor. D-l Florantin, la începutul criticei sale zice:

„Copilul are să învețe să cunoască vro 30 de semne deosebite, ca să știe la fiecare cînd îl vede ce sunet să pronunță și să-și asocieze psihic ideea literei cu ideea sunetului. Aceasta este munca cea mai grea pentru copil și durează un mare număr de zile.

Cu abecedarul fără figuri, la cunoașterea literelor, învățătorul și părinții sunt forțați a-i tot spune copilului din nou și din nou sunetul relativ la fiecare literă. Cîtă tortură! pentru învățători și părinți, cîtă greutate și descuragiare pentru bieții copilași!”

Deși nu avem titlurile de școală ale d-lui Ioan Pop Florantin, nici dorința „de a fi filozofi de o mie de ori”, totuși îndrăznim a-i spune, că d-nia-lui pare a nu prea fi înțelegînd ce va să zică „metod scriptoleg”.

D-sa ar trebui să știe că, după metoda legografică și fonetică, nu se învață cunoașterea literelor numai prin arătarea lor, ci mai întăi prin scrierea treptat-treptat a fiecărei litere, în fața copilului, începînd mai întăi cu cele mai ușor de scris, și apoi prin spunerea sunetului fiecăria; și de aceea, această procedare se și numește metod scriptoleg sau legografic: adecă învățarea cetirei prin scriere.

După aceea, d-l Florantin ca să-și arăte întinsele cunoștinți pedagogice, între altele, d-sa mai adaugă: „După ruginitele bucoavne, avem de aceste învechite metode de cărți sau abecedare fără figuri, abecedarul de M. Șvartz din 1867, apoi același metod, publicat în anul următoriu de I. Creangă și alți autori, retipărit în curs de 17 ani, în vreo 18 ediții; (se vede că asta nu-i vine la socoteală d-lui Florantin, că am tipărit 18 ediții!) mai avem, zice d-nia-lui, abecedarul de V. Dogariu, tot fără figuri și altele”. D-l Pop Florantin face un pas urieș de la azibucoavnă pînă la aparițiunea abecedarelor; dovadă că nu știe prin cîte faze a trecut literatura noastră didactică, nici cîte forme de abecedare s-au strecurat de atunci și pînă acum, cînd apare d-nia-lui ca mare reformatoriu (?) de abecedare. Dar aceasta îl privește pe d-nia-lui. Noi să venim la metodul d-sale de „prioritate, urgență și generalitate”, după cum el numește însuși; adecă, la abecedarele cu figuri, în care stă toată măiestria metodului, ce susține cu atîta încăpățînare, că la cunoașterea literelor este de nevoie de a se sprijini memoria copilului pe ceva, „pentru ușurarea pasului celui mai greu”. Apoi tot cam așa se urmă cu trătajii și mai tîrziu cu azibucoavna, la arătarea și cunoașterea slovelor. Ce altă însemnează: azi, buche, vede, glagore, dobru, est, juvele, zalu, zemne, iji, i, cacu, lude, mislete ș.a.l., decît niște numiri sau niște cuvinte cunoscute, la slavoni, și luate ca mijloc de-a ajuta și sprijini memoria copilului pe ceva, ca să poată ținea minte slovele mai cu ușurință?

Celor vechi, cînd întrebuințau numiri ca: azi, buche, vede, glagore..., la cunoașterea slovelor, pentru a ajunge la slovenire și cetire, deși se țineau ca orbul de gard, totuși li se mai putea da oarecare dreptate, căci așa era sistema pe care o primise de la slavoni, deodată cu împrumutarea alfabetului chirilic, și de care sistemă nu se puteau dezbăra așa de ușor, macar că întîmpinau foarte mare greutate.

De asemine și după metoda nominală sau a silabizărei, pe care am primit-o deodată cu întroducerea literelor străbune, și care metodă n-a avut la noi în țară o viață așa de lungă, încă se întîmpină destulă greutate; totuși, după multă trudă din partea învățătorului, buimăceală de cap și dezgust din partea școlarului, ieșeai la un capăt cum ieșeai, căci, fiecare literă avînd numele său propriu, ne ajutam, de bine de rău, cu aceste nume la silabirea înțeleasă ori neînțeleasă, pentru a ajunge curînd sau mai tîrziu la cetirea mecanică.

Astăzi, însă, după metodul legografic și sistema fonetică, se ușurează mult sarcina învățătorului și mai cu samă greutatea ce întîmpinau copiii la cunoașterea literelor și cetirea cuvintelor. Și ce oare trebuie să se arate copilului mai mult, declt o literă sau un semn pentru un sunet oarecare? Iar pentru a ușura pașii copilului, după cum zice d-l Florantin, cei ce s-au ocupat cu metodul scriptoleg au găsit mijloace destul de ușoare, pentru ca să poată învăța cu înlesnire, adecă să facă ușoară și plăcută pentru copii scrierea și cunoașterea literelor ⁵ , încît, toate greutățile care le vede d-l Florantin, dispar cu desăvîrșire. Cu toate aceste, însă, după cunoașterea literelor, pașii micilor copilași nu s-au ușurat încă, după cum crede d-l Florantin, cînd zice în fițuica d-sale de-o coală, tipărită numai pe-o parte, întitulată: Ușorul cetitoriu, că după cunoașterea literelor, micii copilași pot ceti pe orișice carte românească și că abecedarul îl putem țintui în părete?!! Ci, tot meșteșugul și toată greutatea bietului învățătoriu este la exercițiile de cetire mai departe, pentru ca să se poată deprinde ochiul copilului cu fizionomia literilor din cuvinte, spre a putea apoi ajunge copilul cu siguranță la cetirea logică și estetică, lucru, despre care d-l Florantin, cît și mulți autori de abecedare, habar n-au. Însă, d-l Florantin și alții cari nu-și pot da samă despre metodul legografic și fonetic, cred că la cunoașterea literelor, în loc de numiri, trebuie sprijinită memoria copilului, numaidecît, prin arătare de figuri. Astfel, arătînd sau înfățoșînd copilului o literă oarecare, să-i arăte sau să-i înfățoșeze tot atunci și figura unui lucru ori a unui animal, al cărui nume, la unii autori de abecedare, la început, la alții, la mijloc, iar la alții la sfîrșit, să aducă aminte copilului sunetul ori poate numele literei arătate (?!), spre a-i sluji la cunoașterea ei; adecă, după cum s-ar zice, „la ușurarea pasului celui mai greu”. D. ex.: pentru a sprijini memoria copilului la cunoașterea literei e, în abecedarul d-lui I. Popescu, din Transilvania, este pusă figura unui melc; pentru cunoașterea literei i, este arătată figura unui spic etc. Dar să stăm și să judecăm asupra greutăței ce ar întîmpina copiii la cunoașterea literelor prin figuri. Mai întăi, o figură înfățoșază o ființă ori un lucru, al cărui nume este un cuvînt; încît, de la cuvînt și pînă la sunetul ori numele literei ce se arată alăturea cu figura, este mare deosebire, și mare confuzie poate să aducă în mintea unui copil, care trebuie să umble pe gîcitele, pentru a nimeri sau a descoperi sunetul cu care se începe ori se sfîrșește numele lucrului ori a ființei ce este arătată prin acea figură; după care apoi să conchidă că sunetul ori numele literei ce se vede scrisă în carte alăturea cu figura se potrivește cu cel de la început sau cu cel de la mijloc sau cu cel de la urmă sunet, din cuvîntul sau numele ființei ori a lucrului ce se înfățoșază prin acea figură, după exemplul dat prin cuvintele: melc și spic. Acest lucru, pentru d-l Florantin și pentru cei de-o părere cu d-nia-lui, se pare ușor, însă, pentru bietul copil, chiar dacă ar ști foarte bine a deosebi sunetele din cuvinte, totuși este foarte greu. Și, deci, figurile în loc de a ușura pasul cel mai greu al copilului, din contra, îl îngreuie și mai mult.

Crede d-l Florantin că, înainte de a ni deschide d-nia-lui ochii... noi n-am fi pus figuri în Metoda nouă, dacă am fi văzut din practica noastră, mai bine de 24 de ani, cum că figurile ar aduce mai mare ușurătate și folos pentru copii, la formarea și cunoașterea literelor? Și încă ceva: lucrul foarte greu, și despre care cu părere de rău vedem că nu poate să-și deie samă atît d-l Florantin, cît și ceialalți partizani ai abecedarelor cu figuri, mai este și acesta, că figurile nu pot să arăte realitatea, chiar dacă s-ar face de cătră un autor cea mai potrivită alegere de lucruri și ființi, pentru a le reprezenta în carte prin figuri. Căci știut este că unele ființi și unele lucruri se apropie mult, iar altele se deosebesc mult, în privința formei și a asămănărei; unele se deosebesc într-un feliu, altele, în alt feliu; unele se deosebesc ori se asamănă prin formele exterioare, altele prin coloare etc. Așa că, toate aceste condițiuni sînt foarte greu de îndeplinit, ca să-ți iasă figura așa feliu, încît să-ți arăte realitatea. Atunci, ruginitele azibucoavne, după cum le numește d-l Pop Florantin, nu erau mai rele decît abecedarele cu figuri, cel puțin, prin numirile ideale: azi, buche, vede, glagore etc., fiind uniformitate, poate că mai degrabă era în stare să învețe a ținea minte și a cunoaște un copil slovele, decît prin variațiunea caricaturilor celor proaste și nepotrivite, din abecedarul d-sale și ale altora.

Cînd se uită cineva în abecedarele noastre cu figuri, trebuie să-l cuprindă rîsul și jalea totodată, văzînd abuzul ce se face cu figurile, la cunoașterea literelor, și caricaturile întrebuințate pentru acest scop. Așa, în unele abecedare vezi, bunăoară, pentru a ajuta pe copil la cunoașterea literei r, arătîndu-se prin figură, un rege, cu coroana pe cap, stînd pe tron. Cîtă ușurință nu este de partea cuiva de a crede, că dînd copilul peste această figură, are să-și facă închipuirea că-i un rege, cînd n-a putut vedea în viața sa niciodată un rege stînd pe tron, ca apoi să-și facă idee numaidecît despre acea maiestoasă figură! Mai vezi arătat, prin figură, pentru a ajuta la cunoașterea literei e bunăoară, un elefant. Cîți copii de la noi au putut vedea un elefant? Mai vezi apoi arătat, prin figură, farul de la Constanța, bunăoară, pentru cunoașterea literei f, și încă scrisă cu ph (?!). Răspundă d-l autoriu al acestui abecedar, cîți copii au văzut în viața lor un far? Apoi, în unele abecedare, cîte varietăți de caricaturi nu se văd! Vezi în unele: figuri de ochi, nas, gură, sprîncene, gene, țîțe, și altele, care de care mai nostime, de te fac să rîzi cu hohot!

Ba încă, d-l Pop Florantin, ca să placă, se vede, fraților Șaraga, cu cari s-a întovărășit să facă negustorie de cărți școlastice, este de părere a se arăta pentru litera u, un fir de usturoi. Pentru litera c, un fir de ceapă. Iar pentru litera e, figura unui eremit. Auziți, oameni buni! Răspundeți, vă rugăm, cîți copii știu ce va să zică eremit? Spuneți acuma, dacă d-l Pop Florantin nu aiurează?! D-nia-lui singur spune, în critica sa, că ar fi prea greu de înțeles figura unui elefant, și acum găsește de cuviință a arăta figura unui eremit?!!

Nu era mai potrivit oare, ca după usturoi și ceapă să fi arătat figura unui ermuc ⁶ ?

Pe lîngă toate aceste, d-l Florantin și cei ce împărtășesc părerea d-sale ar trebui să mai știe încă un lucru: că copiilor li place să rupă figurile din carte, și prin urmare, vor dispărea figurile, împreună cu literile, mai înainte de a le cunoaște copilul.

Mai înainte, abecedariștii noștri se întreceau care de care, cum să scoată pe copii deodată, chiar din clasa I-a primară, oameni învățați și filozofi; pentru acest scop, îngrămădeau în abecedare texturi întregi filozofice, parabolele cele mai grele din evanghelie, maxime religioase și sentințe morale, și alte bucăți care de care mai nepotrivite și mai neînțelese, de frageda minte a copiilor.

N-au apucat a se curăți bine abecedarele noastre de aceste greutăți, și iată că vine boala figurilor, alt păcat. Astăzi, o samă dintre autorii de abecedare nu văd bunătatea unei asemine cărți, decît numai în figuri; și nu se mai gîndesc la alta decît ce feliu de figuri ar iscodi, crezînd că figurile singure au să învețe pe copil a ceti și a scrie, iar nu învățătorul cel sîrguincios și competent. Și dacă unii dintre ei mai știu și cîte-o leacă de nemțască ori franțuzască, îți răspund cu îngîmfare: „Așa-s acum toate abecedarele în Germania, sau, așa lucrează toți abecedariștii din Franța, Svițera etc.” Știm că pe acolo sunt abecedare și de aceste. Dar întrebarea este, dacă autorii acelor abecedare îs bine convinși că figurile sunt de trebuință la cunoașterea literelor, sau lucrează și aceia numai din fantazie.

După cît cunoaștem și noi, ca mijloc de a sprijini memoria copiilor, nu sunt pînă acum decît literele însăși, căci cu ele ne ajutăm la scriere și cetire, iar nu cu figuri.

Prin urmare, ne pronunțăm contra figurilor, luate ca mijloc pentru a se ajunge la cunoașterea literelor și spunerea sunetelor. Iar pentru partea a III-a a abecedarului, cît și pentru cărțile de cetire, unde se predau cunoștinți mai întinse despre lucruri și ființi, mai ales de acele care nu se pot găsi la noi, acolo figurile sunt de trebuință.

Pentru a se putea cunoaște care sistem de abecedar e bun și care greșit, ar fi bine, credem, ca Onor. Ministeriu să cheme pe toți autorii de abecedare în fața unor comisiuni competente și nepărtinitoare, și să pună pe fiecare autor la prubă, într-o școală primară, bunăoară, ca să-și predeie fiecare cîteva lecțiuni din abecedarul pe care pretinde că l-a lucrat, și numai atunci, credem, că s-ar putea cunoaște cine a fost competent în lucrarea sa și cine a copiat. Cu modul acesta s-ar putea alege grîul de neghină și s-ar face și cea mai bună alegere și aprobare de cărți didactice.

Mulți au pretenție că, dacă sunt buni profesori, bunăoară, de gimnazii și licee, ori de cursul universitar, pot fi în stare a face și cărți bune pentru cursul primariu, dar se înșală; căci este mare deosebire între a fi om învățat și a fi învățătoriu. Poate fi cineva foarte bun profesor de cursul secundar sau de cursul universitar, și să nu poată fi competent la cursul primariu. Pentru că între gradele de învățămînt, după cum se știe, este mare deosebire, în ceea ce privește modul de predare, și de aceea, să avem iertare, dacă îndrăznim a zice că foarte rar se găsesc dintre profesorii secundari sau universitari cari să fie destoinici a face cărți bune, pentru toate gradele de învățămînt. Numai astfeliu de profesori, prin luminile și cunoștințele lor, ni pot îi folositori nouă, învățătorilor primari.

D-l Pop Florantin, însă, și alții ca d-nia-lui, cari scot la iveală cărți de nici o treabă, pentru cursul primar, ar face mult mai bine dacă ș-ar declina competența în asemine materie.