Capitolul V.

Era întuneric de-a binelea când Armstrong şi Hudspeth părăsiră porţile mari, albe ale domeniului Law şi intrară pe aleea străjuită de fagi – localnicii îi spuneau Valea Ecluzei – care ducea spre şoseaua Hedley şi apoi spre oraş. Nu mergeau alături şi nu schimbau nici o vorbă, pentru că niciunul nu se sinchisea prea mult de celălalt, într-un târziu însă, Hudspeth, supărat foc de jignirea pe care o suferise, mormăi necăjit:

— Uneori te face să simţi că nu dă doi bani pe tine. E un diavol cu inima de gheaţă; nu izbutesc să-l înţeleg. Cu nici un chip nu izbutesc să-i dau de capăt.

Armstrong zâmbea în sinea lui prin întuneric, îl dispreţuia în taină pe Hudspeth, pentru că era un om fără învăţătură şi se căţărase în societate mai mult datorită îndârjirii decât unor merite reale; adeseori îl irita şi chiar îl umilea bruscheţea celuilalt, felul lui de-a fi, caracteristic omului obişnuit să dea din coate; de aceea se bucura acum că îl vedea umilit la rândul lui.

— Ce vrei să spui? Se prefăcu Armstrong că nu înţelege.

— Exact ceea ce am spus, îi întoarse Hudspeth vorba pe un ton antipatic.

Armstrong reluă: N

— Ştie el ce vrea.

— Da, e drept că-şi cunoaşte meseria. Da ce, parcă noi nu ne-o cunoaştem pe-a noastră? El n-ar avea pic de cruţare pentru noi la o adică. Se crede aşa de grozav, că ar fi neînduplecat cu noi. L-ai auzit ce-a spus? Se opri o clipă, după care-l maimuţări răutăcios pe Barras: „Greutăţile astea prin care a trecut în mod inutil oraşul”. Să mori de râs, nu alta!

— Ba nu, omul era sincer, se grăbi Armstrong să spună.

— Pe dracu sincer! Nu există diavol mai păcătos ca el în tot oraşul; şi asta nu-i puţin lucru. Nu-l vezi că turbează în sinea lui pentru c-a pierdut contractul? Şi acuma, dă-mi voie să-ţi spun ceva, dacă tot m-am pornit… Îmi pare foarte bine că am scăpat de Băltoacă.

Măcar că mi-am ţinut gura, să ştii că eram şi eu de părerea lui Fenwick în privinţa apei ăleia păcătoase.

Armstrong îl fulgeră pe Hudspeth cu o privire plină de dezaprobare.

— Cum poţi să vorbeşti aşa, omule?

Urmă un'răstimp de tăcere. Apoi Hudspeth declară ritos:

— Degeaba*, că e o groapă infectă.

Armstrong nu-i răspunse, îşi continuară drumul în tăcere pe şoseaua Hedley. Intrară pe Cowpen Street, şi trecură de mahalaua Teraselor. Aproape de colţul străzii, le atrase atenţia lumina puternică şi vălmăşagul de. Glasuri de la circiuma Bun găsit. Evident, din dorinţa de a schimba subiectul, Armstrong deschise. Vorba:

— Astă-seară e plin.

— Ce mai?! E chiar înghesuială, răspunse Hudspeth, tot morocănos. Amour dă iar pe datorie. De două săptămâni încoace n-a mai scos tăbliţa cu răbojul.

Fără altă vorbă, se duseră să pună înştiinţarea pentru reluarea lucrului.