Scena II

MOGÂRDICI, SANDOMIR, CORBEA și CREMENE.

CREMENE: A, ce mai faci, Mogârdici?... Sandomir? Să fie patru ani de când nu v-am văzut... Cum o duci cu băuturica?

MOGÂRDICI: Slavă Domnului... adevărat Domnului... Neam lăsat și eu de ea, și ea de mine...

CREMENE: Cine-ar fi zis?...

MOGÂRDICI: Vodă a zis... Și ce vrea vodă aia e!... Că mă luă și mă dete pe mâna a trei pui de zmei... Pâine, brânză, apă și cal... Și trei săptămâni mă goniră legat de cal. În ziua întâia, maică, măiculița mea, crezui că murisem... A doua zi, murisem și înviasem... Și după trei săptămâni, ușurel ca o pană...

CREMENE: Mare minune!...

SANDOMIR: Dintr-un bleau ⁴³ să stoarcă aur! (Corbea surâde.)

MOGÂRDICI: Ce, mă mutule, nu este așa?

CORBEA: De n-ar fi fost vodă cum e, tu ai fi fost cum erai...

MOGÂRDICI: Bine, călare, călare... O pornirăm în secuime. Pe mine mă puse în straja întâia, cu cercetașii, să vestim care pe unde e... Copoi alergând de colo-colo, pe dâmburi, prin mocirle, prin stufișuri... Pământul mi se părea ca-n palmă... Dădui de dușmani, închisei ochii. Mă repezii, fără să vreau, cu vro douăzeci de voinici, ca într-o ocnă. Îi sparserăm. A doua oară ținui ochii deschiși cât putui. Și hea ei, hea și eu. Îi risipirăm... Azi așa, mâine așa, până mă deprinsei cu moartea și începui să trăiesc. Pe noi, moldovenii, ne-a fost așezat Dumnezeu așa, că, de voim să trăim, să învățăm să murim... La rând... fiecare... Că, de-ți vine rândul, zvârli mâinile într-o parte, pui capul la pământ, și pace... Ia să vă spui eu una... N-o să credeți... De frică, îndrăznesc... În fitece noapte îmi zic: Mâine am să mor! Ei și dacă ăi muri, ce?

CORBEA: Așa te vreau, Mogârdici!

MOGÂRDICI (ca și cum ar juca): He-he-he!

CREMENE: Nu pricep așa prefacere.

MOGÂRDICI: Ce nu pricepi tu?... De mult n-ai văzut pe vodă Rareș!... Când se uită, măsoară. Face semn unuia să iasă. Țintește ochii ca păcura. Și zice: Viața ta, ca și a mea dopotrivă. De ce ți-e frică?... Să nu mergi de voi rămânea la urmă... Și-și ține cuvântul... Ei, mă flăcăi, mă, ce e lumea asta? Au un mușuroi de furnici, au un cârd de șoimi. După cum e vodă, e și țara! Că nu e țară ticăloasă nicăieri. Ci domn, crai, chezar, ticăloși. Eu, bețivul de pe vremea lui Ștefăniță, ajunsei miașul cu scările de fier sub Petru-vodă...

CREMENE: Da cin te-a sărutat pe obraz?

MOGÂRDICI: La Feldioara, un cavaler, turnat în fier, c-o sabie dreaptă și grea... Și m-am repezit, lac de sânge, pe el... că auzii pe vornicul Groza...Snopește-l, Mogârdici, snopește-l! Ah! vornicul Groza e și mare! Dar să-l vezi la mânie! Ca un uriaș se năpustește! După ce fărâmarăm oastea craiului Ferdinand, am zăcut la Feldioara ca la două săptămâni... Că de nu zăceam n-aș fi dat peste Maria...

SANDOMIR (râzând): A! îi ticluiește cărți...

CREMENE: Știi să scrii?

MOGÂRDICI: E, e... ceac-pac... nu ca logofătul Toader!

CREMENE: Mie nu mi-a intrat în cap...

SANDOMIR: Dacă nu iubești...

CORBEA (pe gânduri): Și dacă ai iubi?

SANDOMIR: Ce nu face omul când iubește! Omul deștept e mai deștept, nerodul e mai nerod. Omul deștept... nu știe carte? Se pomenește într-o bună zi scriind. Nerodul merge pe calea bătută? Se pomenește dând în gropi...

SANDOMIR: Ei, pe la voi cum fuse, Cremene?

CREMENE: Cum să fie? Ca pe la tătari... I-am bătut? S-au dus în pustiuri. Ne-au bătut? Am tulit-o înapoi. Și i-ar i-am bătut, și iar ne-au bătut, și iar i-am bătut, până au căzut la pace... Și-am intrat la dragoste c-o tătarcă...

MOGÂRDICI: Ptiu! Spurcatule!

CREMENE: Nu cum crezi tu... O fetișcană măruntă, subțirică, cu nițel păr bălai, cu ochi mici-mici, pornind de la tâmple în jos. Șase luni a râs fără să-mi dau seama de ce. Când fu să plecăm, eu o sărutai...

MOGÂRDICI: Și eu am sărutat pe Maria... zău așa!

CREMENE: ...și ea-mi zise: Tu, moldavska... he, he... (semn că se duce) și tu... (Semn că nu se mai întoarce.) Și începu să plângă...

MOGÂRDICI: Maria n-a plâns... De ce n-a fi plâns? (Râsete.)

CREMENE: O luarăm înapoi. Ea, binișor, se aținu de oblâncu șelei, și merse, și oftă, ca la două ceasuri. Scoase din sân o turtă albă, mi-o dete și-mi făcu semn... Moldavska... îm... îm... O sărutai. Închise ochii și mă sărută. O lăsai în drum și pornii. Mă uitai îndărăt. Ea, acolo. Târziu, întoarsei capul. Ea, ca o mogâldeață, acolo. Până n-o mai văzui... Și așa!... Dar tu, Corbeo, cum făcurăți la Obertin? (Mogârdici se uită să nu vie Petru Rareș.)

CORBEA: La Obertin ne bătu Dumnezeu, nu leșii. Că s-arătă pe cer o stea cu coadă, cu coada încotro vine Moldova și cu capul luminos încotro cade Polonia. Și Tarnovski, hatmanul leșilor, plăti bocitoare să căineze p-ai noștri că vor fi bătuți... Cum află Petru-vodă, le trase vergele la spate și le luă la goană. Dădu bătălia și pierdurăm... Eu căzusem... A trei zi mă deșteptă o nălucă blândă, blândă... o!

SANDOMIR: Așa a fost să fie.

CREMENE: Da ce e cu năluca ceea, Corbeo?

CORBEA: Nu știu.

SANDOMIR: Era frumoasă?

CORBEA: Da.

MOGÂRDICI: Era bălaie?

CORBEA: Da.

SANDOMIR: O iubești?

CORBEA: Î...

SANDOMIR: Ai mai văzut-o?

CORBEA: Da.

CREMENE: I-ai vorbit?

CORBEA: Nu.

MOGÂRDICI: Ba eu, s-o văz p-a mea, toată ziulica i-aș vorbi. I-aș zice: Hai! Și mi-ar răspunde: Hai! (Sandomir și Cremene râd.) Ce râdeți?

CREMENE: Și ce faceți în tabără?

SANDOMIR: Muncim.

MOGÂRDICI: Ne trudim ciolanele să nu se deprindă cu lenea. (În stânga se aude zgomot.) Vine! (Câteșipatru șed drepți.)