Scena III

PETRU RAREȘ, logofătul BALOȘ, vornicul GROZA, vistiernicul MATIAȘ, pârcălabul LICIU, GENUNEA, MOGÂRDICI și SANDOMIR.

PETRU RAREȘ (îmbrăcat în zale): Genunea, credeai că nu mai vin? (O sărută.)

GENUNEA: Mai degrab aș crede că nu m-am născut decât să cred că luceafărul dimineții apune și nu mai răsare, că domnul Moldovei se duce și nu se mai întoarce!

PETRU RAREȘ: Baloș, tu visași când zămisliși pe copilul ista, și-ți întrecuși visul cu ființa ce făptuiși... Păcat că n-a fost băiat și-ar fi fost mai păcat să nu fie femeie!

LOGOFĂTUL BALOȘ: ...Bat-o s-o bată de copilă... Ei îi plac neodihna, frământările și războiul...

PETRU RAREȘ (către Mogârdici): Dar tu?... Mă-ă! Ce te-ai schimbat?

MOGÂRDICI: Așa pai eu, mai frumos, de două zile, măria-ta.

PETRU RAREȘ (surâzând): Câți ai?

MOGÂRDICI: 700 fără 5. Unul și unul. Mă duc, se duc, biruim sau vecinica pomenire...

PETRU RAREȘ (făcându-le semn să iasă): Mogârdici, Sandomir, fiți gata, cu mâna pe frâie, cu picioarele în scări... (Se duc prin dreapta.) Nici o știre de la hatmanul Mihu?

VORNICUL GROZA: Nimic... S-a dat afund...

PETRU RAREȘ (îngrijorat): Cu 10.000 de oameni?... Ce să fie?... A, nimic... Boieri, când credeți că ne vom izbi cu leșii?... Genunea, stai, du-te, cum vrei...

GENUNEA: Ascult nu numai de vorba, ci și de glasul măriei-tale... (Iese prin stânga.)

PETRU RAREȘ: E, când?

LOGOFĂTUL BALOȘ: Mâine, poimâne...

VORNICUL GROZA: Sabia gata, am șters-o de sângele d-acum două săptămâni...

VISTERNICUL MATIAȘ: După izvoadele măriei-tale, ce chibzuiești?

PETRU RAREȘ: Eu am întocmit izvodul, dar bătălia n-atârnă de buzduganul meu.

VISTERNICUL MATIAȘ: N-aș crede că cercetașii măriei tale să nu-ți fi adus vești pe care noi nu le cunoaștem...

PETRU RAREȘ: Ieri ieșii din tabără, cu noaptea-n cap, și mă întoarsei pe dâra pe care am tras-o de la Obertin... eh!... încoa. Luai pe Corbea. Întâlnii un sat. Ardea. Nici un om. Trecui câmpia cu bălării cât cânepa. Al doilea sat. Cenușă rece. Nici un om. Urmele noastre le suflase vântul. Satele pârjolite arătau pe unde trecuserăm. Mă oprii. Corbea descălecă. Urechea la pământ. Parcă-mi slomnește ⁴⁸ . Și scutură din cap. Descălecai și ascultai și eu. Nimic. Mă uitai la Corbea. Un surâs de pe altă lume. Măria-ta, ți-aduc știri de te întorci înapoi. Bine. Dispăru ca o săgeată. Mă întoarsei. Îl așteptai, dincoace de Prut, toată noaptea. Împiedicai calul.

Mă pusei pe brânci. Și dus a fost... Privii la stele până-mi căzură pleoapele și adormii... Azi dimineață mă deșteptai, mă uitai, nimic. Mă închinai pentru sufletul lui Corbea... Pinteni calului... Măsurai încă o dată câmpul unde ar fi să stea bătălia... Ei, când ne vom bate?

VORNICUL GROZA: Când poruncești, măria-ta!

PETRU RAREȘ: Chiar acum!... Nu e un ceas de când veni Corbea...

VORNICUL GROZA: A venit? O! săracu!

PETRU RAREȘ: Nu credeam ochilor. Corbea? Da, măria-ta, și leșii s-apropie, sunt la o poștă d-aici... Câți să fie? Ca la șapte mii. Toți călări? Toți în fier și pe cai mari. Pușcași au? Nu. Să-i momim... Pe cin să trimit c-o momeală bună? Pe mine! Tu? Ostenit și galben... nu se poate! Sunt roșu și se poate! Vorbi răstit. Mă uitai lung. Crede-mă, măria-ta, se poate! De data asta, rugător. Bine! Ia 500 de călăreți sprinteni, ieși înaintea leșilor și momește-i. Înaintezi cu gândul de fugă; nu te-apropii prea mult, să nu te învăluie; te desfășuri și te strângi; o iei îndărăt și iar te-ntorci... Ș-așa i-aduci pân la povârnișul văii și îți dai drumul pe sub perdeaua pădurii. Am înțeles. Și se făcu nevăzut.

VORNICUL GROZA: O! Sireacu!

PETRU RAREȘ: La stânga, pădurea de stejari; la dreapta, rosătură, bahnă ⁴⁹ , mocirlă, stufiș, baltă; în fund, pădurice și mărăciniș, dese ca târnul ⁵⁰ ... Aci, piota cu arcurile... Câți avem?

VORNICUL GROZA: O mie cinci sute.

PETRU RAREȘ: Numeri și pe morți...

VORNICUL GROZA: Am împlinit golurile...

PETRU RAREȘ: Da?

VORNICUL GROZA: Vezi bine!

PETRU RAREȘ: Vitejii, cu caii de frâu, să se strecoare prin pădurea de stejari pân la culmea dealului care coboară oblu. Acolo s-aștepte pe leșii care vor da devale; să încalece și să cadă în coasta și în spatele lor. Asta e treabă de om, și viclean, și viteaz, și hotărât. Ce gândim cu răceală să făptuiască cu căldură... Ce credeți?

VORNICUL GROZA: Logofătul Baloș e și viteaz, și hotărât.

LOGOFĂTUL BALOȘ: Ba, vornicul Groza. Cred ostașii în el mai mult decât în mine. Să poruncească, eu mă supui. Voi chibzuiți, eu mă bat. Voi praștie, eu piatră.

PETRU RAREȘ: Biine!... Groza ia p-ai lui Sandomir, p-ai lui Cremene, p-ai lui Burlă și p-ai Spânului, 1.800 de viteji. Tu să pai mai mult decât să fii și să nu fii decât în clipa hotărâtoare. Pârcălabul Liciu să rânduiască arcașii în pădurice, și să plouă săgețile, dar...

PÂRCĂLABUL LICIU: Ca ploaia de la munte... Să răpăie și să se oprească, și iar să răpăie, și iar să se oprească...

PETRU RAREȘ: Așa, bătrâne, așa, tătucă, așa...

LOGOFĂTUL BALOȘ: Rămân ai lui Mogârdici...

PETRU RAREȘ: Și eu ce să fac?

LOGOFĂTUL BALOȘ: Ai chibzuit... să stai deoparte...

VORNICUL GROZA: Eu și cu Baloș le cădem în spate și-i vânturăm la vale, între pădure și bahnă, și-i ducem până la fund. Aci Liciu îi împroașcă cu săgețile. Vor căuta scăpare. Rosătura de oi le stă deschisă. Vor năpădi cu caii lor greoi în bahnă, în mocirlă, în stuhărai, în baltă...

PETRU RAREȘ: Leșii ar putea să mai facă două învârtituri: una spre pădure la dreapta lor cum vin alta împotriva ta...

VORNICUL GROZA: În pădure sunt topiți... Liciu...

PÂRCĂLABUL LICIU: Scot arcașii din crâng, învârtindu-i ca o poartă care s-ar închide... Arcurile jos... Mâna pe toporiști... Ei călări, abia strecurându-se prin pădure, noi, pe jos, după copaci, alergând, lovind, în coaste, în spate...

PETRU RAREȘ (lui Groza): Să nu se-ntoarcă împotriva ta...

VORNICUL GROZA: Nu se poate!

PETRU RAREȘ: Lupii, încolțiți, năpustesc asupra vânătorilor...

VORNICUL GROZA: Nu se poate!

PETRU RAREȘ: Să zicem că s-ar putea...

VORNICUL GROZA: Nu zic!

PETRU RAREȘ: Bagă de seamă, Groza, bagă de seamă!

VORNICUL GROZA: Pornit, și prin ziduri! Îi sparg și-i risipesc, în pădure sau în bahnă!

VISTERNICUL MATIAȘ (supărat): Bine, voi bine, dar eu?

PETRU RAREȘ: Tu, Mogârdici, să rămâneți... rămâi și eu!... (Către Baloș și Groza.) Și să dați chiote. Chiotul aprinde închipuirea; omul pare mai mare, oamenii par mai mulți, sporește crezul și dă biruință!

LOGOFĂTUL BALOȘ (trage sabia): Bu-bu-bu...

PETRU RAREȘ: Acum să jurăm (toți trag săbiile și le încrucișează) pe apă, pe pâine, pe soare și pe sfânta Troiță că vom lupta, nu ca boierii Moldovei, ci ca fiarele Libanului!

TOȚI: Jurăm!

PETRU RAREȘ: Un ceas de când se duse Corbea... Matiaș, să vie Mogârdici... (Matiaș iese prin stânga.) Voi... (Se duc prin dreapta.) Logofătul Baloș (dintre copaci): Bu-bubuuu!

PETRU RAREȘ: O! neamul Bubuiugilor... Căci n-are Moldova boieri numai ca tine și țărani numai ca Corbea!