Scena IV

PETRU RAREȘ, GENUNEA, mai în urmă, ȘMIL și MOGÂRDICI.

GENUNEA (vine repede din dreapta): Doamne...

PETRU RAREȘ (o sărută): Ce sunt măririle și slava alăturea de farmecele tale? Amăgiri... deșertăciuni...

GENUNEA: O, doamne!

PETRU RAREȘ (dus pe gânduri): Și când mă gândesc că d-atâtea ori am strâns în brațele mele această comoară, mâinile mele nu s-au poleit? Nu s-a scuturat nimic din podoaba ta asupra bărbăției mele?... Așa ar gândi, avându-te aici, orice tânăr... eu sunt ostaș și domn!... Groza se strecoară prin pădure... Cine ți-a dăruit ochii și luminile care picură, încotro se duc, două rotocoale mai senine ca cerul și mai albastre ca floarea inului?

GENUNEA: O, bată-i focul de ochi...

PETRU RAREȘ (pe gânduri): Liciu împânzește crângul...

GENUNEA: Ce zici, măria-ta?

PETRU RAREȘ: Zic că tu ești cel mai frumos copil din lume, și, d-ai avea aripi, ai zbura în văzduh!... Vin ai?

GENUNEA (repede): Să-ți dau?

PETRU RAREȘ: Corbea, încăierându-se, apropie încăierarea...

GENUNEA: Cum?

PETRU RAREȘ: Zic să dai răniților, să prindă la inimă...

GENUNEA (cu bărdaca în mână): Am dat la câți au venit... Bea...

PETRU RAREȘ: Ferește-te să nu-ți sorb și mâna... (Bea.) Sandomir, nu așa de repede...

GENUNEA (uitându-se împrejur): Sandomir?... Nu-l văd pe Sandomir...

PETRU RAREȘ: Și-ar trebui ca ochii tăi să pătrundă codrii și zidurile... frumusețea lor să netezească calea și mângâierea lor s-apropie totul... Mai degrab, Matiaș!

GENUNEA: Ce ai, măria-ta? Vorbești și ce te gândești...

PETRU RAREȘ: Să vorbesc pe negândite?

GENUNEA: Vreau să zic că te fură gândurile...

PETRU RAREȘ: Mă gândesc că omul nu știe când îi vine ceasul... N-auzi un ropot de cai?

GENUNEA (cu frică): Nu... nu aud...

PETRU RAREȘ: O mișună prin pădure, și crengi rupte, și frunze călcate?

GENUNEA (ascultă): Deloc...

PETRU RAREȘ: Pune urechea la pământ... sau nu... Obrajii tăi s-ar coborî mai jos ca tălpile mele, și Dumnezeu a pus obrajii tăi mai presus de scaunul pe care stau eu... (Tresărind.) Nu-i vezi?

GENUNEA (înfricoșată): O! măria-ta, ce ai?

PETRU RAREȘ: Ostenit... Ast-noapte n-am dormit...

GENUNEA (îi sărută mâna și i-o mângâie): Culcă-te oleacă, măria-ta...

PETRU RAREȘ: Să mă culc?... Tocmai când norodul îmi strigă: Sus, că ești domn!...

GENUNEA (o trec lacrimile): Aș vrea... dar nu mai vreau nimic...

PETRU RAREȘ: Ba să vrei ceva: să biruim! (Genunea tresare. Mogârdici vine din dreapta.) Ai venit?

MOGÂRDICI (concentrat): Am...

PETRU RAREȘ: Caii, odihniți?

MOGÂRDICI: Mâncați, odihniți, înșeuați.

PETRU RAREȘ: Poruncă să încalece...

MOGÂRDICI: Poruncit.

PETRU RAREȘ: Caii mei...

MOGÂRDICI: Pregătiți...

PETRU RAREȘ: Să-i aducă.

MOGÂRDICI: Adus.

PETRU RAREȘ: Patru?

MOGÂRDICI: Patru.

PETRU RAREȘ: Să te ții gata, să pornim...

GENUNEA (chinuită de griji): Unde, Mogârdici?

MOGÂRDICI (uitându-se repede la domn): La nuntă.

GENUNEA: Ce nuntă?

MOGÂRDICI: A mea!

GENUNEA (supărată): Altădată spuneai, glumeai, acum: patru? Patru!... Ai? Am!... Și fața cruntă...

PETRU RAREȘ: Ca la nunta lui...

MOGÂRDICI: Mă cunună vodă!

GENUNEA: De ce așa de scurți și de repezi la cuvânt?

MOGÂRDICI: Mă grăbesc, ca la nuntă, n-am vreme...

PETRU RAREȘ: Pleacă și să m-aștepți.

MOGÂRDICI: Cu bine, măria-ta!

PETRU RAREȘ: Să dea Dumnezeu!

MOGÂRDICI: Amin! (Se duce repede prin dreapta.)

GENUNEA: O! doamne, crezi că sunt copil? (Șmil vine din stânga.)

PETRU RAREȘ: Șmil, nu prea ai de lucru...

ȘMIL: Dacă împărățești și peste lei și peste miei... Sănătoși? Lei!... Răniți? Miei!... Îi leg? Iar zmei... Unul nu mai e în cortul de adăpost... de ce s-au grăbit?

PETRU RAREȘ: Ca la nuntă... Cunun pe Mogârdici...

ȘMIL (râzând): O, frumos ginere... n-am ce zice...

PETRU RAREȘ: O, viteaz soldat!

ȘMIL: Să nu-și sperie mireasa...

PETRU RAREȘ: O ia cu binișorul... De nu?... Repede, în goana calului. Și se face frumos, că o mie de oameni întorc capul după el! De zece ori am chefuit la nunta lui Mogârdici!

ȘMIL: Ce spui?... D-atâtea ori s-a însurat?

GENUNEA: Și se-nsoară și Mogârdici, și Cremene, și Sandomir, și Baloș...

ȘMIL: O!

GENUNEA: ...și vornicul Groza, și vistiernicul Matiaș...

ȘMIL: Alei!

GENUNEA: ...și pârcălabul Liciu...

ȘMIL: Și moșneagul cela?

GENUNEA: ...și măria-sa Petru-vodă...

ȘMIL (râzând): Oameni însurați și bătrâni... Încai, la voi, n-o să se știe care să fie socru, ginerele or tatăl? Sandomir și logofătul Baloș! Ei, și dacă s-ar zăpăci miresele? Are să intre fata la tata și mama la băiat... A, se pricep ele mai bine... Se duc amândouă la Sandomir... (Încet Genunii.) La ce ascultă?

GENUNEA: Să înceapă lăutarii...

ȘMIL: Ei, nu zice fleacuri, Nunea... Ce vorbești așa, fără să râzi?

PETRU RAREȘ: Ascultați...

ȘMIL: Iacă, ascult...

PETRU RAREȘ: N-auziți nimic?

GENUNEA: Nimic...

PETRU RAREȘ: Un vuiet ca de mare răscolită... Oh! d-ar izbuti Corbea...

GENUNEA: Corbea?

PETRU RAREȘ: ...să-i vâre ca-ntr-o albie...

GENUNEA (pe gânduri): Povestea nu s-a sfârșit?

PETRU RAREȘ: ...l-aș face spătar...

GENUNEA (inspirată): Va izbuti, măria-ta!... Povestea nu s-a isprăvit!

PETRU RAREȘ: Ah!... Pocuția este a mea!

ȘMIL: Nu ești, măria-ta, Petru-vodă... și dumneata, Nunea, fata lui Baloș?... Eu nu vă înțeleg!

PETRU RAREȘ: Ia!... O răpăială!

GENUNEA: Da, da...

ȘMIL: E vântul, măria-ta!

PETRU RAREȘ: Ce vânt!

ȘMIL (la o parte): Și fata și vodă, să juri că n-ar fi în mințile lor... Doi nebuni... La asta nu mă pricep...

GENUNEA: S-ar auzi și glasuri...

PETRU RAREȘ: Nu încă...

ȘMIL: Aude și glasuri... dar când o auzi și măria-sa?

PETRU RAREȘ (pune urechea la pământ): Ascultă, Nunea!

GENUNEA (pune urechea la pământ): Ascult!

ȘMIL: E, vorbiți ca oamenii...

PETRU RAREȘ: Ai auzit?

GENUNEA: Auzit!

PETRU RAREȘ: Strigătele alor noștri au început...

ȘMIL: Vântul, măria-ta, clatină codrul...

PETRU RAREȘ: O, Șmil, un copil pricepu, și pe tine nu te taie capul!... Ce vânt? Nu vezi? Copacii, ca de piatră...

ȘMIL: Ce să fie?... Să fie bătălie?... Ai lui Mogârdici nu se mișcă... Și nu-i aud: Alelei!... Doină! Doină!

GENUNEA (tresărind): A! Sabia, măria-ta!

PETRU RAREȘ: Prea devreme!

ȘMIL (auzind zgomotul bătăliei în depărtare): O! ce neghiob, Șmil, ce neghiob!... Mai limpede ce vorbeau ei, și iu să nu-i pricep! (Speriat.) Ia sabia, măria-ta, de ce stai!

PETRU RAREȘ: Ca să birui! (Se închină. Genunea se închină și ea. Șmil, privindu-i cu spaimă, se ia după ei, începe crucea, și se oprește.) Nunea, sabia!

GENUNEA: (se repede în cort și-i aduce sabia lui Ștefan cel Mare): Sabia lui Hristos!

PETRU RAREȘ (ia sabia și o trage afară): O! d-ar prețui ea în mâna mea tânără încă cât prețuia în mâna lui de bătrân, ar fi destul s-o arăt, și biruința să plutească asupra ostașilor noștri!... Ce mormăi, Șmil?

ȘMIL: Ca norocul să nu se despartă de prapurul Moldovei și glasul măriei-tale să sune ca tubele care dărâmară zidurile Ierihonului!

PETRU RAREȘ: Nunea, coiful! (Îi dă coiful.) Oțel mort, vei scânteia de mânie ca să strălucești de bucurie! (Genunea dă să sărute pe Rareș.) N-am vreme! Ah! de ce Dumnezeu nu făcu pe om ca sufletul din el! Vă las, mă duc, zbor! (Iese repede prin dreapta și se aude strigând.) E! Mogârdici! Mogârdici!

MOGÂRDICI (s-aude și nu se vede): Aici!

PETRU RAREȘ: Calul!

MOGÂRDICI: Pe Ținteș?

PETRU RAREȘ: Fă-te vijelie, Ținteș, și haiti!