Scena V

GENUNEA, ȘMIL, doi ostași răniți, un moment, PETRU RAREȘ. (S-aud țipete topite într-un vuiet. Cât durează această scenă, durează și ropotul bătăliei.)

GENUNEA (ascultând): Pământul de s-ar despica, n-ar geme așa de crâncen!

ȘMIL: De n-ar nimeri și p-aici!

GENUNEA: Ți-e frică?

ȘMIL: Frică? De mine, nu... de dumneata, da...

GENUNEA (scoate un pumnal): De mine? Sunt pregătită...

ȘMIL: Nu te juca, că taie...

GENUNEA: Dac-ar tăia numai, ar fi o jucărie...

ȘMIL: Ei, ce vorbești așa?... Are să biruie domnul...

GENUNEA: S-a întărit urletul... Bu-bu-bu! Ai tatei!... Și vaiete... Și vaiete...

ȘMIL: Nu mai asculta, Nunea... Ce-o fi să fie... Omul, care își închipuie fețele primejdiei, trece de mai multe ori prin aceeași primejdie.

GENUNEA (ascultând): A! și Doină, doină... sunt ai domnului! (Cade în genunchi și se roagă.)

ȘMIL: Așa mai bine... Mă simt sub aripa unui cheruvim...

GENUNEA: O, apără și izbăvește, Doamne, pe domnul Moldovei!

ȘMIL: Pe Baloș, nu? Pe Sandomir, nu?

GENUNEA: Și pe Sandomir, că e mândru și mi-e frate, și pe Baloș, că e stâlp d-al țării și mi-e tată...

ȘMIL: Pe cine ai vrea tu să apere mai întâi?...

GENUNEA (se gândește și oftează): Pe domn!

ȘMIL: Cum să nu-l apere când are astfel de țară!

GENUNEA (ascultând): A! ce clocotește așa... Auzi?...

ȘMIL: Aș vrea să fiu surd... să fiu iarba pe care o calci în picioare... să nu mă fi născut sau să fi murit demult!

GENUNEA (cu emoție și entuziasm): E domnul în mijlocul lor!... Îl văd!... Ah! Îl văd,

ȘMIL! (Își acoperă ochii.) Ca o urgie ce potopește lumea înaintea ei!

ȘMIL: Ce trosnește așa?

GENUNEA: Ți s-a părut...

ȘMIL (tremurând): Stai,

GENUNEA... Cine-i acolo?... (

GENUNEA trage pumnalul. Intră un ostaș rănit.) Ce cauți?... Ce vrei?... A! ești d-ai noștri, ești moldovean... ÎNTÂIUL OSTAȘ: O picătură de apă...

GENUNEA (c-o ulcică): Oleacă vin... Bea... Ei, ce e? Spune!

ÎNTÂIUL OSTAȘ: Iacă-oi spune... Sânge și măcel...

GENUNEA: Pe domn l-ai văzut?

ÎNTÂIUL OSTAȘ: Cum să-l văd?... Ca un fulger... Cine să-l vadă?

GENUNEA: E, ce mai e?

ÎNTÂIUL OSTAȘ: N-am spus?

ȘMIL: Ce se petrece, mă omule? Biruim noi or leșii?

ÎNTÂIUL OSTAȘ: Ei, pe dracu, leșii...

ȘMIL: Dar tu n-ai văzut nimic?

ÎNTÂIUL OSTAȘ: Ce să văd?... Am văzut când am dărâmat de pe cal pe trei leși... p-al patrulea, care m-a doborât, nu l-am văzut... Ș-apoi m-au sărit caii și s-a mutat bătălia mai departe... Atâta... (S-aude din nou trosnind.)

ȘMIL (tresărind): GENUNEA!

GENUNEA: ȘMIL!

ÎNTÂIUL OSTAȘ: N-aveți teamă... Nu năpustesc leșii... cine să-i lase? (Intră un al doilea ostaș rănit.)

AL DOILEA OSTAȘ: Olecuță de apă... Mă frig de sete...

GENUNEA (îi întinde ulcica): Vin... să prinzi puteri...

AL DOILEA OSTAȘ: Puteri am... mâna dreaptă n-o mai simt din umăr...

GENUNEA: Ei, ce e?

AL DOILEA OSTAȘ: Ce să fie?... Iacă, snopim pe leși...

GENUNEA: Pe domn l-ai văzut?

AL DOILEA OSTAȘ: Văzut. Dacă am fi toți ca el, numai Moldove ar fi pe lume...

GENUNEA: Cum e?

AL DOILEA OSTAȘ: Sănătos l-am lăsat...

GENUNEA: Spune ceva, flăcăule!

AL DOILEA OSTAȘ: Iacă-oi spune... După ce duserăm pe leși cu momeală, până la fruntea tăpșanului, de unde începe o vale oablă, ferirăm la dreapta... Leșii năpustiți dădură la vale... Rotocolirăm cu ai vornicului Groza, și ceata noastră o luă înainte cu miașul nostru. Îl cunoașteți? Cine să nu-l cunoască?... Țipa ca un armăsar care nânhează...

GENUNEA: Cine e căpitanul vostru?

AL DOILEA OSTAȘ: Cin să fie... Corbea!

GENUNEA: Corbea? Povestea nu s-a sfârșit!... Abia a început și se va sfârși cu bine!... Îi voi da eu curaj celui mai viteaz dintre copiii neamului!

ȘMIL (celui dintâi ostaș): Să te leg?

ÎNTÂIUL OSTAȘ: Parcă mă doare?...

ȘMIL: Pe voi nu vă doare niciodată...

ÎNTÂIUL OSTAȘ: Pe copii, ce, pe noi?

ȘMIL: Nu vrei să-ți treacă?

ÎNTÂIUL OSTAȘ: Cum nu... N-auzi că e de lucru?

GENUNEA (către al doilea ostaș): Și pe urmă?

AL DOILEA OSTAȘ: Pe urmă mă pomenii cu una zdravănă, că nu mai văzui înaintea ochilor... Calul se învârti sub mine și căzu mototol la pământ... Ei s-au dus ca austrul care sună pădurile pe rând... Și nimerii la dumneavoastră...

ȘMIL: Îi ascult și nu văd bătălia...

AL DOILEA OSTAȘ: Vedem unde ne batem... Ce să vedem?

GENUNEA (cu nerăbdare): Zici c-ai văzut pe domn...

AL DOILEA OSTAȘ: Da... El trecu ca un duh, și după el ostașii ca o haită de lupi... Până să-l văd, se făcu nevăzut...

ȘMIL: Adu mâna...

AL DOILEA OSTAȘ: La ce?

ȘMIL: Să ți-o leg...

AL DOILEA OSTAȘ: Nu pot s-o ridic...

ȘMIL: De durere?

Al doilea ostaș: N-o mai simt... Astfel, aș sta eu aici?

ȘMIL: Să ți-o văd...

AL DOILEA OSTAȘ: Ce să vezi? Un ciolan mort... De-a vrea Dumnezeu, se-ndreaptă ea și-așa... Mă duc să privesc dacă nu mai pot...

ÎNTÂIUL OSTAȘ: Mă verișcane, oi găsi eu vrun cal, mă?

AL DOILEA OSTAȘ: Cum să nu... Mai mulți oameni morți ca gloabele... Prinde și tu unul... (Ostașii ies prin stânga.)

ȘMIL: Unde vă duceți? Ce, sunteți nebuni?

GENUNEA (speriată): Ce urlă așa?

ȘMIL: Bătălia...

GENUNEA: Nu, Șmil, nu... N-auzi?

ȘMIL (spăimântat): Da!... Ce să fie?

GENUNEA: Un glas de om, ca de uriaș! (Se aude Rareș mugind. Apare în stânga plin de sânge.) Ah! Domnul! (Face câțiva pași și se oprește de spaimă.)

PETRU RAREȘ: Mai bine mâna decât calul!... Ce stați?... Un moșneag și-o fată tânără!... D-ați avea suflet, n-ați privi la domn ca la un câine!...

GENUNEA (cu spaimă): P-aici te-ai dus cu Mogârdici...

ȘMIL (înlemnit): P-aici sunt caii domnești...

PETRU RAREȘ (ca scos din fire): Calul!... Te fac bucăți, și stârvul, corbilor! (Dispare la dreapta. S-aude Petru Rareș și nu se mai vede. Genunea și Șmil revin.)

GENUNEA: Oh! cum era la față!

ȘMIL: Cum era?

GENUNEA: Roșu-vânăt...

ȘMIL: L-ai văzut?

GENUNEA: Da... Și ce glas!

ȘMIL: Eu l-am înțeles, dar nu l-am auzit!

GENUNEA: Mi se bate inima...

ȘMIL: A mea nu mai bate...

GENUNEA: Dădu de cai, înhăță unul, încălecă, mugi și... nevăzut...

ȘMIL: N-am văzut, n-am auzit, nu știu... A venit, s-a dus... ca visele grozave...

GENUNEA: Nu ne mai cunoștea...

ȘMIL: Ce să cunoască!... Numai c-un gând, cu unul singur, numai c-o voință, cu una singură... În el pierise lumea, numai biruința trăia!

GENUNEA (ascultă): Trosnesc loviturile ca crăcile uscate sub picioarele mistreților... O! și mare părea!

ȘMIL: El? Cum trebuie să fie la măcel!

GENUNEA: Și ce puteri năprasnice!

ȘMIL: Când a zis Te fac bucăți, eu m-am văzut... Capul la răsărit, mâinile la apus și picioarele la dracu! (tresare și se strânge în Genunea.) Iar cineva...

GENUNEA: În goană... Să nu se fi întâmplat ceva domnului!

ȘMIL: Ce să i se întâmple?

GENUNEA: Mai întrebi?

ȘMIL: Așa e... Dar nu cred... Cine să-l apropie?

GENUNEA: Zi: Doamne ferește!

ȘMIL: Și dacă oi zice, ce? (Vine un soldat greu rănit. Se clatină.)

GENUNEA: Ce e? Vorbește!... Nițel vin... (Ostașul scutură din cap.)

ȘMIL: Ce ai? Unde ești lovit?

GENUNEA: Ce s-a întâmplat... căci s-a întâmplat ceva de pe înfățișarea ta...

Ostașul (se clatină): Am învins! (Cade și moare.)

GENUNEA (cu lacrimile în ochi): Ai învins! (Se pleacă și-l sărută.)

ȘMIL: Toți câți mor înving și sufletul lor scapă de chinul vieții! (S-aud buciume în depărtare. Vuietul bătăliei descrește, se stinge. S-aud buciume în apropiere. Vin din stânga Petru Rareș, vornicul Groza, logofătul Baloș, pârcălabul Liciu, vistiernicul Matiaș cu veșmintele rupte și pline de sânge. După ei, Mogârdici și Sandomir duc pe targă pe Corbea. Viteji, voinici și iunaci.)