Scena III
PETRU RAREȘ și MOGÂRDICI.
PETRU RAREȘ: Ai aflat?
MOGÂRDICI: Aflat, măria-ta.
PETRU RAREȘ: Eh...
MOGÂRDICI: Mă repezii la Miroslăvești. Acolo am descusut niște țigani. Cu câteva smochine și cu câțiva zloți, tot. Crasneș nu e bolnav și n-a fost bolnav...
PETRU RAREȘ: A! Și n-a fost bolnav?...
MOGÂRDICI: Două zile după ce s-a întors cu oastea hatmanului Mihu, a plecat înfășurat în mai multe bunzi la Miroslăvești, făcându-se că e bolnav...
PETRU RAREȘ: Făcându-se bolnav...
MOGÂRDICI: Acolo a picat și pan Cosma, și amândoi au tulit-o spre Novograd, ducând după ei mai mulți boieri de țară...
PETRU RAREȘ: Mai mulți boieri?
MOGÂRDICI: Și au dat devale...
PETRU RAREȘ: Crasneș, Cosma, prietenii Mihului, adună boieri de țară și pornesc... drept la Dunăre!
MOGÂRDICI: La Dunăre? Ferească Dumnezeu!
PETRU RAREȘ: Trec Dunărea la Oblicița și cad cu frunțilen tină înaintea padișahului Soliman!
MOGÂRDICI: Atunci, pe cine vând?
PETRU RAREȘ: Pe mine!
MOGÂRDICI: Pe... măria-ta?... O!
PETRU RAREȘ: Pe Ștefan cel Mare, pe Alexandru cel Bun, pe Petru Mușat, pe Bogdan, descălecătorul de țară, pe tine, pe viteji, pe iunaci, pe voinici, pe morți și pe vii, pe cei care sunt țărână la Bistrița, oase la Putna, și pe cei care vor închide ochii la Pobrata, și pe urmașii mei, și-ai lui Groza, și-ai lui Baloș, și-ai lui Matiaș, ș-ai lui Liciu, ș-ai Danciului, și pe tot neamul care se închină întru Hristos ca buni și drepți credincioși creștini!
MOGÂRDICI (dă-n genunchi): Iartă-mă, doamne...
PETRU RAREȘ: De ce?
MOGÂRDICI: Asta nu se poate!
PETRU RAREȘ: A! de câte ori n-am zis eu ca și tine!...
MOGÂRDICI (se ridică în picioare): Atunci... s-alerg să le dau de urmă...
PETRU RAREȘ: Le-am dat de urmă înainte ca s-o facă!... Mogârdici, nimic, nimănui... Câți ostași ai?
MOGÂRDICI: Două sute...
PETRU RAREȘ: Puțini!
MOGÂRDICI: Puțini, da buni! Poruncește-le să moară și...
PETRU RAREȘ: Le poruncesc să trăiască!... Tu cu Sandomir fiți p-aci... Când se va strânge Sfatul, închideți porțile și trageți zăvoarele...
MOGÂRDICI: Să trăiești, măria-ta... (Dă să iasă prin fund.)
PETRU RAREȘ: Știu eu?
MOGÂRDICI (se-ntoarce): Iată, colea, ce vorbă! (Îi sărută mâna.) Crasneș și Cosma sunt doi, douăzeci, și noi suntem ca puzderia, și creștem ca codrii, și ne umflăm ca apele... Zi să vie țara, și va dudui muntele de plăieși, și se va clăti valea de joseni... spovediți, împărtășiți, pregătiți să dea ortul popii împrejurul măriei-tale!
PETRU RAREȘ: Bine, Mogârdici, bine... E, acum du-te și fă ce ți-am spus. (Mogârdici iese prin fund.) O, norod bun, supus și viteaz! De n-ar fi și n-ar fi fost unii boieri închipuiți, și pizmași, și vânzători, am fi fost una, o apă și-un pământ, toți câți ne coborâm de la Râm, de o parte și de alta a muntelui, din pustele Ungariei și până la talazurile mării!... Ah!... visurile mele!... (Intră prin fund Baloș, Matiaș și Liciu.)
