ȘTEFĂNIȚĂ, BALOȘ, MOGHILĂ, OANA, HRANĂ, PETRICĂ, CĂȚELEANU, IEREMIA, SĂCUEANU, CONDREA, SIMA și CĂRĂBĂȚ.
PÂRCĂLABUL PETRICĂ: Iată, măria-ta, boierii pocăiți îți cer iertare...
VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Tu zici!
ȘTEFĂNIȚĂ: Dar tu?
VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Că scris a fost să-ncapă moștenirea lui Ștefan cel Mare pe mâna nevrednicului... (Mișcare între boieri.) ȘTEFĂNIȚĂ (se repede cu sabia scoasă): A!
LOGOFĂTUL BALOȘ (reținându-l): Măria-ta...
ȘTEFĂNIȚĂ: Vroiam să-i întorc cuvântul de unde ieșise!... O! răzvrătiților!
VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Nu ne-am răzvrătit, ne-ai răzvrătit!
PAHARNICUL SĂCUEANU: Ne-ai răzvrătit judecând singur în locul Divanului...
VISTERNICUL SIMA: Judecând fără de lege...
PÂRCĂLABUL CONDREA: Osândind fără dovadă...
VISTERNICUL IEREMIA: Pe Luca Arbore, cu care te vei întâlni în ziua judecății d-apoi...
COMISUL CĂȚELEANU: Și pe copiii lui, pentru care se răsculă lumea din Suceava...
VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Pe toți copiii lui! (Ștefăniță face semnul rostogolirii.) Da, da, pe Cătălin... Așa, așa l-ai rostogolit din vârful muntelui în prăpastie...
ȘTEFĂNIȚĂ (furios): Minți!
VORNICUL CĂRĂBĂȚ: ...ucizând pe Arbore de două ori, o dată când ai ucis pe fiu-său, a doua oară când ai scornit vicleșugul cu cartea, o dată că ți-a fost părinte când erai mic, a doua oară că ți-a pus coroana pe cap, lăsându-ți moștenirea strămoșilor tăi neclintită, lacom de slava cu care ar fi dorit să te vază încununat!
ȘTEFĂNIȚĂ: Minți!
VORNICUL CĂRĂBĂȚ: O! ce fățărnicie!
PAHARNICUL SĂCUEANU: Pe Cătălin îl urai pentru că strălucea printre viteji, pe Arbore pentru duhul lui cumpănit, dospit în pământul Moldovei și răsărit spre mântuirea ei!
ȘTEFĂNIȚĂ: Minți!
VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Pe Cătălin îl osândiși când doamna îi dete inelul în uralele mulțimii, pe Arbore când birui la sfat și trimise pe Luca Cârje să reînnoiască pacea cu Polonia!
ȘTEFĂNIȚĂ: Moghilă, să vie armașul!
OANA: Și mormântul e groapă și jitnița e groapă... întrunul se-ngroapă stârvul, în cealaltă bogățiile... (Armașul intră prin stânga în haine roșii și purtând pe umeri o sabie lungă.)
VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Ce-ar zice biata Oană când și-ar veni în minți și-ar vedea naintea ochilor?
ȘTEFĂNIȚĂ: Moghilă, mutul e odihnit?
MOGHILĂ: Odihnit.
ȘTEFĂNIȚĂ: A mâncat bine? A băut bine?
MOGHILĂ: Crez, măria-ta.
ȘTEFĂNIȚĂ: Nu ți-a spus?
MOGHILĂ: Cum să-mi spuie?
ȘTEFĂNIȚĂ: Da, bine zici... Toporul nu vorbește!
OANA: Zi mutului să vorbească și slăbănogului să umble... O! ce frumos doarme cu mâinile supt căpătâi... Nu, nu deșteptați pe Ștefăniță!
VISTERNICUL SIMA: Doarme!
COMISUL CĂȚELEANU: Visează!
VISTERNICUL IEREMIA: Un vis urât!
PÂRCĂLABUL CONDREA: Visul de pe urmă!
ȘTEFĂNIȚĂ: Hrană!... zi mutului să-și ascuță toporul și să puie tăietor un buștean de stejar destul de tare... pentru șase inși... Ce? nu te miști?...
SPĂTARUL HRANĂ: (ca și cum s-ar spăla pe mâini): Mă supui, doamne, poruncii măriei-tale, cum s-ar supune un ostaș să tragă în fratele lui...
ȘTEFĂNIȚĂ: Cu cine ești frate?
SPĂTARUL HRANĂ: Frate-n Christos...
ȘTEFĂNIȚĂ: A! bine... bine... Fă-ți datoria... (Hrană iese prin fund.) A!, boieri, a venit și rândul domnului...
VORNICUL CĂRĂBĂȚ: N-a venit... Va veni după-al nostru...
ȘTEFĂNIȚĂ (înfuriat): E rândul domnului să vă judece...
PAHARNICUL SĂCUEANU: Întâi ne osândește ș-apoi ne judecă!
ȘTEFĂNIȚĂ: Dac-ați fi venit pocăiți de fărădelegea făptuită, răsculând norodul împotriva domnului, poate că mila măriei mele...
VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Unde să fie mila?... Rugina stă pe fier, scoarța pe copaci, lumina-n soare, apa-n râuri și-n mări, și mila-n suflete! Mila măriei-tale unde-ar fi? În suflet?... Ai abur, n-ai suflet!
ȘTEFĂNIȚĂ (către Hrană, care intră): Degrab, degrab, Hrană! Nesocotiții aceștia au trăit prea mult! Fiecare din clipele lor sunt ani din viața mea! Nici popă, nici grijanie, nimic (se strâmbă epileptic), nimic...
VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Nimic din voia ta, ca să se împlinească ce este scris...
ȘTEFĂNIȚĂ: Ei, și ce este scris?
VORNICUL CĂRĂBĂȚ: Să murim de mână de ucigaș, ca și Cătălin, ca și Arbore, ca și Toader, ca și Nichita, ca toți care te-apropie ș-au sufletul curat!
ȘTEFĂNIȚĂ: A! a! ah! (Se repede cu sabia spre Cărăbăț și se oprește la sosirea Doamnei Tana.)