coloana era formată doar din noduri 
şi cratere de pumni în coaste 
asortate cu zâmbete strâmbe
şi-n spatele ei se găsea dreptatea abătută
cu spada risipirii-n mână
cu ochii-n patru că dacă se uită cineva, 
repede să ia poziţia de drepţi 

lumea se sprijinea toată 
pe şarpele vertebrat încolăcit
care-a fost încoace şi încolo
şi tot de unde a plecat s-a întors
urmându-şi calea lui cea mai scurtă
curbă de şarpe-nnodurat

colecţia de petice era garderoba lui
bineînţeles că ar vrea s-o arunce şi să-şi ia un costum lucios şi drept 
dar el e nodurile alea 
el e strâmbăciunea lumii 
el e nedreptatea, răul, suferinţa, scrâşnetul şi despărţirea lumii
sudate laolaltă şi numite după numele lui
şi nimic altceva nu e el.

decât poate un abur care dă sens nonsensului 
şi pe care-l pune la colţ şi-i zice: 
nu te cred, mă! 

decât poate o alergare entuziastă 
cu ochii mereu la minge
să nu cumva să se strice jocul lor 
că jocul lor e jocul lui
şi-are să le dea mingea înapoi 
deşi i-o trimit în cap mereu 
are să le-o înapoieze cu ceea ce numeşte bunătate 

că şi ei, drăguţii, tot cu bunătate i-au spart capul 
şi i-au rupt spatele 
că pe ei nu-i interesează lumea să stea dreaptă 
ci el să stea drept, 
auzi tu bunătate!