Auzi, ierusalime!

am puterea întreagă, 
oamenii mă ascultă, 
gândul curge în privire
şi ei îl culeg în găleţi goale şi-l împlinesc
cu ochi strălucitori.
mintea mea ţine loc de braţ şi de sabie.
braţul meu stâng e amorţit
iubirea, numai iubirea

privirea mea e privirea lumii

am braţele voastre, toate
mii de braţe, gata să ne slujească
pe mine şi pe tatăl şi pe bunătatea apelor

nu vă uitaţi între praf şi lumină
să vedeţi ce e: numai lumina este
praful e din cauza voastră
voi sînteţi de vină
păcătoşilor
proştilor

eu nici nu văd praful, aşa de sfânt sînt
eu nici nu-l văd
ha!

braţele voastre îndeplinesc
gândul meu cel mai nebun
braţele voastre nervoase mă slujesc
în neştiută şerbie

şi locul în care n-a pătruns nimeni, înzidit, 
ai cărui pereţi s-au durat de la potop
vechi zidurile ierusalimului, au crescut
necredincioşii nu pot intra înăuntru

nimeni nu-mi calcă voia
şi nimeni, nici tu, nici tu, nu îndrăzniţi
nu îndrăzniţi, oribile creaturi supuse
să încălcaţi voia mea primordială
care de la tatăl purcede.

or eu nu vreau ca ierusalimul să fie pângărit,
oraşul alb cu străzi murdare
cu poarta bine zăvorâtă, să nu intre seara.
în noroiul din colţuri zac ochi zdrobiţi zemoşi
care mă urmăresc din spate;
„la o parte, femeie, ei sînt acum familia mea,
ei care nu mă pot urma până nu-şi urăsc mama şi tatăl”
aşa strig pe străzi dărâmând tejghele.

dar braţele voastre îmi urmăresc privirea
şi-au înjghebat deja o cruce,
spinările voastre o urcă
şi ochii voştri tăioşi adaugă pietre pe zidurile ierusalimului, 
cât de înalt e, tată, cât de înalte-au crescut zidurile
şi nimeni, nimeni nu le poate trece?

în carte scrie cu literă strâmbă şi neagră:
prooroci din pustie cu ochi înfiorător de coloraţi
mă vor răstigni
ochii lor au citit scriptura, ochi literaţi, ochi experţi şi verzi
şi se reped s-o împlinească,
ochi farisei, neputincioşi şi ipocriţi.