Înaintea timpurilor tulburi

înainte ca eu să vorbesc

înainte ca tataia-l meu să vorbească

înainte ca Mihai Viteazul şi ţăranii abătuţi de pe moşiile lui să vorbească

şi a tuturor compatrioţilor care mi-au creat lumea

nu credeam să existe mare lucru.

În acea vreme adâncă s-a născut greul cuvânt pămînt.

Pămînt, adică cât pămînt ai tu, cât pămînt am eu,

o să ne mănânce pămîntul.

Pămîntul e un cuvânt care răsare 

din despicătura neistoriei oamenilor care m-au inventat

pe mine şi pe oa şi pe ciune şi pe iţă 

şi li s-a părut lor că aşa sună bine

şi aşa a fost;

din lumea aceea îmi vine pămîntul

din lumea oamenilor care l-au muncit

oameni buni care scot vara trei rânduri de sare de pe cămăşi

oameni vechi

oameni ascunşi şi cam drepţi şi piezişi şi temători,

oameni cum au fost de la început.

Şi totuşi datele sînt certe:

înainte de ţărani, de mongoli, de bărbat şi de bătrân

înaintea lui tataia şi a facerii pămîntului

cetăţeni umblau cu afaceri urgente printre edificii publice 

pe trotuar.