Pe plajă

— Vă rog să plecați de aici.

Plaja e inundată de un soare greu, o femeie s-a așezat epuizată să se liniștească pe un șezlong la umbră. S-a întins și, cum a închis ochii, a apărut o fetiță.

— Tu lucrezi aici? s-a ridicat femeia.

— Da, și nu mai aveți voie să rămâneți.

— De ce?

Serveuza se uită în spate, înspre restaurantul de care ține segmentul de plajă. Nu știe ce să răspundă și în loc de răspuns întreabă din fundul gâtului :

— Ă?

Femeia își ridică resemnată rucsacul, se ridică de pe șezlong și pleacă pe plajă, mai departe, în căldura sufocantă.

Deasupra, soarele, iritat și neiertător, ca un ochi ce urmărește cele ce se întâmplă, se constituie în singur judecător al scenei.

— Nu vreau! se aude de undeva din cafenea din spatele rândurilor de șezlonguri. Nu vreau ca să se mai așeze pe plaja mea toate cerșetoarele.

Femeia se îndepărtează, cărându-și în spate rucsacul negru ca un blestem, sub lumina care arde. E slăbuță și înaltă, își duce rucsacul puțin aplecată.

Soarele urmărește totul din cer, ca un ochi enorm din care curge necondiționat căldură, valuri-valuri, căldură și ură la un loc.