Steaua galbenă

Când a citit în ziar cum Conducătorul a luat hotărârea ca jidanii să poarte în piept o stea galbenă, lui Itai Leiberman i s-a părut mai întâi ciudat.

Dar Itai Leiberman avea principii. El credea în țara sa, se considera demn cetățean al României. El credea prin urmare în puterea și importanța dreptului și a hotărât să respecte pe deplin legea.

A descusut bluza galbenă, a tăiat-o în bucăți. Bucățile le-a tăiat și decupat în steluțe. Și-a cusut cu artă în piept, peste haina neagră, și peste cămașa roz, și peste alte multe bluze, stele galbene. În fond, și-a spus, el este evreu și ca atare trebuie să se mândrească cu ceea ce îl distinge. Este normal atunci să-și arate în primul rând steaua, și nu să o țină ascunsă. Conducătorul a hotărât bine, s-a decis Ițic, e drept că și nouă, jidanilor, ne cam place să ne ascundem.

S-a îndreptat către Obor apoi, pe strada Dealul dintre vii, unde trebuia să închirieze o cameră la etajul doi, la mansardă.

Matroana i-a ieșit în față, veselă, gâfâia de căldură, foarte încântată că are chiriaș, aici nu prea se înghesuie nimeni să vină. Apoi i-au căzut ochii pe steaua galbenă din piept:

— Exclus! i-a trântit atunci ea, și l-a dat afară.

Itai Leiberman era un bărbat puțin timid dar nu era timorat. A căutat să o convingă.

— Afară! a urlat matroana și gâfâia.

Gâfâia matroana de căldură, avea ochii mici și negri ieșiți din orbită și mânuța grasă cu care indica vag o direcție. Pe brațul gras ridicat atârna pielea precum prosoapele întinse la uscat, iar degețelele grăscioare îi indicau să plece. Itai Leiberman, bărbat singur și fără familie, a fixat un moment cu o privire tulbure carnea dezvelită.

— Afară! Să nu aud!

O clipă, lui Itai Leiberman i s-a părut că ce bine i-ar sta cu un pumn plasat exact între ochii aceia, mici și exoftalmici. Dar Itai Leiberman nu era un om violent. Nehotărâtă și grăscioară, matroana părea că se miră ea însăși că are puterea să arunce pe drumuri un om ca Itai Leiberman, care avea steaua galbenă cusută în piept.

Itai Leiberman nu s-a lăsat. S-a așezat la cafenea, a cerut Universul, a inspectat rubrica de anunțuri, a notat pe hârtiuță. S-a dus și pe Pitar Moș, și lângă Palatul Agricola-Foncierea, și la Marmoroș și pe Șelari, și lângă biserica Sf. Nicolae. De fiecare dată, era dat afară, și câte-o matroană striga:

— Exclus! Afară!

A oftat Itai Leiberman.

Seara, la lampă, și-a inspectat vesta prăfuită și a analizat steaua prinsă în piept. I s-a părut o clipă urâtă, așa șifonată și prăfuită cum era, steaua lui David, steaua galbenă, moștenirea părinților săi.

Și-a spus că e tot ceea ce are de la ei.

Și-a dat seama că o privește cu ochii dușmani ai persecutorilor săi și a pipăit atunci stofa și a mângâiat steluța galbenă.

A plâns Itai Leiberman. Apoi a adormit.