Înalt vs. popular.

Prima dintre tensiunile constitutive ale burgheziei de care ne vom ocupa este legată de problemele de status ale acestei clase. Dau termenului de „status” sensul pe care îl are la Max Weber, deductibil din următoarea definiţie: „Vom denumi modul în care prestigiul social este distribuit într-o comunitate între grupurile tipologice care participă la distribuţie ordine de status”1. Spre deosebire de Marx şi de marxişti, care definesc clasele strict din perspectiva locului ocupat în procesul de producţie şi de redistribuţie, Max Weber remarcă existenţa acestui plan, specific social, al prestigiilor, al „onoarei” – corelat cu structura legislativă şi cu cea economică ale unei societăţi, dar totuşi distinct de acestea.

Din perspectiva statusului, burghezia avea, în zorii modernităţii, o mare problemă. Analizând arhivele clericale franceze din secolul al XVIII-lea (considerat „oficial” ca unul al Luminilor şi al afirmării burgheziei), Bemhard Groethuysen a reconstruit o ideologie a ostilităţii faţă de burghezie foarte adânc înrădăcinată.2 Viziunea asupra vieţii atestată de aceste documente permite doar două căi de a atinge, cu mijloace umane, măreţia: puterea şi umilinţa. Prima cale este rezervată seniorilor, ale căror autoritate şi strălucire reprezintă emanaţii divine, cea de-a doua aparţine de drept săracilor, celor a căror condamnare la trudă şi suferinţă, la penitenţă, poate deveni, din perspectiva salvării sufletului prin imitaţie eristică, un veritabil privilegiu şi o formă alternativă de nobleţe. Potentes şi humilis prezintă, fiecare în felul său, semnele unei elecţiuni şi întruchipează atribute complementare ale Divinităţii. Burghezii însă se trezesc aruncaţi în afara acestui tablou. Existenţa lor nu este doar inutilă, ci de-a dreptul ofensatoare faţă de planul Creaţiei. Faptul că nu pot fi situaţi în niciuna dintre stările motivate ontologic şi metafizic îi văduveşte de „realitate” şi de demnitatea unui „destin”.

În momentul în care avansul modernităţii face posibil ca identitatea socială să fie deschisă dezbaterii, opţiunilor, actelor de voinţă, burghezia încearcă să se resitueze înăuntrul unui imaginar social încă marcat de prejudecăţile pe care le-am descris mai sus. Problema esenţială, pentru o clasă caracterizată prin continua îmbunătăţire a condiţiei sale economice, devine dobândirea prestigiului simbolic şi a autorităţii. Atât timp cât rămâne înăuntrul logicii simbolice a Vechiului Regim (care concepe statutul social ca întemeiat ontologic), burghezia îşi poate dobândi prestigiul numai prin asocierea (şi, la limită, identificarea) cu una dintre stările deja prestigioase: nobilii sau „truditorii”.