Thomas Mann: primul paradox

În cele ce urmează, vom încerca un studiu de caz privind elaborarea „nostalgiei” nobiliare ca soluţie identitară burgheză. Concret, ne vom opri asupra evoluţiei intelectuale a lui Thomas.

Mann – alegerea fiind justificată prin două argumente. Mai îhtâi, scriitorul este interesant tocmai pentru dinamica imprevizibilă şi spectaculoasă a convingerilor sale. Apoi, pentru că discursul public al lui Thomas Mann a contat, la un moment dat, cu adevărat în planul politicii reale.

„Momentul zero” al parcursului pe care încercăm să-l reconstruim este constituit de epoca ataşamentului nietzscheean al scriitorului. în volumul de eseuri Betrachtungen eines Unpolitischen, Mann respingea ideea de Zivilisationsliterat (echivalentul „intelectualului” francez din perioada eroică a protestului dreyfusard) şi de „literatură” în general, considerată drept expresia unei civilizaţii „romane” a raţionalităţii atotputernice şi a democraţiei „mecanice”.4 „Literaturii” – produs al „sterililor” avocaţi ai liberalismului – îi este opusă „Cultura”, care ar reprezenta un fruct al intuiţiei, devoţiunii, uceniciei iniţiatice.5 Din această perspectivi, Thomas Mann îl considera pe fratele său, romancierul Heinrich Mann, care îmbrăţişase idealurile de justiţie socială ale lui Emile Zola (deci ale spiritului francez) şi care se opusese cu vehemenţă militarismului şi apologeticii naţionaliste germane, un „trădător”.6

După cum arată Wolf Lepenies, rolul de apărător al „culturii” aristocratice împotriva „civilizaţiei” burgheze, asumat în 1918, îl punea pe Thomas Mann într-o poziţie destul de ciudată, deoarece, până în acel moment, principala sa operă era romanul Casa Buddenbrook, pe care Mann însuşi îl numea, într-o scrisoare din 1913 către fratele său Heinrich, ein Burgerbuch.1 în acest roman, Thomas Buddenbrook apare „nu doar ca simbol al Burger-ului german, ci şi ca o întrupare a modernului bourgeois” % Atitudinea lui Mann faţă de acest bourgeois modern nu este nici dispreţuitoare, nici ironică. Pentru a înţelege de ce, totuşi, contradicţia dintre opţiunile sale din 1913 şi cele din 1918 este numai aparentă, să reflectăm asupra unui pasaj din Consideraţiile unui apolitic:

Max Weber, la Heidelberg, şi, pe urmele sale, Emst Troeltsch s-au ocupat cu „etica protestantă şi spiritul capitalismului”, idee dusă până la ultimele ei consecinţe de afirmaţiile lui Wemer Sombart, din lucrarea sa Der Bourgeois, apărută în 1913, care interpretează întreprinzătorul capitalist ca pe o sinteză între erou, negustor şi burghezul tradiţional [Biirger]. Că are dreptate, reiese clar din faptul că eu, ca romancier, am reprezentat epic această teorie, cu doisprezece ani înainte ca el să o expună: aceasta presupunând că figura lui Thomas Buddenbrook, întruparea anticipată a ipotezei sale, nu a exercitat nici o influenţă asupra gândirii lui Sombart.”

Este evident că, în 1918, pentru Thomas Mann etica protestantă implică etica eroică, iar strategia identitară a burgheziei pe care o propune este o sinteză între „eroi” şi „negustori”. Burghezia îşi poate asuma destinul „înalt” al îndrăznelilor agresive şi al încrederii în sine a nobilimii războinice. Această viziune despre burghezie este perfect consistentă cu tezele dezvoltate în eseurile „apolitice” ale romancierului.