Identitatea burgheză şi suprarealismul.

Postularea pozitivă a subconştientului de către Sigmund Freud avea să ofere o bază de agregare, radicalizare şi „universalizare” diverselor experimente estetice de cartografiere a visului. Mişcarea cel mai puternic impulsionată în explorările sale de către ştiinţa psihanalitică a fost, după toate aparenţele, suprarealismul. Tovarăşii şi discipolii lui Andre Breton luau atât de în serios explorarea subconştientului şi a energiilor psihice, încât au înfiinţat un „Centru de cercetări suprarealiste”.2 Funcţia acestuia era să dea aparenţa obiectivităţii şi aplicaţiei experimentelor mediumnice colective întreprinse de membrii grupării.

Ceea ce nu ştiau însă suprarealiştii era faptul că, în pasiunea lor pentru ocult, pentru expansiunea limitelor conştiinţei, pentru descătuşarea forţelor subterane ale psihicului, nu erau doar continuatorii gnozelor romantice de la sfârşitul secolului al XVIH-lea. Sfârşitul secolului al XlX-lea fusese şi el martorul unei uimitoare epidemii de ocultism, a cărei arie de răspândire se întinde de la Mark Twain până la Mallarme. Fenomenul cel mai interesant însă este asocierea pasiunii pentru ştiinţele naturale şi a încrederii în metodele pozitive cu fascinaţia supranaturalului, istoricul Samuel Hynes observă, cu privire la Anglia postvictoriană:

Termenul „psihologic” însuşi era apropriat de grupări dintre cele mai diferite: pe de o parte, spiritualiştii foloseau termenul pentru a-şi descrie experimentele (atât Psychological Review cât şi Psychological Magazine erau publicaţii dedicate în întregime ezoterismului şi ocultismului), în timp ce, pe de altă parte, cercetătorii „fenomenelor psihice” se vedeau ca oameni de ştiinţă empirici, angajaţi în extinderea frontierelor cunoaşterii psihologice. Aceste grupări eterogene aveau în comun doar respingerea limitelor înguste ale materialismului mecanicist Psihologia – considerată în sens larg (şi oarecum imprecis), astfel încât să includă toate aceste mişcări – a devenit, în ultima perioadă a epocii victoriene şi în epoca edwardiană, o mişcare de eliberare echivalentă, în ştiinţă, cu ceea ce reprezenta mişcarea pentru sufragiu în relaţiile sociale şi socialismul în politică/… /. ^ în 1882, de exemplu, se înfiinţează The Societyfor Psychical Research, cu scopul de a cerceta „o masă de fenomene obscure care, în momentul de faţă, se situează la marginile cunoaşterii noastre organizate”.4 Faptul că această societate număra printre membrii ei un pasionat al ştiinţelor oculte ca Yeats nu este cu nimic surprinzător. Dar, alături de excentricul irlandez, se regăseau personalităţi respectabile ale lumii politice, literare şi chiar clericale: Arthur Balfour, viitor prim-ministru, John Ruskin, John Addington Symons, reverendul C. L. Dodgson (Lewis Carroll), soţia arhiepiscopului de Canterbury, episcopul de Ripon. William James, Jung şi Freud erau membrii corespondenţi, Mark Twain era asociat activităţii societăţii, iar în 1885, personalităţi ca Gladstone şi Tennyson acceptă să devină membri de onoare.5

Samuel Hynes caracterizează societatea drept „un amestec de metodă ştiinţifică şi entuziasm religios”.6 în ceea ce priveşte dimensiunea ei rezonabilă, trebuie spus că societatea trimite pe unul dintre membri în India, pentru a dovedi falsitatea teoriilor faimoasei doamne Blavatsky. De asemenea, încurajează şi finanţează studii privind personalitatea multiplă, percepţia extrasen-zorială şi isteria şi are o contribuţie în introducerea în Anglia a teoriilor lui Charcot şi apoi a teoriilor freudiene. În acelaşi timp însă interesul pentru subiecte apropiate spiritualismului este mereu prezent: nuiele fermecate, spiriduşi, case bântuite şi – iată, în sfârşit, elementul care ne readuce la firul principal al discuţiei -scrierea automată.7

Este interesant să observăm că universul de preocupări al acestei societăţi postvictoriene, conţinând membri marcanţi ai establishment-ului academic, literar şi politic, se suprapune în foarte mare măsură peste arealul obsesiilor suprarealiste. Aceeaşi combinaţie de fervoare mistică şi precizie pozitivistă caracterizează şi întreprinderile „Centrului de cercetări”. Psihologia experimentală, tradiţiile oculte, magia sunt convocate şi de către suprarealişti pentru a depăşi barierele „cunoaşterii organizate” şi „materialismul mecanicist”.

Afinităţile dintre Societatea pentru Cercetarea Psihicului şi Centrul de cercetări suprarealiste nu trimit, în mod evident, către o influenţă directă. Dar existenţa lor ne arată, încă o dată, continuitatea „fantasmatică” dintre mentalitatea şi gândirea burgheză şi mediile intelectuale radicale. Testarea apropierilor posibile între gândirea magică şi simbolică şi gândirea pozitivistă, inspirată de intuiţia energiilor şi potenţialităţilor imense ale psihicului, a faptului că subconştientul este „putere”, începe ca o preocupare a spiritului burghez. Manifestele suprarealiste pot fi şi ele citite ca relatări ale descoperirii experimentale a forţei inimaginabile a dorinţelor şi fantasmelor.

Diferenţa intervine însă în punctul în care suprarealiştii încearcă să atragă atenţia revoluţionarilor de profesie asupra rezultatelor „cercetărilor” lor.8 Apropierea acestora de partidul comunist, singurul considerat suficient de antiburghez, este motivată de fervoarea de a transmite revelaţia potenţialului revoluţionar al viselor şi fantasmelor. Singurul ideolog al revoluţiei care a luat în serios, într-o oarecare măsură, somaţiile suprarealiste a fost Lev Troţki. Dialogul cu suprarealiştii a devenit posibil abia după debarcarea sa de către Stalin, într-un moment în care, din exilul său mexican, Troţki îşi căuta cu disperare aliaţi.9

Reformulându-şi programul, în contact cu materialismului istoric, suprarealiştii vor susţine că revoluţia trebuie să avanseze simultan pe două fronturi: unul exterior, al relaţiilor de producţie şi de proprietate, celălalt interior, al eliberării de sub tirania interdicţiilor religioase, etice, ideologice, sexuale. Prin acest dualism, impactul proiectului lor ca proiect revoluţionar se reduce mult. Energiile psihice nu sunt singurele chemate să transforme lumea. Revoluţiei onirice, faimoasei „cooperativizări a subconştientului”, i se aplică proteza ciudată a programelor de naţionalizare a industriei şi cooperativizare a agriculturii.10