Revoluţia psihedelică.

Câteva decenii mai târziu, într-o realitate politică şi socială complet diferită, în punctul culminant al efervescenţei revoluţionare din mediile studenţeşti ale anilor ‘60, Timothy Leary declara că LSD-ul este „sacramentul care vă va pune în contact cu înţelepciunea de două milioane de ani acumulată înăuntrul vostru”.11 Datorită LSD-ului, specia umană ar urma „să evolueze spre următoarea fază, care este aceea a evoluţiei atemporale, fapt străvechi al reîncarnării pe care întotdeauna l-am purtat în adâncul nostru”.12

Extrema excentricitate a acestui program a fost descrisă de Theodore Roszack, unul dintre primii analişti ai contraculturii anilor ‘60, prin formula sarcastică „darwinism psihedelic”.13 Deşi Roszack adoptă o poziţie de simpatie faţă de mişcările de înnoire artistică, filosofică, politică sau socială ale epocii, el sancţionează, totuşi, cu severitate ceea ce consideră a nu reprezenta decât excesele ridicole sau periculoase ale minţilor prea înfierbântate, în rândul cărora este plasat şi Timothy Leary.

Cu toate acestea, trebuie să precizăm că autorul incitărilor la Revoluţie prin LSD era destul de departe de imagâhea convenţională a profetului apocaliptic. Specialist în psihologie gestaltistă, el avea în spatele său o foarte onorabilă carieră ştiinţifică. În pofida formelor bizare pe care le-a ales mai târziu pentru a-şi expune doctrinele, Leary nu a fost niciodată acuzat de semi-doctism şi nici de lipsa acuităţii intelectuale. În plus, după cum.

Theodore Roszack însuşi recunoaşte, la îhtâlnirile din campusurile universitare dedicate predicării noii religii a LSD-ului, Leary se prezenta şi era întâmpinat „cu toată solemnitatea unui Crist după înviere”. U.

Cartea cea mai semnificativă, sub aspectul impactului social, publicată de Timothy Leary, se intitulează Politicile extazului (1968). Aici, straniul terapeut împinge la ultimele consecinţe ideea unui efort al conştiinţei individuale de transgresare a propriilor limite şi de vindecare a nevrozei care o face să se polarizeze negativ faţă de lumea exterioară sau faţă de perspectiva propriei extincţii. „Politicile extazului” deschideau perspectiva unei transformări globale a societăţii, antrenate de expansiunea conştiinţei. Fără a da prea multe detalii despre modul în care o asemenea societate ar putea fi guvernată sau despre modul în care ea şi-ar asigura reproducerea fizică şi culturală, Leary exprima, totuşi, convingerea neabătută că o asemenea transformare este posibilă şi că „extazul” poate fi şi trebuie pus în slujba schimbării politice.

Împrumutând unul dintre termenii la a cărui popularitate Leary însuşi a contribuit fundamental, vom numi acest proiect „revoluţia psihedelică”. În ciuda conotaţiei ludice a adjectivului, originile sale se află în limbajul farmacopeic, de unde autorul Politicii extazului l-a şi împrumutat, în calitatea sa de psiholog practicant. În Dicţionarul Oxford, la intrarea psychedelic putem citi că termenul provine din combinarea a două cuvinte greceşti, substantivul psyche, cu sens binecunoscut şi verbul deloun, a face manifest, a revela, provenind el însuşi de la adjectivul delos, limpede, luminos. Despre familia drogurilor psihedelice aflăm că „produc o transformare a conştiinţei, în special o senzaţie de expansiune, printr-o acutizare a percepţiei senzaţiilor, emoţiilor, motivaţiilor subconştiente (adeseori prin halucinaţii simbolice) ’.15. ‘.

Mitul revoluţiei psihedelice, bazat pe reprezentarea unor inepuizabile posibilităţi ale psihicului şi pe convingerea că acesta este însăşi forţa generatoare a lumii, se răspândeşte rapid în muzica rock, pictura experimentală, cinematografie, literatura cultă sau populară. Unul dintre cele mai celebre filme ale regizorului Ken Russell, Altered States (1982), este legată, direct de teoriile lui Leary despre tehnica de a atinge cele două milioane de ani de înţelepciune „stocaţi” în corpul nostru. Autori SF ai „Noului Val” din anii ‘60, ca Phillip Jose Farmer, Norman Spinrad, Harlan Ellison, Robert Heinlein şi, în primul rând, Phillip K. Dick, explorează cu toţii perspectiva amplificării energiilor psihice până în punctul în care „realitatea obiectivă” îşi pierde orice relevantă.16