Lupul și lupușorul

Un lup pe puiul său voind să-l ispitească,

De este vrednic el în breasla părintească,

L-au fost trimis odată

La margine să vadă:

Pe unde-s oile? Cum stau păstorii lor?

Și nu cumva ar fi vreun prilej ușor,

Măcar cam cu păcat,

Să capete vânat?

S-au dus și au venit flămândul lupușor,

Zicând: "Eu am aflat pe astăzi bună masă:

Cole sub deal se pasc mulțime de oi grasă;

Putem întru ales vreuna să luăm

Și să mâncăm."

— Da' bine, de păstor tu nu-mi spui ce-ai aflat?

Bătrânul lup au întrebat.

— Păstorul, precum spun,

E deșteptat și bun,

Iar câinii, i-am zărit, sunt slabi și puțintei,

Nu-i grijă despre ei.

— De este chiar așa, eu tot nu mă unesc

La turmă să pornesc —

Răspunse lupul — căci de nu-i păstorul prost,

Apoi el câini mișei nu ține.

Să mergem noi mai bine

Pe unde eu am fost,

Și știu că sunt câini mulți, dar e păstorul prost.

Iar unde e păstorul de nimică,

Nici câinii nu-s de frică.

Share on Twitter Share on Facebook