Măgarul au văzut pe o privighetoare.
— Prieteno, i-au zis, mă rog să mă asculți:

Eu tot am auzit o vorbă de la mulți,

Că tu întru cântări ești meșteriță mare,

Și iată, acum vreu

De iscusința ta să judec singur eu.

Iar buna păsăruică, pornită spre cântare,

Când liniștit, abia

În sine ciripea,

Când tare șuiera,

Când glasu-i tremura,

Apoi, prin dulcea ei strigare,

Întru a dragostei cei gingașe plecare

Pe amorașul său chema,

Și rediul desfătat, cântarea-i răsuna;

Iar lumea ascultând

Tăcea și se mira.

Măgarul însă de pământ

S-au rezemat cu fruntea,

Și au răcnit așa: „Tu versuri ai plăcute,

Dar când ai asculta

Cucoșul de la noi, mai bine ai cânta.”

Acestea auzind în suflet s-au jignit

Acea privighetoare

Și de atunci au contenit

Pentru măgari a sa cântare.

Dumnezeu să ne ferească

De judecata măgărească.