Racul, broasca și știuca

Racul, broasca și o știucă

Într-o zi s-au apucat

De pe mal în iaz s-aducă

Un sac cu grâu încărcat.

Și la el toți se înhamă:

Trag, întind, dar iau de samă

Că sacul stă neclintit,

Căci se trăgea neunit.

Racul înapoi se da,

Broasca tot în sus sălta,

Știuca foarte se izbea

Și nimic nu isprăvea.

Nu știu cine-i vinovat;

Însă, pe cât am aflat,

Sacul în iaz nu s-au tras,

Ci tot pe loc au rămas.

Așa-i și la omenire,

Când în obște nu-i unire:

Nici o treabă nu se face

Cu izbândă și cu pace.

Share on Twitter Share on Facebook