PSALMUL 104 

Rugaț Domnul și-l strigaț pre nume*, Oamenii toț ce sunteț pre lume, Să daț veste și-n păgânătate De-a lui fapte ce-s cu bunătate. Cântațî-i lui cântecul cu cinste Și-i povestiț minuni de mainte. Vă lăudaț cu svântul lui nume, Să să veselească toț din lume Carii cearcă să știe pre Domnul, Cu inemă curată tot omul. 

5, 5.

Pre Domnul cercaț să vă-ntărească, Să vă svânta lui față prăvască. Minuni ce-au făcut să țâneț minte Și de șanțuri dintăi, de mainte. Din svântul său rost ce-au dat giudețe, În svânta sa lege să să-nvețe. A lui Avraam svântă sămânță, Ce slujiț la Domnul cu credință, Hiii lui Iiacov ce i-au Domnul 

Ales șie, precum ști tot omul. Domnul nostru ce ș-au dat cuvântul Și tocmala preste tot pământul 

Ș-au adusu-ș de lege aminte Și de cuvânt ce-au zâs de mainte, De-au poruncit preste mii de rude, Și preste tot neamul să răspunde, 

Cu Avraam ce ș-au dat cuvântul Și cu Isaac, cu giurământul Ce-au pus cu Iacov de-nvățătură, 

Cu Izráil în veci legătură, Zâcând : „Îț voi da țara ce țâne Hanaanul din zâle bătrâne, Jirebia ta cea măsurată Și de Hanaan împresurată“. Că la număr aveai ceată mică Și casa ta era puțântică, Când umblai mutându-te prin țară, Ca un oaspe tinzând cort afara. Și te mutai din limbă pre limbă, Și di-mpărățâi nepățând scârbă. N-au lăsat om să te asuprească, 

Nice pre-mpărat să te mâhnească : „De unșii miei nime să s-atingă, Să facă prorocilor miei tângă“. Și trimisă Domnul foame-n țară, De-aducea de-aiuri pâinea cu cară, 

’

Că strică Dumnezău din tot viptul, De să fece foame-n tot pământul. Trimisă nainte-le pre omul, Pre Iosif1, iubitul de Domnul, Ce l-au datu-l frațâi pre vânzare La robie fără scumpărare, De-l zgârciră-n obez cu-nchisoare, Heri prin suflet i-au dat în prinsoare, Pănă i-au venit ce-au zâs cuvântul, De ș-au făcut veste-n tot pământul. I-au dat Domnul cuvânt de strânsoare, Și-mpăratul l-au scos din chisoare, Trimisă de-l scoasă din șerbie Boiérin, de-i dede slobozâie. Și-l pusă-mpăratul domn în casă Și-ntr-avere-ș mai mare-l aleasă, Preste boieri, și să sfătuiască, Ca pre sine să-i înțălepțască Bătrânii lor și să le dea minte Tuturor ce sunt mai denainte. Și-ntră Iacov la Hamos în țară, Și izrailtenii s-așezară Și crescură de să înmulțâră, Și pizmașii stătură cu pâră, 

1 Pronunțat I-o-. 

Făcându-le ură la-mpăratul, 

Cu inemă strâmbă din tot sfatul, Cu-nșelăciuni să le facă smântă 

În șerbi ce-are Domnul gloată svântă. Trimisă pre Moiséi, a sa slugă, 

Și pre Aron ce-au ales să-ș ungă. Pusu-ș-au la dânș Domnul cuvântul 

Cu minuni să facă-n tot pământul, Toată țara lui Hamos să vază 

Pentru Izrail ce să lucrează. Trimisă-ntunerec în tot omul 

Ce mâniară în grai pre Domnul. Toate apele le fece crunte, 

De-au murit tot peștele de frunte. Izvorât-au broaște-n toată țara, 

De să va-ntr-înș pomeni ocara, Că și la-mpăratul giuca-n haine, 

Pren sicrie și prin toate taine. Muște cânești le-au trimis cu ace, 

Și de múșini n-avea-ncătro face. Ploaia, smida le-au umplut și focul, 

De-au țara ars ș-au bătut cu totul. N-au scăpat de vii rodită viță, 

C-au și scoarța ros de pre mlădiță. Somochinii toț ce făcea roadă 

’

Smida strică, și tot pom de coadă. Trimisă lăcustă și omidă 

De mâncară ce-au rămas de smidă, Cât n-au rămas nemică verdeață 

De otavă, de buriană creață. Și le bătu toată pârga-n țară, 

Și de-averea lor să scuturară. Și ș-au scosu-ș din șerbie Domnul, Cu argint, cu aur, pre tot omul. Și nu era nime să să sâmță În răgúla lor cu neputință. Și păru eghiptenilor bine Că-i porniră de sârg dintru sine, Că inema le era-ngrozâtă De puterea Domnului cea svântă. Și le tinsă Domnul umbră groasă, De le făcea zua răcoroasă, Iară noaptea le schimba-n lumină, Cu núor de foc, ca-n zî senină. Și cerșură de le-au dat crâsteie1 Și potârnichi de căra cu speie. Și din ceri le-au trimisu-le hrană, De să săturară toț de mană. Le-au scos izvor din piatră la sete, De bea apă toț fără scumpete. Ca ș-au adus Dumnezău aminte De svântul său cuvânt de mainte, Cătră Avraam ce-au zâs c-a face, Că-i va crește sămânța cu pace. Și ș-au scosu-ș Domnul cu tărie Oamenii săi cătră bucurie, Și ș-au dat aleșilor să-ș facă Veselie-n viață, să le placă, Împărțându-le țări desfătate, Cu avere și cu bunătate, 

1 Poate fi citit și cârsteie. 

De să așezară-n țări păgâne, Împărțându-ș ocine streine. Pentru ca să-i țâie giurământul Și să-i cerce legea și cuvântul.