Că răul și păcătosul

Ș-au deșchis asupră-mi rostul 

Și cu-nșelătoare limbă

Grăiesc asupră-mi cu scârbă,

Cu graiul lor cel de ură,

Împregiur de-m fac trăsură. 

Și mă luptă scornind sfadă,

Să-m facă-n deșert dosadă. 

În loc ce-ar hi să-m priiască,

Vor de rău să mă grăiască. 

Iară eu din vreme lungă

Am făcut pentru dânș rugă, 

Și pentr-a mea bunătate

Pun asupră-mi răutate, 

Și-m sunt cu grea urâciune

Pentru a mea plecăciune. 

Ce să pui pre păcătosul

Să-i oprească tot folosul, 

Și pre dracul din direapta

Să i-l pui, când vei da plata. 

Când i s-a face giudețul,

Să-l scoață de gât cu hățul, 

Și ruga la greutate

Să i să-ntoarcă-n păcate. 

Zâlele să-i tai și vacul,

Boieria să-i ia altul, 

Și cuconii să-i rămâie

Cu muierea-n sărăcie. 

Și să-i strămutez ficiorii

Să ceie cu cerșetorii, 

Să fie goniț din casă 

Și din odihnă să-ș iasă.

Și datornicii să-i cerce

Averea toată ce-ș fece,

Și streinii să-i apuce

Agonisita cea dulce.

Să n-aibă să-i osfintească,

Nice săracii să-i crească,

Ce să pieie cu ocară,

Cu tot rodul său din țară.

Într-un rând de rod ce trece,

Cu tot numele să-ș sece,

Să să-ntrebe și păcatul

A părinț ce-au aplecatu-l,

Și să n-aibă osfinteală

Maică-sa despre greșală.

Și să le fie cu Domnul Pâra, să-i vază tot omul

De pre pământ cum s-or șterge,

Pentr-a lor fărădelege,

Că nu ș-au adus aminte

Să facă milă-nainte.

Ce când i-au venitu-i toană,

Au luat mișel în goană,

Om cu inema smerită,

Să-i dea moarte ovilită,

C-au iubit din tot îndemnul 

De i-au venitu-i blăstămul.

Și s-au dosât de ferice,

De departe stând cu price. 

Ca-n cămeșe să va-nvește

În blăstăm, ticăițește,

Și ca apa i-a-mplea zgăul 

Blăstămul, cu de tot răul,

Și ca măduha-n ciolane

Să să-mbrace, ca-n căftane,

Și cu brâu ce-a vrea să-ncingă

Cu blăstămul să să strângă,

Pentr-acest lucru de ură

Ce-m fac la Domnul trăsură,

Grăind asupră-mi de suflet

Cu vicleșug, cu rău cuget.

Ce tu, Doamne, să-ț faci milă,

Când îm vez de greu și sâlă.

Și pentru svântul tău nume,

Ce țî să vestește-n lume,

Fă și de mine căutare,

Și cu mila ta cea mare,

Doamne, tu mă izbăvește

De la rău ce mă tâlnește,

Că sunt mișel, și de smântă

Mi să inema spământă.

Ca lăcusta, când strâng cortul,

Sunt scuturat gios cu totul.

Și genunchile m-slăbiră

De post, de să schimosâră

Pelíțele de grăsâme,

De mustrat ce-s în mulțâme.

Văzându-mă tins afară,

Cu capul lor clătinară.

Ce tu, Dumnezău Domn svinte,

Agiutoriul tău trimite,

De mă scoate-ntr-a ta milă,

Să cunoască a ta sâlă

Și mâna ta cea direaptă, 

Doamne, cu carea faci plată. 

Ei să blasteme-mprotivă

Dintr-á lor gură zlobivă, 

Iară tu, Dumnezău svinte,

Să-mi urez dulce cuvinte. 

Carii asupră-mi să scoală,

Răul să le cază-n poală, 

Iară șerbul tău să aibă

Bucurie de oslabă. 

Și ceia ce-m fac nepace,

În rușine să să-mbrace, 

Prin veșmânt de sărbătoare

Să să-mbrace-n strecătoare. 

Mărturisi-voi de bine

Lui Dumnezău, cum să vine, 

Și cu rostul mieu-n zbor mare

Îl voi făli cu cântare. 

Că stătu dintr-a direapta

A mișel cu oaste gata, 

De i-au scos de la pierire

Sufletul spre mântuire.