Mărturisi-mă-voi ție, Doamne svinte*,

Cu inema mea cu toată denainte

A tot sfatul de direpț într-adunare,

De a tale, Doamne, lucruri, că sunt mare 

Și cercate întru voia ta din toate.

Lucrul tău și cuviința cine poate

Să le spuie, și de svânta-ț dereptate

Ce trăiește în toț veci cu bunătate?

Ț-ai făcutu-ț de ciudese pomenire,

Că ești ieftin și milost, Doamne, din hire.

Carii sunt de-ț au de teamă, le dai hrană,

Pentru legământ bătrân făcând pomană.

Cu tăria lucrurilor ț-ai dat știre

Gloatei tale ce i-ai fost de izbăvire,

Că i-ai datu-i cu uric țară păgână.

Adevara și giudețul ți-i pre mână,

Și poruncile țî-s tare și crezute,

’N dereptate ș-adevară-n veci făcute.

Ț-ai trimisu-ț gloatei tale mântuință,

Poruncindu-i preste veci lege-n credință. 

Svânt îț este și-nfricat cinstitul nume

Și de mare cuviință preste lume.

Frica ta dă-ncepături de-nțălepciune, 

Cunoștință tuturor spre-nvățuri bune.

Cinstea ta, Doamne, și lauda trăiește

Preste vecii preste toț, de te mărește.