Ferice va fi de omul

Ce să va teme de Domnul,

În porunca lui cea svântă

Stând cu voaie, fără smântă.

Că va fi tare-n credință 

Pre pământ a lui sămânță,

Rod dirept să va chema-să

Și bișug într-ă lui casă,

Și-i va trăi dereptatea

Preste veci în toată partea.

Și la-ntunerec de ceață

Va vedea lucori de viață.

Că direptul și milosul

El să-ndură-n tot folosul

Și cu mână largă-mparte

Din direaptă bunătate.

Acela devreme-ș caută

Răspuns bun la zî de plată.

Și-n giudeț să nu-l clătească

Rău, ce-n veci să-l veselească.

Cu pomană stătătoare

Va fi direptul supt soare,

Și de veste rea nemică

Nu-l va împresura frică.

Că inema-i este gata

La Domnul să-ș ceie plata.

Să stea cu inemă tare,

Fără frică, la căutare,

Pănă va prăvi să-ș vază

Pizmașii săi duș să-i piarză.

Pentr-aceea ș-dă și-mparte

A mișei din bunătate,

Să-i trăiască dereptatea

Preste veci în toată partea.

Și i să va nălța steagul,

De s-a slăvi-n tot șireagul. 

Și prăvindu-i tot folosul,

Să va scârbi păcătosul,

Și cu dinții în scrâșcare

Să va topi la certare,

Că va pieri necuratul

Cu pofta sa din tot svatul.