Iubit-am de-aceasta că mi-aude

Glasul rugii Domnul, de-m răspunde,

Plecându-ș urechea să mă sâmță,

În zî ce l-voi striga cu credință.

Când mă iau durori de moarte-n hoarbă,

Cu primejdi de iad vrând să mă soarbă,

Atunci când mă află de tot răul, 

Strig pre Domnul, de-mi iușoară greul :

„O, Doamne, tu-m ia mișelul suflet

De la greu ce-m vine preste cuget!“

Că ești Domn mílost, cu ieftinețe,

Și tuturor te-arăț cu blândețe,

Și pruncilor le faci socotință,

Ca cela ce ești Domn de priință.

Mi-ai căutatu-mi cătră plecăciune,

De mi-ai trimis, Doamne, iertăciune.

Și mișelul mieu suflet s-a duce

La odihnă și răpaos dulce,

De la moartea de la cea urâtă

Ce s-a-ntoarce, la viață dorită.

Ș-au ivitu-ș Domnul bunătatea,

De mi-au iușuratu-mi greutatea.

Că m-au scos din scârbele din toate

Și sufletul mi-au scos de la moarte, 

Ochii de la lacrămi de plânsoare,

Picioarele de lunicătoare.

Și-i voi sluji cântând cu dulceață

Lui Dumnezău în țara de viață.