Mișelul mieu suflet să topește

În cuvântul tău ce te dorește,

Și ochii miei slăbiră-n vedere,

Așteptând cuvânt de mângâiere.

Mă feci mârșav ca foalele-n brumă,

Dereptățâi tale făcând urmă.

Câte zâle am ce mi-s de scârbă,

Să-mi iușurez gonacii din gârbă.

Călcătorii legii îm spun glume,

Ce ca legea ta nu-i preste lume.

Că-ț sunt toate porunci adevere,

Și să-mi folosești de la cădere.

Că cu deșert mă luară-n goană,

Să mă bage-n pământ, când au toană.

Iară eu a tale porunci svinte

Nu le-am lăsat, ce tot le țâi minte.

După mila ta, Doamne, mă-nvie,

A svânt rost să-ț feresc mărturie.