Cătră Domnul, când am scârbă,

Strig de-m ia greul din gârbă.

Sufletul să-m scoț de scârbe,

Doamne, și de rosturi strâmbe,

Și de limba cea sămață,

De cuvinte ce-s cu greață.

La ce bine te va pune 

Limba cea cu-nșelăciune?

Că puternicul îș face

Săgețâle iuț de lance,

Cu jeratec înfocate,

Celor din pustietate.

Vai, că voia mi-i amară,

Ce m-am streinat de țară,

Depărtându-mă cu tarul,

De-am tins șetre cu Chidarul.

Multă duc streinătate,

Asuprit de strâmbătate.

Că cu carii n-au priință

Li-s prietin cu credință,

Și când le grăiesc de pace,

Ei pun vrajbă ce le place.