Doamne, scoate-mă de scârbă

Și-m ia răul de pre gârbă,

Și de om viclean mă scoate,

De strâmbătățâle toate,

Și de ceia ce scorniră

Dintru inema lor pâră.

Toată zua să gătează

Pre război, și nu s-așază.

Și ș-au ascuțâtu-ș limba

Ca de șerpe, făcând scârba,

Ca viperea-nveninează

Cu buzele lor să piarză.

Ferește-mă, Doamne svinte,

De la mâni ce sunt cumplite.

Dintre oameni fără lege,

Doamne, tu vin de m-alege,

Ce sfătuiesc să-ș întinză

Lațurile să mă prinză,

Puind piedici pre cărare

Și cu nadă de pierzare.

Grăit-am, Dumnezău svinte:

„Doamne, tu mă ia aminte,

Și glasul mieu să te-agiungă

Cu mișeaua mea de rugă“.

Doamne, Doamne, să-m hii vântă

Cu puterea ta cea svântă,

Preste capul mieu umbrează

’N zî de toi, să nu mă vază. 

Nu lăsa, Doamne, cu nadă 

Pre pizmaș să-m dea dosadă, Nice lăsa să mă vază, 

Că li-i gândul să mă piarză, De le-aș putea cădea-n lațe, 

Asupra mea să să nalțe. Capetele ce-nvârtiră, 

Buzele ce-ș schimosâră, Preste dânse foc să cază 

Cu jeratic și să-i arză, Și să-i bagi în răutate, 

Să nu stea de greutate. Și omul ce-i rău de limbă 

Pre pământ să pață scârbă, Să-l vineze strâmbătatea, 

Ca să-ș vază răutatea. Înțăles-am că ești gata, 

Doamne, de vei face plata, Cu giudeț ce vei alege 

De pre cei fără de lege, Pentru mișei ce ți-i milă, 

Să-i scoț de la greu și sâlă. Că direpții preste lume 

Ț-vor mărturisi svânt nume, Și prăvindu-ț svânta față 

S-or veseli cu dulceață.