Ț-am strigatu-ț, Doamne svinte,

Să mi-asculț de rugăminte,

Când îț strig din greutate,

Să-m răspunz cu bunătate.

Ruga mea cea ovilită

Să-ț fie, Doamne, priimită,

Ca tămâia-n svânta față

Cu mireazmă de dulceață.

Și mâni tinse, ovilite,

Să-m priimești, Dumnezău svinte,

Ca făgada cea de sfară

Ce să jărtvește de sară.

Pune-mi straje să-m ferească

Pregiur rost, să nu-ț greșască,

Și-nchisoare pregiur gură,

Să nu zâc cuvânt de ură.

Nu-m da inemă sămață,

Să nu cuget gând de greață.

Cu carii fac strâmbătate

Să nu-m dai cu dânșii parte.

Direptul mă va-nfrunta-mă

Și cu milă m-a certa-mă,

Iară răul să n-agiungă 

Cu oloi capul să-m ungă.

Ce mă rog, Dumnezău svinte,

Să mă iei de dânș aminte,

Și de cei cu giudecie,

Carii umblă-n volnicie,

De vor și piatra să-nghiță 

Și nu caută să să sâmță.

Și mi-ascultă, Doamne svinte,

Rugi de graiuri ovilite,

Că străbat de trec ca untul,

De dau jele-n tot pământul.

Că cu iadul mi-s în hoarbă

Biete oase, să mă soarbă.

Și spre tine lăcrămază

Ochii miei, vrând să te vază,

Că tu, Doamne, mi-ești nedejde

Să mă scoț de la primejde,

Să nu-mi sufletul desparță

De la a ta svântă față.

Și mă scoate dintre lațuri

Ce mi-au tins de toate laturi,

Și de carii pun sminteală

Să m-arunce la greșală,

Ca să cază-ntr-a sa mreje

Păcătoșii, stând cu steje.

Eu să scap dintr-a lor sâlță,

Să mă treci spre mântuință.